Viaţa, Caracterul Uman şi Virtutea

Unul din cele mai bune mijloace de a câştiga ini­mile oamenilor este să cauţi întodeauna prilej să le faci bine şi, când un astfel de prilej se arată, să nu pregeţi să-l foloseşti; o ! de am voi să facem întodeauna bine celorlalţi!
Buna moralitate şi o conştiinţa curată, precum şi purtarea frumoasă şi virtutea, sunt o monedă universal acceptată, ni-ciodată influenţată de fluctuaţia de valoare a altor mijloace de schimb; cei care posedă aceste calităţi sunt ca nişte buni negustori, bine văzuţi şi primiţi să negustorească oriunde ar dori.
Oamenii cu voinţă tare şi un caracter sănătos nu-şi pierd nimic din esenţa lor de virtuţi, chiar dacă suferă puzderie de necazuri şi dureri, siliţi fiind să-şi schimbe vederile şi purtările; ce să mai spunem despre oamenii slabi, care fără a fi supuşi vreunei în-cercări îşi schimbă părerile şi purtarea de la o zi la alta?
Un om înţelept nu este acela care se crede infailibil şi care nu ia în seamă ideile altora; cu adevărat înţelept este mai de-grabă acela care îşi îndreaptă greşelile şi găseşte folos în idei­le altora, fiind în deplină conştiinţă a faptului că oamenii sunt supuşi greşelii.
Ignoranţa este un văl aruncat peste faţa lucrurilor. Acei oa­menii nefericiţi, care nu pot da la o parte vălul, nu vor pă-trunde niciodată adevărurile creaţiei. Cel mai mare exemplu de ignoranţă este necunoaşterea lui Allah. Şi când acestei ne-cunoaşteri i se adaugă şi aroganţa, atunci devine un fel de nebunie de nevindecat.
Viaţa înmugureşte în copilărie. La vremea tinereţii, creşte şi se hrăneşte din tensiunea interioară şi din efortul de a merge înainte pe calea adevărului. La bătrâneţe, energia vitală se contopeşte cu dorinţa omului de a se regăsi împreună cu fi-inţele dragi care deja s-au săvârşit din viaţă. Ce exemplu trist este cel al ateilor, pentru care viaţa este când o comedie, când o tragedie, şi care îşi înăbuşă în acest fel instinctul omenesc al speranţei fierbinţi şi al recunoştinţei.
Cu cât omul suferă mai mult în viaţă şi devine mai profund conştient de viaţa pe care o duce, cu atât trăirile sale sunt mai adânci. Oamenii care trăiesc fără să înţeleagă sensul exis-tenţei şi al evenimentelor în succesiunea lor, şi care nu au trecut prin suferinţă, nu îşi dezvoltă însuşirile sufletului şi ale minţii, şi nici nu se simt parte a existenţei.
Animalul piere şi este uitat, iar locul unde este îngropat se pierde. Cu omul însă nu este aşa. Îşi dau seama cei care nu păstrează amintirea strămoşilor, şi nu le îngrijesc mormintele, că îi condamnă astfel la stadiul de simple animale? Respectul pentru morţi este o garanţie a viitorului pentru cei vii.