Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.



 
AcasaPortalUltimele imaginiCăutareÎnregistrareConectare
Conectare
Utilizator:
Parola:
Conectare automată: 
:: Mi-am uitat parola
Subiecte similare
Top postatori
Noor İslam
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Admin
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
ascary
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
ahmed yusuf
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Corina
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
nargis b
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
io@n@
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
jadhha
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Miss Surya
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Selma Nuran
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Ultimele subiecte
» Ruga rostita in taina de cei necajiti
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeLun Iul 27, 2015 5:01 am Scris de nargis b

» Ruga pentru intampinarea lunii Ramadhan
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeVin Iun 19, 2015 1:50 am Scris de nargis b

» Munca asidua si darnicia
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeDum Mar 15, 2015 4:02 am Scris de nargis b

» Mai intai pentru aproape si apoi pentru sine
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeSam Mar 14, 2015 11:02 pm Scris de nargis b

» Imamul Hussein (as) - Scurta descriere si analiza
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeLun Mar 09, 2015 3:03 pm Scris de Admin

» Viata Imamului Hasan (as)
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeMar Mar 03, 2015 6:44 pm Scris de Admin

» Viata Fatimei Al Zahraa (as)
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeJoi Feb 26, 2015 6:45 pm Scris de Admin

» Imamul Ali (as) - Viata sa
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeMar Feb 24, 2015 5:28 pm Scris de Admin

»  Profetul Muhammad (salla Allah alayhi wa alih wa salam)
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeLun Feb 23, 2015 5:03 pm Scris de Admin

» Perioada sarcinii
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeLun Feb 23, 2015 12:36 am Scris de nargis b

» Oare unde sunt si ce mai fac revertitii?
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeMier Ian 28, 2015 5:05 pm Scris de Admin

» Taqwa - Evlavia
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeDum Ian 18, 2015 6:38 pm Scris de nargis b

» Ruga tainica a celor care nadajduiesc
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeMier Ian 07, 2015 11:34 pm Scris de nargis b

» Ruga tainuita a celor ce se caiesc
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeLun Ian 05, 2015 3:01 am Scris de nargis b

» Obiecţii ȋmpotriva credinţei ȋn dreptatea divină – Partea a II-a
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeLun Ian 05, 2015 2:04 am Scris de nargis b

» Norme pentru atingerea perfectiunii spirituale
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeMier Dec 31, 2014 7:47 am Scris de nargis b

» Ruga rostita in taina de cei care se plang
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeMier Dec 31, 2014 5:26 am Scris de nargis b

» Sunt dezastrele manifestarea dreptatii sau milei lui Allah?
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeSam Dec 27, 2014 3:23 am Scris de nargis b

» Calea de mijloc - Amr bainal amrain
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeLun Dec 08, 2014 12:15 am Scris de nargis b

» Scoala shiita versus Ashairah si Mutazilah
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeLun Noi 24, 2014 1:03 am Scris de nargis b

Căutare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Aprilie 2024
LunMarMierJoiVinSamDum
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     
CalendarCalendar
geomap

hit counters
Bloguri dragi mie
Noul Musulman
Blogu'lu'Yusuf
Hadisuri
Familia İslamica
Coranul Tradat
İslam Romanesc
Gradinile Credincioşilor
Dumnezeu ın Coran
Subiectele cele mai active
TRADITIA PROFETULUI
Versetul zilei
SA NE CUNOASTEM!
SUBIECTE LA CARE TREBUIE SA MEDITEZI
SCUZELE FEMEİLOR CARE NU PORATA VAL
Istoria Convertirii Mele...
Lectii despre Ramadan - Sheikh Assim L. Al Hakeem
BINE ATI VENIT!
DUA PENTRU FIECARE ZI DIN LUNA RAMADAN
INTREBARI & RASPUNSURI
facebook
Forumul Despre Islam

Creează-ți o insignă
Cei care creeaza cel mai des subiecte noi
Noor İslam
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Admin
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
ahmed yusuf
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
nargis b
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
io@n@
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Corina
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
ilayda
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Noor
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Selma Nuran
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
Umm Adam
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_lcapIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Voting_barIstoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Vote_rcap 
VIZITATORI
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Labels=0

 

 Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla

In jos 
2 participanți
AutorMesaj
Corina

Corina


Mesaje : 84
Data de inscriere : 30/10/2009
Varsta : 50
Localizare : Cairo, Egypt

Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Empty
MesajSubiect: Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla   Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeMier Noi 11, 2009 4:58 am

Salam alaykum,

propun deschiderea acestui topic spre a studia putin Islamul de la inceputuri. Iata un document interesant gasit de mine pe www.resources care prezinta un arbore genealogic profetic:[img]Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Treebo12[/img]
Sus In jos
Admin
Admin
Admin
Admin


Mesaje : 426
Data de inscriere : 08/10/2009
Varsta : 53
Localizare : Bucuresti

Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Empty
MesajSubiect: Re: Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla   Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeMier Noi 11, 2009 5:31 am

بسم الله الرحمن الرحيم

ASSALAM ALEIKUM!

Foarte buna ideea, sora Corina, de a studia istoria profetilor.Inshallah, ma voi documenta, si voi incepe postarile.
Sus In jos
https://forumuldespreislam.forumgratuit.ro
Admin
Admin
Admin
Admin


Mesaje : 426
Data de inscriere : 08/10/2009
Varsta : 53
Localizare : Bucuresti

Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Empty
MesajSubiect: ISTORIA LUI ADAM   Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeMier Noi 11, 2009 5:58 am

بسم الله الرحمن الرحيم

ASSALAM ALEIKUM !








Istoria lui Adam

Vom relata pentru început acele versete pe care Allah Preaînaltul le-a grăit
cu referire la începuturile rasei umane: povestea lui Adam şi Eva. Versetele ne
dezvăluie amănunte referitoare la prima creaţie şi la scopul existenţei umane.
﴾ „Şi când Stăpânul tău le-a zis îngerilor: „Voi să pun pe pământ un
înlocuitor [khalifa]”, i-au răspuns: „Să pui pe cineva care să facă stricăciune pe el
şi să pricinuiască vărsare de sânge, când noi Ţie îţi aducem slavă şi pe Tine Te
venerăm cu sfinţenie?”. Şi a zis: „Eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi” ~ Şi l-a învăţat pe
Adam numele tuturor lucrurilor. Apoi le-a arătat îngerilor şi le-a zis: "Vestiţi-Mi
Mie numele acestora, dacă voi sunteţi întru dreptate!". ﴿
[Coran 2:30,31]
﴾ I-au răspuns ei: “Mărire Ţie! Nu avem ştire decât de ceea ce Tu ne-ai
învăţat, căci Tu eşti Atoateştiutor [şi] Înţelept” ~ Şi i-a zis El: „O, Adam,
vesteşte-le numele lor!” Şi după ce le-a vestit numele lor, le-a zis: „Nu v-am spus
că Eu le ştiu pe cele tainice din ceruri şi de pe pământ, după cum ştiu ceea ce
dezvăluiţi şi ceea ce ascundeţi?” ~ Şi atunci când am spus îngerilor:
“Prosternaţi-vă dinaintea lui Adam!” Şi s-au prosternat ei, în afară de Iblis, care
nu a voit, ci s-a semeţit şi a rămas printre cei necredincioşi.” ﴿
[Coran 2:32-34]
﴾ Şi zis-am Noi: „O, Adam, sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în această
grădină! Mâncaţi din ea pe îndestulate, ori de unde voiţi, dar să nu vă apropiaţi
de acest pom, pentru ca să nu fiţi dintre cei nedrepţi!” ~ Şeitan i-a ademenit [să
mănânce] din el şi i-a scos pe ei de unde se aflau. Şi le-am zis lor: “Coborâţi şi
duşmani vă veţi fi unul altuia! Şi veţi avea pe pământ un sălaş şi cele
trebuincioase până la un timp!” ~ Adam a primit de la Domnul său cuvinte [cu
care să se roage] şi [El] l-a iertat, căci El este Iertător, Îndurător. ﴿
[Coran 2:35-37]
﴾ Am zis: „Coborâţi [din Rai] cu toţii şi când va veni pentru voi de la mine o
Călăuzire, cei care vor urma Călăuzirea Mea nu vor avea a se teme şi nici nu se
vor întrista. ~ Iar aceia care nu cred şi iau semnele Noastre drept minciuni, aceia
fi-vor părtaşii Focului şi în el veşnic se vor afla". ﴿
[Coran 2:38,39]
Allah Preaînaltul a grăit:
﴾ „Înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam, pe care El l-a făcut din
lut şi apoi i-a zis lui "Fii" şi el a fost.” ﴿
[Coran 3:59]
Şi El a grăit în Surat An-Nisa:
﴾ „O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o
singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele
două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu frică de Allah în numele căruia vă
conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Allah
este Veghetor peste voi!” ﴿
[Coran 4:1]
De asemenea Allah a grăit:
﴾ „El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet şi din el a făcut-o şi pe
perechea lui, lângă care el să poată găsi linişte. Şi când el s-a împreunat cu ea,
a purtat ea o sarcină uşoară şi putea umbla cu ea. Dar când s-a simţit mai grea,
au strigat ei amândoi [rugându-se] către Allah, Domnul lor: "De ne vei dărui un
[copil] bun, vom fi noi dintre cei mulţumitori!".” ﴿
[Coran 7:189]
Şi El a grăit:
﴾ „Noi v-am creat şi v-am dat chip şi le-am zis apoi îngerilor: "Prosternaţivă
înaintea lui Adam!" Şi s-au prosternat ei, afară de Iblis, care nu a fost printre
cei care s-au prosternat. ~ L-a întrebat: "Ce te-a oprit să te prosternezi, când
ţi-am poruncit?" A răspuns: "Eu sunt mai bun decât el! Pe mine m-ai făcut din
foc, iar pe el l-ai făcut din lut!" ~ A grăit [Allah]: “Coboară de aici, ca să nu te mai
arăţi semeţ aici! Deci ieşi afară şi tu vei fi dintre cei vrednici de dispreţ!”. ﴿
[Coran 7:11-13]
﴾ „A răspuns: "Dă-mi un răgaz până în Ziua când vor fi înviaţi [din morţi]!”
~ A grăit [Allah]: "Vei fi dintre aceia cărora li se va da păsuire!" ~ A zis [Iblis]:
Pentru că m-ai ademenit, îi voi pândi pe ei pe drumul Tău cel drept ~ Şi îi voi
împresura în valuri, din faţă şi din spatele lor, de la dreapta şi de la stânga lor, şi
nu-i vei afla pe cei mai mulţi dintre ei mulţumitori” ~ A grăit [Allah]: "Ieşi de aici,
dispreţuit şi alungat! Cât despre aceia dintre ei care te vor urma, voi umple
Gheena cu voi toţi!” ﴿
[Coran 7:14-18]
﴾ „Iar tu, o, Adam! Sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în Rai! Mâncaţi voi
ori de unde voiţi, însă nu vă apropiaţi de acest pom, căci altfel veţi fi dintre cei
nelegiuiţi!" ~ Dar Şeitan i-a ispitit, voind să le arate goliciunile care le fuseseră
ascunse, zicând: “Domnul vostru nu v-a oprit de la acest pom decât pentru ca voi
să nu deveniţi îngeri şi să nu fiţi nemuritori!” ~ Şi el s-a juruit lor: "Eu sunt pentru
voi un bun sfătuitor!" ﴿
[Coran 7:19-21]
﴾ „Aşadar, el i-a înşelat prin amăgire. Şi când ei au gustat din acel pom, li
s-au descoperit goliciunile lor şi au început să-şi pună peste ele frunze din
Grădină. Şi Domnul lor i-a chemat [zicându-le]: "Oare nu v-am oprit Eu de la
acest pom şi nu v-am spus Eu că Şeitan vă este vouă duşman mărturisit?" ~ Şi
au răspuns ei: "Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastre şi dacă nu ne ierţi
şi nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi" ~ Le-a spus [Allah]: Coborâţi! Vă
veţi fi duşmani unul altuia şi pe pământ veţi avea sălaş şi plăcere până la un
timp!" ~Apoi [a mai] grăit: "Pe el veţi trăi, pe el veţi muri şi din el veţi fi voi scoşi! ﴿
[Coran 7:22-25]
Iar în alte versete a grăit:
﴾ „Noi l-am făcut pe om din lut tare, provenit dintr-un nămol moale, ~ Iar pe
djinn l-am făcut şi mai înainte, din focul fierbinte. ~ Şi [adu-ţi aminte] când a zis
Domnul tău îngerilor: „Eu am să fac un om din lut tare, provenit dintr-un nămol
moale, ~ Iar când îl voi face şi voi sufla în el din duhul Meu, voi să cădeţi
dinaintea lui, prosternându-vă!” ~ Şi s-au prosternat toţi îngerii laolaltă,” ﴿
[Coran 15:26-30]
﴾ „Afară de Iblis, care s-a împotrivit să fie împreună cu cei ce s-au
prosternat. ~ Atunci a zis: „O, Iblis! De ce nu eşti tu împreună cu cei care se
prosternează?” ~ I-a răspuns: „Eu nu mă voi prosterna dinaintea unui om pe care
l-ai făcut din lut tare, provenind dintr-un nămol moale!” ~ A zis: „Ieşi din el şi vei fi
tu izgonit! ~ Şi blestemul [să fie] asupra ta până în Ziua Judecăţii” ~ Dar el a zis:
„Doamne, dă-mi mie păsuire până în ziua în care ei vor fi înviaţi!” ﴿
[Coran 15:31-36]
Allah de asemenea a grăit:
﴾ „Şi când Noi le-am zis îngerilor: “Prosternaţi-vă înaintea lui Adam”, s-au
prosternat ei, afară de Iblis, care a zis: “Să mă prosternez eu dinaintea aceluia
pe care L-ai creat din lut?”” ﴿
[Coran 17:61]
Şi El a grăit:
﴾ „Şi când Noi le-am spus îngerilor: "Prosternaţi-vă dinaintea lui Adam!",
s-au prosternat ei, afară de Iblis care era dintre djinni şi nu s-a supus poruncii
Domnului său. Îi luaţi voi pe el şi pe urmaşii lui drept ocrotitori în locul Meu, când
ei vă sunt vouă duşmani? Acesta este rău schimb pentru nelegiuiţi!” ﴿
[Coran 18:50]
În Surat Ta-Ha, Allah a grăit:
﴾ „Noi am încheiat un legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi
nu am aflat în el tărie. ~ Şi când Noi le-am zis îngerilor: „Prosternaţi-vă dinaintea
lui Adam!”, s-au prosternat ei, afară de Iblis, care s-a împotrivit. ~ Atunci am zis
Noi: „O, Adam, acesta vă este vrăjmaş ţie şi soaţei tale. [Fiţi cu grijă] să nu vă
scoată pe voi din Rai şi să fii tu nefericit! ~ El este pentru tine; pentru ca să nu-ţi
fie foame în el şi să nu fii gol, ~ Pentru ca să nu-ţi fie ţie sete în el şi să nu te
lovească dogoarea soarelui”.” ﴿
[Coran 20:115-119]
﴾ „Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: „O, Adam, vrei tu să-ţi arăt pomul
veşniciei şi împărăţia care nu piere?” ~ Şi au mâncat ei doi din el şi li s-a arătat
goliciunea lor şi au început să coasă, pentru a se acoperi, frunze din Rai. Adam
s-a revoltat, aşadar, împotriva Domnului său şi a ajuns în rătăcire. ~ Apoi l-a ales
pe el Domnul său, l-a iertat pe el şi l-a călăuzit.” ﴿
[Coran 20:120-122]
﴾ El a zis: „Coborâţi amândoi din el [din Paradis]! Vă veţi fi toţi duşmani
unul altuia! Apoi, dacă va mai veni la voi o călăuzire din partea Mea, acela care
va urma calea Mea cea dreaptă nu va rătăci şi nu va fi nefericit. ~ Însă acela
care se va îndepărta de la Pomenirea Mea va avea parte de o viaţă grea şi în
Ziua Învierii îl vom aduce pe el orb la adunare. ~ El va zice: „Doamne, de ce
m-ai adus pe mine orb, la adunare, după ce mai înainte am fost eu
bine-văzător?” ~ Îi va zice lui: „Aşa cum versetele Noastre au venit la tine, iar tu
le-ai uitat, aşa şi tu eşti astăzi uitat!” ﴿
[Coran 20:123-126]
Aceasta a fost povestea lui Adam, relatată în diverse versete ale nobilului
Coran. Noi ne-am referit deja la toate acestea în Cartea noastră, Tefsir
(„Traducerea sensurilor Coranului”).
Allah Preamăritul ne-a revelat că li s-a adresat îngerilor astfel: „Voi să pun
pe pământ un înlocuitor.” [2:30] Şi-a exprimat dorinţa Sa de a-l crea pe Adam şi
pe soaţa sa, din care se va naşte generaţie după generaţie, după cum a grăit
Allah într-un alt verset:
﴾ „El este acela care v-a făcut pe voi urmaşi pe pământ” ﴿
[Coran 6:165]
De asemenea, Allah a grăit:
﴾ „Nu este El Cel care răspunde aceluia care este la nevoie, când Îl
cheamă, şi îndepărtează răul şi vă face pe voi urmaşi pe pământ? Oare există
altă divinitate alături de Allah? Numai rareori vă aduceţi voi aminte!” ﴿
[Coran 27:62]
Allah şi-a înştiinţat aşadar îngerii despre scopul creaţiei lui Adam şi Eva.
Îngerii au căutat să afle mai multe informaţii despre Înţelepciunea Divină a creării
lui Adam, dar nu în sensul de protest sau de înjosire a rasei umane, aşa cum ar
putea unii răstălmăci. Ei au spus: „Să pui pe cineva care să facă stricăciune pe el
şi să pricinuiască vărsare de sânge...?” [2:30]
Qatada a spus că îngerii ştiau că aşa se va întâmpla, căci observaseră
acest lucru la alte creaturi ce au trăit pe pământ înainte de Adam, şi anume
djinnii.

Inshallah, va urma.

Sursa:Istorisiri despre profeti - Ibn Khatir.
Sus In jos
https://forumuldespreislam.forumgratuit.ro
Admin
Admin
Admin
Admin


Mesaje : 426
Data de inscriere : 08/10/2009
Varsta : 53
Localizare : Bucuresti

Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Empty
MesajSubiect: Re: Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla   Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeSam Noi 14, 2009 4:55 am

بسم الله الرحمن الرحيم



ASSALAM ALEIKUM!

Abdullah bin Omar a zis: „Djinnii au trăit pe pământ cu aproximativ 2.000
de ani înainte de Adam şi au „pricinuit vărsare de sânge”. Allah a trimis o ceată
de îngeri care i-a alungat pe insulele îndepărtate.”
În continuare, în versetul din Coran se spune: „noi Ţie Îţi aducem slavă şi
pe Tine Te venerăm cu sfinţenie” [2:30], ceea ce înseamnă că noi (n.t. îngerii)
întotdeauna te slăvim pe Tine şi nici unul dintre noi nu ţi-a arătat vreodată
nesupunere. Dacă prin crearea lui Adam şi a soaţei lui ai dorit ca ei să te
slăvească, atunci noi suntem aici. Fără încetare, zi şi noapte, te slăvim pe Tine.
Şi a zis: „Eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi”, ceea ce înseamnă că numai la Allah
se află cea mai bună cunoaştere în legătură cu scopul creaţiei acestora despre
care ei nu aveau nici o ştiinţă. Şi vor fi profeţi, mesageri, drept-credincioşi, martiri
şi evlavioşi printre aceştia.
Apoi Allah Preaputernicul le-a explicat rangul lui Adam asupra îngerilor în
ceea ce priveşte cunoaşterea şi a zis: „Şi l-a învăţat pe Adam numele tuturor
lucrurilor” [2:31]
Ibn Abbas a zis: „Acestea sunt numele acelor obiecte prin intermediul
cărora oamenii recunosc lucrurile şi comunică, folosindu-le, în viaţa lor cotidiană,
indiferent dacă sunt mari sau mici, precum: făpturile umane, animalele,
pământul, terenurile, apele, munţii, cămila, măgarul şi altele asemănătoare
acestora.”
Mujahid a zis: „El l-a învăţat numele fiecărui fel de mâncare şi fiecărui vas.
L-a învăţat numele fiecărui animal, fiecărei păsări şi fiecărui lucru.” Astfel au spus
şi Sa’id bin Jubair, Qatada şi alţii.
Rabi’ a spus: „El i-a învăţat numele îngerilor.”
Totuşi, de preferat este opinia conform căreia Allah l-a învăţat numele
fiecărei creaţii şi a atribuţiei fiecăreia, indiferent dacă aceasta este cea mai mică
dintre lucruri sau cea mai mare, aşa cum a fost preluată de Ibn Abbas.
Anas bin Malik a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască - a spus: „Cei credincioşi se vor strânge în Ziua Judecăţii şi vor spune:
«Dacă am putea căuta mijlocire la Allah!» Vor veni atunci la Adam şi vor spune:
«Tu eşti părintele omenirii. Allah cu Mâna Sa te-a creat pe tine şi apoi le-a cerut
îngerilor să se prosterneze înaintea ta şi te-a învăţat numele fiecărui
lucru...».” (convenit)
„Apoi le-a arătat îngerilor şi le-a zis: „Vestiţi-Mi Mie numele acestora, dacă
voi sunteţi întru dreptate!”.” [2:31]
Hasan Basri spune: „Când Allah a dorit să îl creeze pe Adam, îngerii au
spus: «Stăpânul nostru nu creează nici o făptură dacă noi suntem cu mai multă
ştiinţă decât acea făptură.» Şi astfel au fost supuşi unei probe şi din acest motiv
El a grăit: «dacă voi sunteţi întru dreptate».”
Îngerii au spus: „Mărire Ţie! Nu avem ştire decât de ceea ce Tu ne-ai
învăţat, căci Tu eşti Atoateştiutor [şi] Înţelept” [2:32] Acest verset înseamnă că
numai Tu Allah eşti slăvit şi nimeni nu poate dobândi din ştiinţa Ta în afară de
ceea ce Tu l-ai învăţat. Într-un alt verset, Allah a grăit: „Şi ei nu pricep nimic din
ştiinţa Sa în afară de ceea ce El voieşte.” [2:255]
În Coran se spune: „Şi i-a zis El: „O, Adam, vesteşte-le numele lor!” Şi
după ce le-a vestit numele lor, le-a zis: „Nu v-am spus că Eu le ştiu pe cele
tainice din ceruri şi de pe pământ, după cum ştiu ceea ce dezvăluiţi şi ceea ce
ascundeţi?” [2:33], ceea ce înseamnă că Eu le ştiu pe cele nevăzute şi pe cele
tăinuite din această existenţă, aşa cum ştiu şi dezvăluirile fiecărei făpturi.
Se spune de asemenea că prin: „ştiu ceea ce dezvăluiţi”, Allah a dorit să
combată plângerea pe care au avut-o îngerii atunci când au spus: „Să pui pe
cineva care să facă stricăciune pe el”. Şi când a spus: „şi ceea ce tăinuiţi” s-a
referit la atitudinea lui Iblis care nu s-a purtat aşa cum trebuie şi a afişat aroganţă
şi invidie împotriva lui Adam. Aceasta este părerea lui Sa’id bin Jubair, Mujahid,
Dahhakşi Thauri. Aceasta este opinia pe care a preferat-o Ibn Jarir.
Abdul-Aliiah, Rabi, Hasan şi Qatada au spus că „şi ceea ce tăinuiţi” se
referă la ceea ce îngerii au spus: „Domnul nostru nu creează nici o făptură dacă
noi suntem cu mai multă ştiinţă decât acea făptură.”
„Şi atunci când am spus îngerilor: “Prosternaţi-vă dinaintea lui Adam!” Şi
s-au prosternat ei, în afară de Iblis, care nu a voit, ci s-a semeţit şi a rămas
printre cei necredincioşi” [2:34] Acest verset este o mare onoare pe care Allah i-a
acordat-o lui Adam după ce El l-a creat cu Mâna Sa şi a suflat în el din duhul
Său. Şi într-un alt verset a spus: „Iar când îl voi face şi voi sufla în el din duhul
Meu, voi să cădeţi dinaintea lui, prosternându-vă!” [15:29] Aşadar, acestea sunt
cele patru onoruri: l-a creat, a suflat în el din duhul Său, le-a cerut îngerilor să se
prosterneze înaintea lui şi l-a învăţat numele lucrurilor.
Când Adam l-a întâlnit pe Moise în „Adunarea Prea-cucernică”, Moise i-a
spus: „Tu eşti Adam, părintele omenirii, pe care Allah l-a creat cu Mâna Sa, a
suflat în tine din duhul Său, le-a cerut îngerilor să se prosterneze înaintea ta şi
te-a învăţat numele tuturor lucrurilor.”
Astfel vor spune şi oamenii în Ziua Învierii când se va apropia Adam ca
mijlocitor [între ei şi Allah], aşa cum vom discuta mai târziu, In şa Allah.
Într-un alt verset, Allah a grăit:
﴾ Noi v-am creat şi v-am dat chip şi le-am zis apoi îngerilor: „Prosternaţi-vă
înaintea lui Adam!” Şi s-au prosternat ei, afară de Iblis, care nu a fost printre cei
care s-au prosternat ~ L-a întrebat: „Ce te-a oprit să te prosternezi, când ţi-am
poruncit?” A răspuns: „Eu sunt mai bun decât el! Pe mine m-ai făcut din foc, iar
pe el l-ai făcut din lut!” ﴿
[Coran 7:11,12]
Iblis a dorit să spună că s-a privit pe sine din punctul de vedere al
asemănării dintre el însuşi şi Adam. S-a văzut pe sine mai nobil decât Adam, şi
astfel a refuzat să se prosterneze înaintea lui, cu toate că era o Poruncă Divină,
după cum le-a fost cerut îngerilor. Dacă comparaţia este preferabilă versetului
atunci aceasta nu va rezista. Chiar şi în acest caz, comparaţia în sine a
reprezentat o concluzie greşită, căci pământul este mult mai folositor şi mai bun
decât focul, căci în pământ găsim trăsături precum: seninătate, blândeţe,
stăruinţă şi prosperitate. În foc găsim însă frivolitate, nelinişte şi incandescenţă.
În orice caz, Adam are onoarea de a fi creat de Mâna lui Allah şi de a se fi
suflat în el din duhul Său. Şi astfel Allah le-a poruncit îngerilor să se prosterneze
înaintea lui, aşa cum reiese clar din versetul:
﴾ „Şi [adu-ţi aminte] când a zis Domnul tău îngerilor: „Eu am să fac un om
din lut tare, provenit dintr-un nămol moale, ~ Iar când îl voi face şi voi sufla în el
din duhul Meu, voi să cădeţi dinaintea lui, prosternându-vă!” ~ Şi s-au prosternat
toţi îngerii laolaltă, ~ Afară de Iblis, care s-a împotrivit să fie împreună cu cei ce
s-au prosternat. ~ Atunci a zis: „O, Iblis! De ce nu eşti tu împreună cu cei care se
prosternează?” ~ I-a răspuns: „Eu nu mă voi prosterna dinaintea unui om pe care
l-ai făcut din lut tare, provenind dintr-un nămol moale!” ~ A zis: „Ieşi din el şi vei fi
tu izgonit! ~ Şi blestemul [să fie] asupra ta până în Ziua Judecăţii” ﴿
[Coran 15:28-35]
Iblis a meritat un astfel de tratament din partea lui Allah deoarece l-a înjosit
pe Adam, s-a purtat trufaş şi nu s-a supus poruncii Sale.
Iblis a început să ofere scuze superficiale, deşi scuzele lui erau mai
groaznice decât păcatele săvârşite. Aşa cum este menţionat în Coran:
﴾ Şi când Noi le-am zis îngerilor “Prosternaţi-vă înaintea lui Adam”, s-au
prosternat ei, afară de Iblis, care a zis: “Să mă prosternez eu dinaintea aceluia
pe care L-ai creat din lut?” ~ Şi a mai zis el: „Îl vezi pe acela pe care l-ai cinstit
mai mult decât pe mine? Dacă Tu îmi vei da răgaz până în Ziua Învierii, îi voi
aduce pe toţi urmaşii lui sub stăpânirea mea, afară de puţini [dintre ei]”. ~ A zis:
“Pleacă! Şi cine te va urma pe tine dintre ei, Gheena va fi răsplata voastră -
bogată răsplată! ~ Tulbură-i cu glasul tău pe aceia care poţi dintre ei şi adu-i
împotriva lor pe călăreţii tăi şi pe pedestraşii tăi! Fă-te părtaş cu ei la bunurile lor
şi la copiii lor şi fă-le lor făgăduinţe!” Însă nu făgăduieşte Şeitan decât numai ca
să înşele! ~ “Asupra robilor Mei tu nu vei avea putere!” Şi Domnul tău este de
ajuns ca Ocrotitor! ﴿
[Coran 17:61-65]
În Surat Al-Kahf („Peştera”) Allah a spus:
﴾ „Şi când Noi le-am spus îngerilor: "Prosternaţi-vă dinaintea lui Adam!",
s-au prosternat ei, afară de Iblis care era dintre djinni şi nu s-a supus poruncii
Domnului său. Îi luaţi voi pe el şi pe urmaşii lui drept ocrotitori în locul Meu, când
ei vă sunt vouă duşmani? Acesta este rău schimb pentru nelegiuiţi!” ﴿
[Coran 18:50]
Aceasta înseamnă că intenţionat nu s-a supus poruncii lui Allah.
Compoziţia naturii sale l-a condus pe o cale greşită, căci a fost făcut din foc. De
la A’işa s-a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a
spus: „Îngerii sunt creaţi din lumină şi djinnii sunt creaţi din foc. Şi Adam este
creat din ceea ce v-a fost descris vouă.” (Sahih Muslim)
Hasan Basri a zis: „Niciodată Iblis nu s-a numărat printre îngeri.” Şi Şahr
bin Hauşa a spus: „El a fost unul dintre djinni. Când au făcut stricăciuni pe
pământ, Allah a trimis asupra lor o ceată de îngeri care i-a ucis şi i-a făcut să
fugă în insule îndepărtate. Iblis a fost unul dintre cei capturaţi şi dus spre ceruri;
şi acolo a rămas. Când îngerilor li s-a poruncit să se prosterneze înaintea lui
Adam, el a refuzat să facă acest lucru.”
În Surat Sad Allah a grăit:
﴾ „Când Domnul tău le-a zis îngerilor: “Eu voi crea un om din lut! ~ Când
Eu îl voi fi plăsmuit şi voi fi suflat în el din duhul Meu, voi să cădeţi dinaintea lui,
prosternându-vă!” ~ Şi s-au prosternat toţi îngerii laolaltă, ~ Afară de Iblis, căci el
s-a arătat trufaş şi a devenit unul dintre cei care au tăgăduit credinţa. ~ [Allah] a
zis: “O, Iblis! Ce te-a împiedicat pe tine să te prosternezi dinaintea a ceea ce Eu
am plămădit cu mâinile Mele? Te-ai semeţit tu ori te-ai socotit tu printre cei
înalţi?” ~ A zis [Iblis]: “Eu sunt mai bun decât el! Pe mine m-ai plămădit din foc, în
vreme ce pe el l-ai plămădit Tu din lut!”.” ﴿
[Coran 38:71-76]
Şi în Surat Al-A’raf Allah a grăit:
﴾ „A zis [Iblis]: "Pentru că m-ai ademenit, îi voi pândi pe ei pe drumul Tău
cel drept ~ Şi îi voi împresura în valuri, din faţă şi din spatele lor, de la dreapta şi
de la stânga lor, şi nu-i vei afla pe cei mai mulţi dintre ei mulţumitori”. ﴿
[Coran 7:16,17]
Este evident că cel binecuvântat este cel ce se opune căii urmate de
Satana, iar cel condamnat este cel ce urmează calea lui.
Imamul Ahmed a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască - a spus: „Satana stă în aşteptarea omului la fiecare drum al său.”
Exegeţii Coranului au păreri diferite în privinţa acelor îngeri cărora le-a fost
poruncit să se prosterneze înaintea lui Adam. „Au fost îngerii în general, aşa cum
indică versetele cu referire la acest lucru?” – aceasta este şi părerea majorităţii
exegeţilor. „Sau numai îngerilor de pe pământ li s-a poruncit să se prosterneze
înaintea lui Adam?”
Contextul următor susţine opinia majorităţii, aşa cum am observat şi în
versetul anterior, cât şi în Hadisul ce urmează: „...şi El a făcut ca îngerii să se
prosterneze înaintea lui.”
Allah a grăit către Iblis: „Coboară de aici” [7:13] şi „Ieşi de aici” [7:18], ceea
ce indică cu claritate faptul că acesta se afla în Paradis şi că Allah i-a poruncit să
coboare de acolo. Este de asemenea o indicaţie a faptului că acesta a decăzut
din poziţia şi demnitatea ce i-au fost conferite datorită dedicării întru Allah, fiind
asemenea îngerilor în ceea ce priveşte supunerea şi slăvirea. Această poziţie
demnă i-a fost retrasă după ce a arătat trufie, invidie şi nesupunere în faţa
Domnului său şi a fost alungat pe pământ în umilinţă deplină.
Allah Preaputernicul i-a poruncit lui Adam şi soaţei sale să sălăşluiască în
Paradis şi a zis:
﴾ Şi zis-am Noi: „O, Adam, sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în această
grădină! Mâncaţi din ea pe îndestulate, ori de unde voiţi, dar să nu vă apropiaţi
de acest pom, pentru ca să nu fiţi dintre cei nedrepţi!” ﴿
[Coran 2:35]
În Surat Al-A’raf Allah a grăit:
﴾ A grăit [Allah]: „Ieşi de aici, dispreţuit şi alungat! Cât despre aceia dintre
ei care te vor urma, voi umple Gheena cu voi toţi! ~ Iar tu, o, Adam! Sălăşluieşte
tu împreună cu soaţa ta în Rai! Mâncaţi voi ori de unde voiţi, însă nu vă apropiaţi
de acest pom, căci altfel veţi fi dintre cei nelegiuiţi!” ﴿
[Coran 7:18,19]
De asemenea, în Surat Ta-Ha, Allah a grăit:
﴾ Şi când Noi le-am zis îngerilor: „Prosternaţi-vă dinaintea lui Adam!”, s-au
prosternat ei, afară de Iblis, care s-a împotrivit. ~ Atunci am zis Noi: „O, Adam,
acesta vă este vrăjmaş ţie şi soaţei tale. [Fiţi cu grijă] să nu vă scoată pe voi din
Rai şi să fii tu nefericit! ~ El este pentru tine; pentru ca să nu-ţi fie foame în el şi
să nu fii gol, ~ Pentru ca să nu-ţi fie ţie sete în el şi să nu te lovească dogoarea
soarelui”. ﴿
[Coran 20:116-119]
Dacă citim cu atenţie versetele prezentate mai înainte, ajungem la
concluzia că Eva (Hauua) a fost creată înainte ca Adam să intre în Paradis şi să i
se poruncească să sălăşluiască acolo, iar versetul acesta grăieşte fără nici o
urmă de îndoială: „O, Adam! Sălăşluieşte împreună cu soaţa ta în Paradis.”
Suddi a relatat prin intermediul lui Abu Salih şi Abu Malik de la Ibn Abbas
şi Ibn Mas’ud şi, de asemenea, şi de la alţi companioni următoarele: „Iblis a fost
alungat din Paradis şi lui Adam i s-a permis să sălăşluiască acolo. A colindat
singur prin Paradis de vreme ce nu avea pereche lângă care să poată găsi
alinare. Odată însă a adormit, iar când s-a trezit a găsit şezând alături de el o
femeie pe care Allah o crease din coasta sa. Adam a întrebat-o: «Cine eşti tu?»
Ea a răspuns: „O femeie.” Şi a întrebat-o din nou: «De ce ai fost creată?» Ea a
răspuns: «Pentru ca lângă mine să poţi găsi linişte.» Îngerii, care erau conştienţi
de ştiinţa lui Adam, l-au întrebat: «Care este numele ei, o, Adam?» El a răspuns:
«Eva (Hauua).» Ei l-au întrebat: «De ce Hauua?» Adam a răspuns: «Fiindcă a
fost creată dintr-un lucru viu!»”
Şi Muhammed bin Ishaq a relatat, preluând de la Ibn Abbas: „Ea a fost
creată din cea mai mică coastă ce se află în partea sa stângă, în timp ce Adam
dormea, şi apoi acel gol a fost umplut cu carne.”
Găsim o confirmare a acestui lucru în Coran:
﴾ „O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o
singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele
două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu frică de Allah în numele căruia vă
conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Allah
este Veghetor peste voi!” ﴿
[Coran 4:1]

Va continua, inshallah

SURSA:IBN KHATIR-POVESTIRI DESPRE PROFETI
Sus In jos
https://forumuldespreislam.forumgratuit.ro
Admin
Admin
Admin
Admin


Mesaje : 426
Data de inscriere : 08/10/2009
Varsta : 53
Localizare : Bucuresti

Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Empty
MesajSubiect: Re: Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla   Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitimeLun Dec 07, 2009 4:42 pm

بسم الله الرحمن الرحيم

Assalam aleikum!


Profetul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a relatat:
„Purtaţi-vă frumos cu femeile, căci femeia a fost creată dintr-o coastă, şi cu
adevărat cea mai încovoiată coastă este cea mai puternică. Dacă doriţi să o
îndreptaţi, o veţi frânge; iar de o lăsaţi (aşa cum este), va rămâne îndoită, aşa că
impuneţi-vă unii altora să vă purtaţi frumos cu femeile.” (relatat de Al-Bukhari)
Părerile exegeţilor diferă cu referire la semnificaţia acestui verset: „Dar să
nu vă apropiaţi de acest pom” [2:35] Unii au sugerat că acest pom este viţa de
vie. Evreii au interpretat ca fiind grâul. Wahb bin Munabbih a zis: „Seminţele sale
sunt mai moi decât untul şi mai dulci decât mierea.”
Abu Malik a spus că era vorba de palmier, în timp ce Mujahid a sugerat că
era smochinul, aceasta fiind şi părerea lui Ibn Qatada şi a lui Ibn Juraij. Abul-Alia
a spus că acesta era un fel de pom din care dacă o persoană mânca din rodul
său atunci aceasta excreta şi trebuia să-şi uşureze intestinul, iar Paradisul nu era
un loc în care să faci aceasta.
Toate aceste diferenţe de opinie sunt destul de apropiate prin natura lor.
Cu toate acestea, Allah nu a specificat numele pomului şi l-a făcut să rămână
necunoscut, iar de ar fi fost de folos (cunoaşterea numelui), atunci ni l-ar fi
dezvăluit.
Da, există o diferenţă de opinie referitoare la locul unde s-a aflat acest
Paradis şi aceasta trebuie clarificată. Unde s-a aflat Paradisul? În ceruri sau pe
pământ?
Majoritatea învăţaţilor sunt de părere că acest Paradis s-a aflat în ceruri; şi
a fost numit Jannatul-Maua (Grădina locuită). Această opinie este susţinută şi de
versetele din Coran şi de Hadisuri. Se spune: „Şi Noi am spus: «O, Adam!
Sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în aceasta Grădină»”
Profetul a spus: „Allah îi va aduna pe oameni astfel că cei credincioşi vor
sta în picioare atunci când Paradisul va fi adus mai aproape de ei. Vor veni la
Adam şi vor spune: «O, părinte al nostru! Deschide pentru noi porţile
Paradisului.» Şi el va răspunde: «Oare nu păcatul părintelui vostru a fost cel ce
v-a alungat din Paradis?»” (Sahih Muslim)
Această relatare este o dovadă clară că este vorba despre Jannatul-
Maua, însă această opinie nu este susţinută de unii exegeţi. Aceştia au spus:
„Dacă ar fi fost „Grădina locuită”, lui Adam nu i s-ar fi interzis să mănânce din
acel pom. Şi acesta a fost locul în care Adam a adormit şi a fost alungat şi unde
Iblis a reuşit să intre. Aceste lucruri contrazic faptul că era Grădina locuinţei
veşnice. Această opinie este susţinută şi de versetele din Tora.”
Aşadar, există două păreri diferite în ceea ce priveşte Paradisul în care au
locuit Adam şi Eva. Prima opinie, aşa cum am văzut şi mai înainte, spune că
este “Grădina locuită”, Raiul. Cea de-a doua însă se referă la un Paradis creat
special pentru Adam şi Eva care să reprezinte locul încercării lor. “Grădina
locuită” este locul în care se înfăptuiesc numai fapte bune. Există multiple
diferenţe în ceea ce priveşte locul unde se află acel Paradis. Hasan Basri a spus
că acesta era în ceruri, de vreme ce Allah le-a cerut să coboare din el. Cea de-a
doua opinie susţine faptul că acesta se afla pe pământ, deoarece acolo Allah i-a
supus unei încercări, interzicându-le lor un anumit pom. Această întâmplare a
avut loc după ce lui Iblis i s-a poruncit să se prosterneze înaintea lui Adam. Aşa
spune Ibn Yahia. Însă numai la Allah se află Adevărul.
Cei ce susţin cea de-a doua părere au ridicat o întrebare ce necesită
răspuns. Ei au zis: „Nu există nici o îndoială că Allah l-a alungat pe Iblis atunci
când a refuzat să se supună poruncii Divine; şi i s-a spus să iasă de acolo.
Această poruncă nu a fost precum regulile religioase opţionale în care orice
nesupunere poate fi permisă. Aceasta a fost o Poruncă Divină prestabilită care
nu putea fi încălcată. Din acest motiv Allah a grăit:
﴾ „Ieşi de aici, dispreţuit şi alungat!” ﴿
[Coran 7]
Sau aşa cum a grăit într-un alt verset:
﴾ „Coboară de aici, ca să nu te mai arăţi semeţ aici!” ﴿
[Coran 7]
Şi a zis:
﴾ „Ieşi din el şi vei fi tu alungat” ﴿
[Coran 38]
Atunci când în Coran se spune „coboară de aici” sau „ieşi din el”, indiferent
de ceea ce se poate înţelege prin „de aici” şi „din el”, Paradisul sau Raiul, este
destul de clar că nu mai există alt loc pentru Iblis în acele locuri din care el a fost
alungat, nici unul de durată şi nici măcar unul temporar.
Ei au zis: „Din versetele din Coran reiese cu claritate faptul că Iblis l-a
ispitit pe Adam prin gândurile sale necurate, zicându-i:
﴾ Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: „O, Adam, vrei tu să-ţi arăt pomul
veşniciei şi împărăţia care nu piere?” ﴿
[Coran 20]
.... şi de asemenea a zis:
﴾ Dar Şeitan i-a ispitit, voind să le arate goliciunile care le fuseseră
ascunse, zicând: „Domnul vostru nu v-a oprit de la acest pom decât pentru ca voi
să nu deveniţi îngeri şi să nu fiţi nemuritori!” ~ Şi el s-a juruit lor: „Eu sunt pentru
voi un bun sfătuitor!” ~ Aşadar, el i-a înşelat prin amăgire. Şi când ei au gustat
din acel pom, li s-au descoperit goliciunile lor şi au început să-şi pună peste ele
frunze din Grădină. Şi Domnul lor i-a chemat [zicându-le]: „Oare nu v-am oprit
Eu de la acest pom şi nu v-am spus Eu că Şeitan vă este vouă duşman
mărturisit?” ﴿
[Coran 7-22]
Din acest verset reiese limpede faptul că Iblis i-a întâlnit în Paradis.
S-a spus: „Nu poate fi exclusă posibilitatea că i-a întâlnit în Paradis în timp
ce era în trecere pe acolo. Nu indică faptul că el era un locuitor al Paradisului. I-a
ispitit cu gândurile sale necurate la poarta Paradisului sau mai jos de aceasta.
Totuşi aceste răspunsuri trebuie revăzute.”
Cei ce au spus că Paradisul se afla pe pământ, s-au bazat pe acest Hadis:
„Abdullah, fiul imamului Ahmed, a relatat în cartea Ziyadat, preluând de la Ubai
bin Ka’b, că atunci când lui Adam i s-a apropiat ceasul morţii, a poftit la strugurii
Paradisului. Fiii săi au ieşit să-i găsească pentru el. În drumul lor, s-au întâlnit cu
îngeri. Aceştia i-au întrebat: „Încotro vă îndreptaţi, o, fii ai lui Adam?” Ei au
răspuns: „Tatăl nostru a poftit la strugurii Paradisului.” Îngerii au răspuns:
„Întoarceţi-vă, aţi îndeplinit dorinţa sa.” Când s-au întors, l-au găsit mort. I-au
spălat trupul, l-au îmbălsămat şi l-au învelit într-un veşmânt. Atunci a venit Gavriil
şi i-a condus pe ceilalţi îngerii în rugăciunea făcută pentru el şi l-au îngropat.
Aceştia au zis către fiii lui Adam: «Aceasta este procedura de îngropare pentru
morţii voştri.»”
Cei ce susţin această opinie au argumentat că nu este posibil ca, atunci
când Adam a poftit din nou la strugurii din Paradis, fiii lui să ajungă acolo unde
Adam a sălăşluit (în Paradis) şi să-i obţină pentru el. Dacă acesta s-ar fi aflat în
ceruri, atunci fiii lui Adam nu ar fi plecat să-i caute. Aceasta este aşadar o
dovadă clară a faptului că Paradisul acesta se afla pe pământ, ci nu în ceruri.
Allah a grăit: „Şi Şeitan i-a ademenit să mănânce din el” [2:36], adică din
Paradis, „şi i-a scos pe ei de unde se aflau”, adică i-a lipsit de binecuvântările,
favorurile şi bucuriile Divine, suferind greutăţi, trudă şi necazuri. Acestea s-au
întâmplat numai pentru că Iblis i-a ispitit şi i-a amăgit cu gândurile sale necurate:
﴾ Dar Şeitan i-a ispitit, voind să le arate goliciunile care le fuseseră
ascunse, zicând: „Domnul vostru nu v-a oprit de la acest pom decât pentru ca voi
să nu deveniţi îngeri şi să nu fiţi nemuritori!” ﴿
[Coran 7]
﴾ Şi el s-a juruit lor: „Eu sunt pentru voi un bun sfătuitor” ﴿
[Coran 7]
Satana a jurat solemn pentru a întări cuvintele prin care îi ispitise, precum
Allah a grăit într-un alt verset: „Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: „O, Adam, vrei
tu să-ţi arăt pomul veşniciei şi împărăţia care nu piere?” [20:120], adică „să vă
conduc eu spre pomul din care dacă mănânci vei câştiga o stare veşnică de
fericire şi bogăţie şi vei avea o împărăţie care nu va pieri şi nici nu va fi distrusă
vreodată”. Aceasta a fost amăgirea Satanei.
Poate fi vorba despre acelaşi pom despre care imamul Ahmed, citându-l
pe Abu Huraira, a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască -
a spus: „În Paradis există un copac la umbra căruia un călăreţ va merge timp de
o sută de ani şi tot nu va putea să iasă de acolo; acesta este pomul veşniciei.”
Versetul următor: „Aşadar, el i-a înşelat prin amăgire. Şi când ei au gustat
din acel pom, li s-au descoperit goliciunile lor şi au început să-şi pună peste ele
frunze din Grădină. Şi Domnul lor i-a chemat [zicându-le]: „Oare nu v-am oprit
Eu de la acest pom şi nu v-am spus Eu că Şeitan vă este vouă duşman
mărturisit?” [7:22] este asemănător celui din Surat Ta-Ha în care se spune: ”Şi
au mâncat ei doi din el şi li s-a arătat goliciunea lor şi au început să coasă,
pentru a se acoperi, frunze din Rai. Adam s-a revoltat, aşadar, împotriva
Domnului său şi a ajuns în rătăcire.” [20:121]
Eva a fost cea care a mâncat mai întâi din acest pom şi tot ea l-a îndemnat
pe Adam să mănânce. Există de asemenea un Hadis care susţine acest lucru:
„De n-ar fi fost fiii lui Israel, mâncarea nu ar fi fost stricată, iar de n-ar fi fost Eva
femeile nu şi-ar fi înşelat soţii.” (relatat de Al-Bukhari)
În Tora se spune că cel ce a îndemnat-o pe Eva să mănânce din pom a
fost şarpele. Eva a fost ademenită de vorbele acestuia şi a mâncat din el şi de
asemenea i-a dat şi lui Adam să mănânce. În Tora nu există nici o referire la Iblis
în privinţa aceasta. După aceasta, li s-au deschis ochii şi au realizat că erau goi.
Au luat mai multe frunze de smochini şi s-au acoperit cu acestea. În Tora de
asemenea se menţionează că erau dezbrăcaţi.
Wahb bin Muhammed a zis: „Veşmintele lor constau într-o lumină pe
părţile lor intime.”
Aceste informaţii ce se găsesc în Tora nu sunt corecte, sunt de fapt o
deformare a traducerii. Nu este uşor pentru oricine să traducă dintr-o limbă în
alta şi este şi mai dificil pentru cel ce nu cunoaşte limba arabă la perfecţie şi nu
înţelege conţinutul unei cărţi. Din Coran reiese cu claritate faptul că Adam şi Eva
erau îmbrăcaţi, aşa cum se spune în versetul următor: „...dezbrăcându-i de
veşmintele lor, ca să le arate goliciunile lor!” [7:27]
Ibn Abbas a relatat în legătură cu acest verset că acestea erau frunze de
palmier: „...şi au început să-şi pună peste ele frunze din Grădină.” [7:]
﴾ Aşadar, el i-a înşelat prin amăgire. Şi când ei au gustat din acel pom, li
s-au descoperit goliciunile lor şi au început să-şi pună peste ele frunze din
Grădină. Şi Domnul lor i-a chemat [zicându-le]: „Oare nu v-am oprit Eu de la
acest pom şi nu v-am spus Eu că Şeitan vă este vouă duşman mărturisit?” ~ Şi
au răspuns ei: „Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastre şi dacă nu ne ierţi
şi nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi” ﴿
[Coran 7,23]
Aceste versete reprezintă o dovadă a faptului că şi-au recunoscut greşeala
şi păcatul şi s-au căit pentru acestea. Reiese de aici umilinţa şi supunerea lor şi
nevoia de a căuta adăpost la Allah în vremuri de restrişte. Dacă această
înţelepciune ar caracteriza fiecare făptură umană, atunci cu siguranţă aceasta ar
fi binecuvântată în ambele lumi.
﴾ Le-a spus [Allah]: „Coborâţi! Vă veţi fi duşmani unul altuia şi pe pământ
veţi avea sălaş şi plăcere până la un timp!” ~ Apoi [a mai] grăit: „Pe el veţi trăi, pe
el veţi muri şi din el veţi fi voi scoşi!” ﴿
[Coran 7]
Aceste versete le sunt adresate lui Adam şi Eva, dar şi lui Iblis, în sensul
că oamenii vor fi duşmanii lui Iblis şi el le va fi duşman lor. Se spune că şarpele
este de asemenea înţeles prin acesta. Ei au fost condamnaţi să coboare din
Paradis într-o stare de vrăjmăşie şi ură reciprocă.
Aici este citat un Hadis care susţine ideea că şarpele se afla cu ei, iar
Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - le-a poruncit să omoare
şerpii şi a spus: „Noi nu am făcut nici o concesie cu ei din moment ce
începuserăm lupta împotriva lor.” (Abu Dawud)
În Surat Ta-Ha din Coran se spune: „El a zis: „Coborâţi amândoi din el [din
Paradis]! Vă veţi fi toţi duşmani unul altuia!” [20:123] Este o poruncă adresată lui
Adam şi lui Iblis. Eva l-a urmat pe Adam, iar şarpele l-a urmat pe Iblis.
Abu Musa Al-Aş’ari a zis: „Când Allah l-a izgonit pe Adam din Paradis pe
pământ, l-a învăţat măiestria fiecărui lucru şi i-a dăruit roadele Paradisului.
Aşadar roadele voastre sunt dintre roadele Paradisului, în afară de faptul că
roadele voastre se schimbă, în timp ce acestea nu.”
Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a zis: „Cea mai bună
zi în care soarele răsare este ziua de vineri: în acea zi Adam a fost creat, în acea
zi a intrat în Paradis; şi aceea a fost ziua în care a fost izgonit de acolo şi în acea
zi Ceasul va veni.” (Sahih Muslim)
Allah a grăit:
﴾ „Adam a primit de la Domnul său cuvinte [cu care să se roage] şi [El] l-a
iertat, căci El este Iertător, Îndurător.” ﴿
[Coran 2]
Se spune că aceste cuvinte pe care Adam le-a primit de la Allah sunt de
asemenea menţionate şi în versetul următor:
﴾ Şi au răspuns ei: „Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastre şi dacă
nu ne ierţi şi nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi” ﴿
[Coran 7]

Va continua, inshallah

SURSA:IBN KHATIR-POVESTIRI DESPRE PROFETI
Sus In jos
https://forumuldespreislam.forumgratuit.ro
Continut sponsorizat





Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla Empty
MesajSubiect: Re: Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla   Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla I_icon_minitime

Sus In jos
 
Istoria Profetilor lui Allah subhanatu'waalla
Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Sami Yusuf Hasbi Rabbi Allah o Allah
» Istoria Convertirii Mele...
» Give Thanks To Allah

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
 :: RELIGIA ISLAM :: ISTORIA & REVELATIA PROFETILOR-
Mergi direct la: