Profeții și religia revelată

Religie (dīn) este ceea ce primesc profeții lui Dumnezeu prin revelație
și ca mesaj de la Dumnezeu și ceea ce este transmis (din această
revelație) oamenilor, adică o modalitate de a trăi și de împlinire a
datoriilor omenești, modalitate ce garantează autentica fericire a
omului.

În general, religia revelată constă în două părți: doctrina și
practica/metoda. Partea doctrinală a religiei revelate constă dintr-o
serie de principii fundamentale și puncte de vedere privitoare la
adevărata natură a lucrurilor, principii asupra cărora trebuie omul
să-și stabilească fundamentele vieții sale. Partea doctrinală este
întrunirea a trei principii universale: cel al unității (tawḥīd), cel al
profeției (nubuwwat) și cel al escatologiei (ma’ād). Dacă există vreo
confuzie sau dezordine în unul dintre aceste principii, religia nu va fi
în stare să câștige nici un fel de adepți.

Partea practică a religiei revelate constă dintr-o serie de injuncții
morale și practice, acoperind sectorul obligațiilor pe care omul le are
față de Dumnezeu și față de societatea omenească. Iată de ce obligațiile
secundare ce i-au fost poruncite omului în diferitele legi divine sunt
de două feluri: datorii morale (akhlaq) și datorii legate de acțiuni
(a'mal). Moralitatea și acțiunile conectate la Divin sunt de două
feluri: primul constă în calitatea de-a avea credință, sinceritatea,
dăruirea totală față de Dumnezeu, mulțumire sufletească și umilință, iar
al doilea constă în îndeplinirea rugăciunilor zilnice, postirea și
sacrificiul (numite și acte de adorare, simbolizând atitudinea de
smerenie și servire pe care trebuie omul s-o aibă în fața Tronului
divin). Moralitatea și acțiunile conectate la societatea umană sunt de
asemenea de două feluri: primul constă în calitatea de a-i iubi pe
ceilalți oameni, de-a le dori celorlalți binele, de-a manifesta justiția
și generozitatea, iar al doilea, datoria de-a duce la bun sfârșit
interrelaționarea socială, profesiunea și schimburile de orice fel etc
(numite, în sens larg, și tranzacții).

Un alt punct care trebuie luat în considerare este acela că, odată ce
regnul uman este direcționat către o atingere gradată a perfecțiunii și
odată ce, cu trecerea timpului, societatea omenească tinde spre
perfecțiune, apariția unei dezvoltări paralele trebuie să poată fi
identificată în legile revelate. Sfântul Coran afirmă existența acestei
dezvoltări graduale, de altfel descoperită și de către rațiune. Se
poate concluziona din versetele Coranului că fiecare Lege divină
(sharī’ah) are un grad de întregire mai mare decât Legea anterioară; ca
exemplu, în versetul acesta, unde El spune: „Iar ție, Muhammed, ți-am trimis Cartea cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei și întrecând-o pe ea.” (Coran, 5: 48)

Sigur că, așa cum atestă de asemenea cunoașterea științifică și o afirmă
Coranul, în această lume, viața societății umane nu este eternă și
dezvoltarea omului nu este la nesfârșit. Ca rezultat, din punctul de
vedere al doctrinei și practicii, principiile generale ce guvernează
datoriile (religioase) ale omului se vor opri cu necesitate într-un
anumit stadiu. Ca urmare, profeția și sharī’ah vor ajunge de asemenea
într-o zi la un sfârșit, atunci când perfecțiunea doctrinei și
expansiunea reglementărilor practice vor fi atins stadiul final al
dezvoltării lor.

Iată de ce Sfântul Coran, spre a face clar că islamul, religia lui
Muhammad, este ultima și cea mai intr-adevăr completă dintre religiile
revelate, se prezintă pe ea însăși ca o carte sacră ce nu poate fi
abrogată (naskh), îl numește pe Profet „Pecetea (tuturor) Profeților”
(khātam al-anbiyā') și vede religia islamică drept una ce cuprinde toate
datoriile religioase.

Așa cum El spune: „Și iată ! ea este o Scriptură inatacabilă, căci minciuna nu va veni la ea nici dinaintea și nici dinapoia ei.” (Coran, 41: 41-42)

Și de asemenea: „Muhammad nu este tatăl nici unuia dintre bărbații voștri, ci este Trimisul lui ‘Allāh și Pecetea profeților.” (Coran, 33: 40)
Ideea de perfecțiune a Coranului sub forma de carte sacră ce nu poate fi
abrogată, precum și aspectul Profetului de „încheietor al șirului
tuturor profeților” sunt aspecte esențiale ale aceluiași adevăr.

Și: „Și Noi ți-am trimis ție Cartea ca tâlcuire pentru toate lucrurile.” (Coran, 16: 89)
Conform perspectivei islamice, Coranul conține principiul întregii
cunoașteri, principiu prin care fiecare domeniu poate fi clarificat și
expus.

Traducere realizata de Asociatia Culturala Poarta Cunoasterii
Extras din cartea Shiite Islam, de Allama Tabatabai