Nu-i vorbi pe ceilalţi pe la spate şi nici nu-i bârfi
În loc să le spună celorlalţi în mod direct care sunt greşelile şi defectele lor, oamenii cu o moralitate scăzută preferă să vorbească pe la spate. Aceşti oameni nu au dorinţa de a-i călăuzi pe ceilalţi pe o cale mai bună sau de a-i ajuta să se corecteze. Ei preferă bârfa, practicată în scopuri lumeşti, pentru a face să treacă vremea sau pentru a se ridica în slăvi pe ei înşişi, în timp ce îi jignesc pe ceilalţi. Acest comportament blamabil este atât de larg răspândit în anumite grupuri de oameni, încât aceştia au transformat bârfa într-o formă de distracţie sau chiar într-un mod de viaţă ori un mod de a câştiga bani.
În timpurile noastre şi în unele ţări de pe glob, un număr mare de ziare şi reviste sunt publicate şi multe emisiuni de televiziune sunt difuzate doar cu scopul de a răspândi bârfa. Publicaţiile şi emisiunile de acest tip caută să justifice această formă de deviere, cunoscută sub denumirea de bârfă, şi o prezintă ca fiind social acceptabilă. De fapt, aceşti oameni se contrazic singuri, deoarece, în timp ce se bucură de bârfele legate de alţii, atunci când se găsesc în aceeaşi situaţie realizează cât de condamnabil este comportamentul lor. Dar în ciuda acestui lucru ei nu se opresc din bârfă atât timp cât nu sunt expuşi în mod direct. Când se întâlnesc cu o persoană pe care o criticau cu câteva minute în urmă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ei continuă această prietenie falsă, vorbind cu nesinceritate. Mai mult, acest comportament contribuie la un cerc vicios; doi oameni se întâlnesc şi bârfesc despre al treilea, apoi unul dintre aceşti oameni bârfesc împreună cu a treia persoană despre celălalt, iar cel din urmă şi ceilalţi doi oameni se întâlnesc şi bârfesc despre cel absent. Nimeni nu sugerează nimănui că bârfa este greşită; dimpotrivă, ei consideră că nu fac rău, ci doar aduc culoare vieţii şi se distrează. Allah avertizează oamenii în Coran despre acest comportament greşit; într-un verset din Coran, Allah ne spune că bârfa oamenilor este la fel de respingătoare precum actul de a mânca din carnea fratelui lor mort:
„O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii! Oare voieşte vreunul dintre voi să mănânce carnea fratelui său mort? [Nu!] Voi aţi urât aceasta! Şi fiţi cu frică de Allah, fiindcă Allah este Iertător şi Îndurător [Tawwab, Rahim].” (Sura Al-Hujurat: 12).
În alt verset, Allah explică în maniera următoare „răsplata” primită în Viaţa de Apoi de cei care susţin că bârfa este o distracţie şi care o consideră acceptabilă:
„Vai pentru tot clevetitorul şi defăimătorul!” (Sura Al-Humaza: 1);
„Dar nu! El va fi aruncat în Al-Hutama! Şi de unde să ştii tu ce este Al-Hutama? Focul aprins al lui Allah, care se înalţă peste inimi. El se va închide deasupra lor, în coloane întinse!” (Sura Al-Humaza: 4-9).
Această modalitate de exprimare a celor care se află departe de moralitatea coranică nu este folosită de credincioşi. Drept-credincioşii, ştiind că Allah aude toate conversaţiile, se abţin să rostească vreun cuvânt pe care ştiu că El îl urăşte, deoarece un cuvânt rostit în absenţa celui adus în discuţie nu este de folos nici acelei persoane, nici celei cu care se vorbeşte. În această manieră, dacă alte defecte ale persoanei respective sunt analizate şi evidenţiate, deoarece ea nu ştie acest lucru, este imposibil să opereze vreo modificare în comportamentul său. Atât timp cât aceste defecte nu îi sunt explicate persoanei în cauză şi ea nu şi le recunoaşte, nu există posibilitatea de a şi le corecta. Credincioşii ştiu că adevărata prietenie este dependentă de sinceritate, iar explicarea defectelor unei persoane pe care o plac trebuie să conducă la a-i face un bine acesteia şi nicidecum un rău. Scopul comentariilor este de a conduce spre o moralitate mai bună, mai fină şi mai pură. Este o cerinţă de la Allah, aşa cum se spune în Coran:
„… să ne bucurăm pentru bine şi să interzicem răul”.
Evitarea suspiciunilor şi calomniilor[/
O altă chestiune importantă pe care musulmanii încearcă să o evite o reprezintă declaraţiile referitoare la subiectele de care suntem informaţi şi care se bazează pe presupuneri. Într-un verset din Coran:
„Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat!” (Sura Al-’Isra’: 36),
Allah ne indică că acest lucru va deveni o povară grea. În alt verset, Allah spune că marea majoritate a oamenilor de pe pământ nu urmează altceva decât presupunerea, bănuiala şi îi avertizează pe drept-credincioşi după cum urmează:
„De te-ai supune celor mai mulţi de pe pământ, ei te-ar abate de la calea lui Allah, căci ei nu urmează decât bănuielile lor şi ei nu fac decât să născocească minciuni.” (Sura Al-’An’am: 116).
Mulţi şi-au bazat afirmaţiile pe bănuieli şi presupuneri. A devenit atât de acceptabil, încât uneori oamenii îmbrăţişează simple teorii de parcă ar fi fapte şi îşi trăiesc viaţa conform acestora. De exemplu, ei poate au presupus ceva greşit despre o persoană care a devenit bogată într-un timp scurt, formându-şi o părere proastă despre el şi spunând: „Cine ştie prin ce mijloace a obţinut banii?!” sau „Este evident că nu putea obţine aceste bunuri cu salariul său…”. Totuşi situaţia reală poate fi cu mult diferită de ceea ce ei au presupus. Poate persoana respectivă s-a îmbogăţit în urma unei moşteniri sau datorită unei tranzacţii de afaceri. Când sunt confruntaţi cu o situaţie care trezeşte curiozitatea şi pe care nu o pot înţelege sau care este neclară, oamenii nu trebuie niciodată să apeleze la bănuieli, fără a avea informaţii sau dovezi, deoarece asemenea speculaţii nesusţinute nu sunt utile în determinarea adevărului. În acest verset din Coran, Allah ne spune că oamenii nu vor descoperi adevărul dacă se vor baza pe bănuieli şi presupuneri:
„Aşadar, îndepărtează-te de acela care se întoarce de la îndemnarea Noastră şi care nu voieşte decât viaţa pământească!” (Sura An-Najm: 29).
Drept-credinciosul vorbeşte ţinând cont de acest fapt pe care îl cunoaşte din Coran. Când sunt confruntaţi cu o situaţie încurcată, credincioşii nu îşi formează păreri ce nu sunt bazate pe cunoaştere şi documentare. Nici nu întreabă persoana în cauză, nici nu caută să obţină informaţii despre acest subiect prin investigaţii şi nici nu trag concluzii pe baza informaţiilor obţinute.
Unul dintre exemplele oferite în această privinţă în Coran face referire la oamenii care au speculat o situaţie, punând la îndoială conduita soţiei Profetului nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), fără a deţine însă vreo dovadă. Cunoscând acest lucru, când aud presupunerile unui credincios, ei spun: „Aceasta este o minciună…” sau „Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!”. Allah îi avertizează pe cei bănuitori:
„Cei care au venit cu minciuna sunt un grup dintre voi. Nu o socotiţi a fi un rău pentru voi, ci mai degrabă ea este un bine pentru voi! Fiecare om dintre ei are păcatul ce şi l-a agonisit, iar aceluia căruia îi revine cea mai mare parte din ea va avea parte de mare pedeapsă. De ce, atunci când aţi auzit-o [această calomnie], nu au avut credincioşii şi credincioasele o bănuială bună în sinea lor şi de ce nu au zis: «Aceasta este o minciună învederată?» De ce nu au adus ei întru aceasta patru martori? Iar dacă nu au adus ei martori, înseamnă că aceştia sunt la Allah mincinoşi. Şi de n-ar fi graţia lui Allah asupra voastră şi îndurarea Lui, atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi, v-ar fi ajuns pe voi o pedeapsă mare pentru ceea ce aţi vorbit voi, căci l-aţi rostit cu limbile voastre şi aţi spus cu gurile voastre lucrul despre care nu aveţi nicio ştiinţă şi l-aţi ţinut drept [lucru] uşor, când – de fapt – el este la Allah [un lucru] greu. Şi de ce, când aţi auzit-o, n-aţi zis voi: «Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!» Allah vă îndeamnă să nu vă mai întoarceţi la una ca asta niciodată, dacă sunteţi drept-credincioşi. Şi Allah vă desluşeşte vouă versetele, iar Allah este Bineştiutor şi Înţelept.” (Sura An-Nur: 11-18). Unii oameni consideră discuţiile bazate pe bănuieli ca fiind triviale şi inofensive, dar în aceste versete Allah ne semnalează că în faţa Lui acestea reprezintă o crimă imensă.
În legătură cu acest subiect, un alt exemplu oferit în Coran este cel al Mariei (Pacea fie asupra sa!). Conform celor afirmate în Coran, Maria (Pacea fie asupra sa!) a fost pe nedrept acuzată; ea era însărcinată cu Iisus (Pacea fie asupra sa!), fără să fi fost atinsă de niciun bărbat, ci doar datorită faptului că Allah a spus „Fii!” şi a fost:
„Apoi [ea] a venit cu el la neamul ei, purtându-l [în braţe]. Şi i-au zis ei: «O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor! O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!»” (Sura Maryam: 27-28);
„Şi din pricina necredinţei lor şi a clevetirilor grele pe seama Mariei…” (Sura An-Nisa’: 156). De fapt, aşa cum scrie în Coran în versetul:
„[Adu-ţi aminte] când îngerii au zis: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor!»” (Sura ’Al ’Imran: 42),
Allah a ales-o peste alţii şi ea era cunoscută ca fiind o persoană devotată lui Allah.
Allah explică netemeinicia calomniilor oamenilor în versetul:
„Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ’Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie.” (Sura ’Al ’Imran: 42);
Maria (Pacea fie asupra sa!), datorită purităţii sale, a fost o credincioasă exemplară.
Sursa - e-mail
Lun Iul 27, 2015 5:01 am Scris de 
Calendar
Subiect: Nu-i vorbi pe ceilalţi pe la spate şi nici nu-i bârfi 
