Profetul și Coranul

Așa cum se întâmplase și în cazul altor profeți, Profetului i s-a cerut
să realizeze un miracol și așa cum prea bine a afirmat-o Coranul, însuși
Profetul a confirmat puterea profeților de-a produce miracole. Au fost
relatate multe istorii privitoare la multele miracole ale Profetului,
istorii a căror transmitere este certă și poate fi acceptată cu
încredere, în cazul unora dintre ele. Însă într-adevăr persistentul
miracol al Profetului, miracol încă viu, este cartea sacră a islamului,
Sfântul Coran. Sfântul Coran este un text sacru constând în 6000 și
câteva sute versete (āyāt), împărțite în 114 mari și mici capitole
(suwar).

Versetele Sfântului Coran au fost revelate gradat de-a lungul unei
perioade de profeție și misiune a Profetului, perioadă de 23 de ani.
Începând de la rostiri mai mici decât un verset și până la întregul unui
capitol, conținutul acestora a fost revelat în diferite circumstanțe,
atât pe timp de noapte, cât și de zi, în
călătorii sau acasă, în vreme de război sau de pace, în timpul zilelor pline de greutăți sau în momentele de odihnă.

În multe din versetele sale, Sfântul Coran se prezintă ca un miracol
într-un limbaj lipsit de ambiguitate. Cartea îi cheamă pe arabii acelor
zile la o rivalitate, la o competiție (cu ea însăși, Coranul adică) în
compunerea unor scrieri de un adevăr și o frumusețe comparabile cu ale
sale. În acord cu dovezile istoriei, arabii atinseseră cele mai înalte
culmi ale elocvenței și eleganței lingvistice, iar privitor la dulceața
limbii și fluenței vorbirii, îi depășeau întru totul pe toți ceilalți
oameni. Sfântul Coran afirmă că, de este considerat ca un discurs
omenesc, creat numai de Profetul însuși sau deprins printr-o învățătură
primită de la un alt om, atunci chiar arabii, utilizând oricare mijloc
avut la dispoziție pentru a obține acest obiectiv, ar trebui să fie
capabili de-a produce ceva egal , ori numai 10 capitole egale celor din
Carte , ori măcar unul din versete. Iluștrii oameni ai elocvenței,
arabi, în răspunsul lor la această provocare, au afirmat că Sfântul
Coran era de natură magică și că, prin urmare, era imposibil de creat
ceva egal lui.

Coranul nu numai că provoacă și invită oamenii să intre în competiție cu
elocvența sa și cu limbajul său elegant, ci și invită câteodată la
rivalitate din perspectiva semnificației sale; astfel, el cheamă la
întrecere toate puterile mentale ale oamenilor și spiritelor-jinn și
aceasta deoarece este o carte conținând programul total pentru viața
umană. Dacă investigăm mai cu atenție problema, vom descoperi că
Dumnezeu a făurit acest vast și detaliat program, care îmbrățișează
fiecare aspect al nenumăratelor credințe, al nenumăratelor forme etice
și acțiuni ale umanității și ia în seamă detaliile și particularitățile
toate ale acestora, spre a constitui Adevărul (haqq) și ca să se
numească religie a adevărului (din-i haqq). Islamul este religia ale
cărei prescripții sunt bazate pe adevăr și pe reala bunăstare a
umanității, iar nu bazată pe dorințele și tendințele majorității
oamenilor ori pe capriciul uni singur și puternic conducător.

În fundația acestui vast program se află pus cel mai prețuit cuvânt al
lui Dumnezeu, care este credința în Unitatea Sa, căci toate principiile
științei sunt deduse din principiul Unității (tawḥīd). După acesta și
incluse în program, se află virtuțile etice și morale cele mai demne de
laudă, care sunt deduse din principiile științelor religioase. Apoi,
nenumăratele principii și detalii ale acțiunii umane, cum și condițiile
individuale și sociale ale omului sunt investigate, iar obligațiile
relative la aceste principii, datorii ce sunt originate din adorarea
Unului, sunt elaborate și organizate.

În islam, relația și continuitatea care există între principii (uṣūl)
și aplicarea lor (furu') sunt de-o asemenea natură, că fiecare aplicație
particulară, în oricare domeniu, dacă este reîntoarsă la sursa ei,
revine la principiul Unității, iar dacă Unitatea este aplicată și
analizată, devine bază pentru injuncția sau regula particulară.

Desigur, elaborarea finală a unei asemenea detaliate religii, având o
asemenea unitate și interconexie între părți, sau chiar pregătirea unui
index elementar cu datele acesteia, se află dincolo de puterile normale
ale celor mai bune autorități în jurisprudență din lume. Însă noi aici
vorbim despre un om care, într-un scurt interval de timp, a fost plasat
în mijlocul a o mie de dificultăți privind viața și proprietatea
privată, un om care a fost prins în bătălii sângeroase și s-a confruntat
cu obstacole interne și externe, un om care, mai mult de atât, se afla
pus singur în fața întregii lumi. Înainte de a deveni profet, el și-a
trăit două treimi din viața sa printre oameni ce nu erau instruiți și nu
aveau gustul civilizației. El și-a trăit viața într-o țară fără de apă
și fără de vegetație, cu aer incendiar, printre oameni ce trăiau în
condițiile sociale cele mai de jos și erau dominați de către puterile
politice vecine.

Pe lângă cele spuse mai sus, Sfântul Coran îi provoacă la întrecere pe
oameni și într-alt fel. Această carte a fost revelată de-o manieră
gradată, de-a lungul unei perioade de 23 de ani, în condiții totalmente
diferite, în perioade de dificultate sau de odihnă, pe timp de război
sau de pace, la vreme de putere sau slăbiciune, ori alte circumstanțe
asemănătoare. Dacă sfânta carte nu ar fi venit de la Dumnezeu, ci ar fi
fost compusă și prezentată de către om, s-ar fi observat în ea multe
contradicții și contraste, sfârșitul ei ar fi fost cu necesitate cu mult
mai bun (stilistic, doctrinar) decât începutul, (reflectând)
necesitatea perfecționării gradate a individului uman.

În loc de aceasta, primele versete-Mekka sunt de calitate egală
versetelor-Medina și nu există nici o diferență între începutul și
sfârșitul Coranului. Coranul este cartea ale cărei părți se aseamănă
unele cu altele și cartea a cărei putere de expresie, ce inspiră
venerația, este peste tot cu același stil și calitate.


Traducere realizata de Asociatia Culturala Poarta Cunoasterii
Extras din cartea Shiite Islam, de Allama Tabatabai