AcasaPortalCalendarFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare
Conectare
Utilizator:
Parola:
Conectare automata: 
:: Mi-am uitat parola
Top postatori
Noor İslam
 
Admin
 
ascary
 
ahmed yusuf
 
Corina
 
nargis b
 
io@n@
 
jadhha
 
Miss Surya
 
Selma Nuran
 
Ultimele subiecte
» Ruga rostita in taina de cei necajiti
Lun Iul 27, 2015 5:01 am Scris de nargis b

» Ruga pentru intampinarea lunii Ramadhan
Vin Iun 19, 2015 1:50 am Scris de nargis b

» Munca asidua si darnicia
Dum Mar 15, 2015 4:02 am Scris de nargis b

» Mai intai pentru aproape si apoi pentru sine
Sam Mar 14, 2015 11:02 pm Scris de nargis b

» Imamul Hussein (as) - Scurta descriere si analiza
Lun Mar 09, 2015 3:03 pm Scris de Admin

» Viata Imamului Hasan (as)
Mar Mar 03, 2015 6:44 pm Scris de Admin

» Viata Fatimei Al Zahraa (as)
Joi Feb 26, 2015 6:45 pm Scris de Admin

» Imamul Ali (as) - Viata sa
Mar Feb 24, 2015 5:28 pm Scris de Admin

»  Profetul Muhammad (salla Allah alayhi wa alih wa salam)
Lun Feb 23, 2015 5:03 pm Scris de Admin

» Perioada sarcinii
Lun Feb 23, 2015 12:36 am Scris de nargis b

» Oare unde sunt si ce mai fac revertitii?
Mier Ian 28, 2015 5:05 pm Scris de Admin

» Taqwa - Evlavia
Dum Ian 18, 2015 6:38 pm Scris de nargis b

» Ruga tainica a celor care nadajduiesc
Mier Ian 07, 2015 11:34 pm Scris de nargis b

» Ruga tainuita a celor ce se caiesc
Lun Ian 05, 2015 3:01 am Scris de nargis b

» Obiecţii ȋmpotriva credinţei ȋn dreptatea divină – Partea a II-a
Lun Ian 05, 2015 2:04 am Scris de nargis b

» Norme pentru atingerea perfectiunii spirituale
Mier Dec 31, 2014 7:47 am Scris de nargis b

» Ruga rostita in taina de cei care se plang
Mier Dec 31, 2014 5:26 am Scris de nargis b

» Sunt dezastrele manifestarea dreptatii sau milei lui Allah?
Sam Dec 27, 2014 3:23 am Scris de nargis b

» Calea de mijloc - Amr bainal amrain
Lun Dec 08, 2014 12:15 am Scris de nargis b

» Scoala shiita versus Ashairah si Mutazilah
Lun Noi 24, 2014 1:03 am Scris de nargis b

Cautare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Noiembrie 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
CalendarCalendar
geomap

hit counters
Bloguri dragi mie
Noul Musulman
Blogu'lu'Yusuf
Hadisuri
Familia İslamica
Coranul Tradat
İslam Romanesc
Gradinile Credincioşilor
Dumnezeu ın Coran
Subiectele cele mai active
TRADITIA PROFETULUI
Versetul zilei
SA NE CUNOASTEM!
SUBIECTE LA CARE TREBUIE SA MEDITEZI
SCUZELE FEMEİLOR CARE NU PORATA VAL
Istoria Convertirii Mele...
Lectii despre Ramadan - Sheikh Assim L. Al Hakeem
BINE ATI VENIT!
DUA PENTRU FIECARE ZI DIN LUNA RAMADAN
INTREBARI & RASPUNSURI
facebook
Forumul Despre Islam

Creează-ți o insignă
Cei care creeaza cel mai des subiecte noi
Noor İslam
 
Admin
 
ahmed yusuf
 
nargis b
 
io@n@
 
Corina
 
ilayda
 
Noor
 
Selma Nuran
 
Umm Adam
 
VIZITATORI

Distribuiţi | 
 

 Cinstea Profetului Nostru (sas)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Cinstea Profetului Nostru (sas)    Lun Aug 30, 2010 7:08 am

Toţi profeţii sunt inocenţi. Mai marele profeţilor însă este inocenţa desăvârşită. Deoarece El este sultanul profeţilor, domnul lor şi scopul pentru care a fost creată toată existenţa. Poemul profeţiei avea nevoie de o rimă. Allah l-a creat pe cel mai iubit ca rimă pentru acel poem. Încă nu exista o stea înălţată pe bolta cerească a profeţiei. El a devenit steaua acestei bolte. Fiecare profet a fost trimis pentru un anume timp şi loc, încât locul unde a fost trimis reprezenta tot universul, pentru veşnicie. Interlocutor îi era toată existenţa.
Da, nici un alt profet în afară de El nu a putut elucida deplin, total şi în mod cuprinzător realitatea existenţei. De altfel, nu aceasta era sarcina profeţilor. Deoarece în acea perioadă ştiinţele încă nu se dezvoltaseră. Acest lucru va avea loc în timpul Măritului Mohamed (sas). Da, nimic din ceea ce a afirmat nu contrazicea ştiinţa adevărată şi adevărata existenţă.
Şi ceilalţi profeţi erau ca nişte stele luminoase, dar ei, văzând soarele, şi-au strâns razele şi le-au ascuns în piept. Deoarece cel care venise ca soare al sorilor era stăpânul adevăratei lumini, esenţa existenţei. Ce frumos zice Buseyrî:

Un soare-al virtuţii este El, iar ceilalţi sunt stele,
Numai noaptea stelele-şi revarsă asupra oamenilor razele.
Da, El este inocenţa desăvârşită. Cu adevărat, cinstea Lui este deasupra cinstei tuturor, iar puritatea Lui, deasupra purităţii tuturor. Cei mai înverşunaţi duşmani nu au găsit nici un cuvânt care să dăuneze cinstei şi purităţii Lui şi din acest punct de vedere nu au reuşit să-l jignească şi nu vor reuşi în veci. Deoarece El era un monument al cinstei şi un bastion al purităţii. Cum era posibil să te gândeşti că ar avea praf şi noroi pe poale, când El a fost creat drept "Cel Ales", întruchipând sinteza purităţii.
Duşmanii Lui l-au calomniat în fel şi chip. De exemplu, L-au numit nebun (mecnun). De fapt, într-o oarecare măsură era nebun după dreptate şi în numele ei îşi dedicase toată viaţa.
A fost numit şi vrăjitor, căci cei mai îndărătnici oameni se calmau lângă El şi toată necredinţa lor era zdruncinată din temelii. De altfel, era nelimitat numărul celor care erau fermecaţi de El şi păşeau pe calea Lui. Necredincioşii nu spuneu decât: Toţi fluturii roiesc în jurul flăcării vrăjite. Pe când, ceea ce-i făcea să se rotească precum fluturii era forţa credinţei, maturitatea şi farmecul frumuseţii.
L-au asemuit şi cu un prezicător, căci El le aducea la cunoştinţă tot ceea ce se va întâmpla până-n ziua de apoi. Acest tip de cuvinte ei le auziseră până atunci numai de la ghicitori. Pe când, dacă erau atenţi, foarte uşor puteau să-L diferenţieze de ghicitorii ale căror cuvinte erau pline de minciuni. Da, Profetul nostru spunea numai adevărul despre cele văzute cu ochii Săi.
Dacă El ar fi nebun (nicidecum), ar însemna să nu existe raţiune în lume. Vrăjitoria şi prezicerea, ce sunt departe de lucrurile serioase, nici în visul Lui nu se găseau. Deoarece şi visele Lui erau serioase precum viaţa Sa. Aceste adieri, ce vin de pe versanţii culmilor vieţii Lui, constituie o parte a mesajului Său.
Da, au fost rostite cuvinte mincinoase ce vin în contradicţie cu mintea, cu logica şi cu judecata, dar nimeni nu a avut curajul să zică ceva legat de cinstea şi puritatea Lui. Deoarece fiecare cuvânt ce s-ar fi spus despre acest subiect, l-ar fi făcut de râs pe vorbitor. Acest lucru era bine ştiut atât de duşmani cât şi de prieteni.
Până acum, mii de oameni şi sute de cărţi au relatat despre El. Printre aceştia, aşa cum se aflau fluturii flăcării, existau şi lilieci deranjaţi de lumină. Aceşti oameni, ale căror idei şi credinţe erau diferite, erau uniţi într-un singur punct. Iar acest punct era confirmarea cinstei şi purităţii Mesagerului lui Allah.
Într-un anume sens şi noi suntem fluturii acelei flăcări. Cuvintele noastre se rotesc în jurul cinstei şi purităţii Lui. Aceasta nu este o exagerare; este o percepţie precum dreptatea, îndatorirea, estimarea generală. Nu pot trece mai departe până nu mărturisesc următoarele: cititorii acestor rânduri să nu cumva să caute cinstea şi puritatea Lui în expunerile mele. Adevărata călăuză în această chestiune să fie cărţile predecesorilor mei şi conştiinţa lor curată, acea conştiinţă în care există întotdeauna dreptatea. Simbolul cel mai pur al dreptăţii se găseşte în aceste conştiinţe.
Conştiinţa, ca şi sufletul nostru sunt un sălaş veşnic pentru El. Este un sălaş atât de sublim, încât Sultanul Profeţilor se stabileşte acolo. Eu nu pot să spun decât: O, Profet Inocent! Aşa cum ai apărut acum paisprezece veacuri, să mai apari o dată. Precum ai luminat lumea întunecoasă a arabilor, luminează şi atmosfera acestui popor nobil şi generos, care timp de nouă secole a servit credinţa şi i-a purtat stindardul! Dă pinteni calului şi vino în patria noastră! Fii încredinţat că, cavalerii luminii ce au apărut nu Te vor lăsa singur.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Cinstea Profetului Nostru (sas)    Lun Aug 30, 2010 7:09 am

1. Un segment din atenţionările legate de El

În Coranul cel Sfânt există unele atenţionări care-L vizează direct pe Profetul nostru. La prima vedere, aceste atenţionări par a dăuna inocenţei şi neprihănirii Lui. Unii pot gândi: "fără vină nu ar exista asemenea atenţionări". Pe când aceste atenţionări nu au vizat o vină sau un păcat. Probabil că s-a considerat că, alegerea frumosului din cel mai frumos, conform convingerilor Sale, nu se potriveşte celui mai frumos reprezentant, precum El. Acest lucru a fost amintit şi asupra acestui lucru s-a atras atenţia.
Este precum am face noi, îndreptându-ne atenţia spre o apă nepurificată şi nesterilizată, în locul apei de izvor. Da, profeţii pot fi atenţionaţi că este păcat să bea din apa Zemzem, când există apa Kevser. Noi suntem dojeniţi dacă ne alunecă piciorul şi cădem într-o groapă. Dar ei pot primi aceeaşi mustrare din cauza neschimbării locului atunci când plutesc în ceruri. De aceea, categoric nu este corect să ne spunem părerea despre un profet, apreciindu-l coform valorilor lumii noastre. Ei au fost primiţi în serai, fiind onoraţi. Cum pot fi ei la fel cu oamenii care au rămas afară, neputându-se apropia nici de poarta grădinii şi cum pot fi cântăriţi în aceeaşi balanţă? La cel de afară chiar şi zâmbetul este o milostenie. Dar zâmbetul celui care se află înăuntru poate fi nepotrivit. Da, criteriile pot fi total diferite. Datorită acestui lucru, şi atenţionările din Coranul cel Sfânt, îndreptate asupra Profetului nostru, necesită a fi apreciate din acest punct de vedere.
Care sunt aceste atenţionări? Pentru ce i-au fost adresate asemenea atenţionări Profetului nostru? Acum, abordând pe rând, să ne străduim împreună să examinăm aceste chestiuni şi anume: bunăvoinţa din interiorul unor adresări care par atenţionări şi binefacerile şi virtuţile practicate, care apar drept păcate. Iar la sfârşit, să spunem: Nu ai pereche în cinste şi puritate!.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Cinstea Profetului Nostru (sas)    Lun Aug 30, 2010 7:10 am

2. Atenţionările care i se fac Profetului nostru în Coran şi ce ascund ele

a. Prizonierii de la Bedir

Versetul pogorât în legătură cu prizonierii de la Bedir poate fi interpretat ca o atenţionare pentru Profetul nostru: Un profet nu are căderea să ia prinşi, până ce nu a supus ţinutul. Voi doriţi deşertăciunile Vieţii de Acum, însă Dumnezeu vă doreşte Viaţa de Apoi. Dumnezeu este Puternic, Înţelept. Dacă o Carte de la Dumnezeu n-ar fi venit mai înainte, o osândă dureroasă v-ar fi luat pentru ceea ce v-aţi însuşit. Mâncaţi din trofee ceea ce este îngăduit şi bun. Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Iertător, Milostiv. (Enfâl[Prăzile], 8/67-69).
Un profet nu poate să deţină prizonieri. Vechii profeţi nu stăpâniseră prizonieri. Dacă nu puteau să fie stăpâni de prizonieri, cum să aibă în proprietate prizonieri?
Un profet nu trebuia să procedeze astfel până când nu era sigur pe el, nu stătea pe propriile picioare fără nici un sprijin, până când va demonstra că are un scop în viaţă. Adică, să nu primească răscumpărare în schimbul lor. Poate că astfel drept-credincioşii îşi căpătau verticalitatea coloanei, creştea viteza de a ajunge la un echilibru şi deveneau o forţă. Vocaţia naturii de excepţie a unui profet este dreptatea. Şi cei din jurul lui simt şi gândesc la fel. Există o chibzuinţă. Dacă ceea ce au făcut ei este bine, există şi un foarte bine, iar Allah (cc) tocmai acest lucru îl doreşte.
Dacă o carte trimisă nu ar fi adus o sentinţă de a nu fi dojeniţi şi nu ar fi fost predestinat să nu fie chinuiţi pentru fapta lor, ei puteau fi pedepsiţi.
Atunci când Mesagerul lui Allah a înfrânt duşmanul la Bedir, sufletele drept-credincioşilor s-au bucurat. Acest lucru a contribuit la stingerea focului ce le ardea inimile de cincisprezece ani. Deoarece în toţi aceşti cincisprezece ani, nu a rămas nedreptate, tiranie şi supliciu la care să nu fie supuşi din partea duşmanului. Ei s-au despărţit de Mecca iubită şi s-au dus la Medina. Dar, acest lucru nu i-a satisfăcut pe idolatri, care au început să atace noua lor patrie. Drept-credincioşii răbdau totul şi nu ripostau. Orice ar fi făcut duşmanii, până la Bedir era interzis ca drept-credincioşii să riposteze prin fapte. Acţionau în limita cuvintelor: Este nevoie de unul fără inimă pentru cei care frâng inimi fără a se folosi de mâini pentru a bate, fără a se folosi de limbă pentru a aduce injurii.
Iată că, acum Cel Drept le îngăduia să se apere: Puterea de a se apăra le este dată celor care sunt atacaţi, căci ei sunt cei nedreptăţiţi, iar Dumnezeu pe ei îi ajută, căci El este Puternic. (Hacc[Pelerinajul], 22/39). În sfârşit, drept-credincioşii puteau riposta prin fapte şi cel puţin se puteau apăra. La Bedir urma să aibă loc prima confruntare. Musulmanii erau victorioşi şi luaseră prizonieri din rândul inamicilor. Un asemenea eveniment survenea pentru prima dată. Fiind o chestiune care nu avea o explicaţie divină, Mesagerul lui Allah consultase obiceiurile legate de problemă. Ceea ce trebuia făcut cu prozinierii, era pe linia acestei consultări.
Mesagerul lui Allah, conform stării sale sufleteşti şi comportamentului moral insuflat de Coran, era pentru iertarea prizonierilor. Deoarece până acum Coranul mereu i-a zis: Iartă cu iertăciune frumoasă! (Hicr[Al-Hijr], 16/85); Cheamă-i pe oameni pe Calea Domnului tău prin înţelepciune şi predică frumoasă. (Nahl[Albinele], 16/125).
Iertarea se afla în caracterul şi natura Lui. Nu era posibil să te gândeşti la Mesagerul lui Allah separat de acest sentiment nobil, deoarece Coranul spune: Tu ai o fire prea-înălţată. (Kalem[Condeiul], 68/4). Fiecăruia i s-a destinat o morală. Profetul nostru se află pe culmile moralei divine, morală ce ţâşneşte din paginile şi versetele Coranului. Iar modelul concret care reprezintă o asemenea morală este Măritul Mohamed (sas). În ziua cuceririi Meccăi, El i-a iertat pe cei care până atunci îi creaseră atâtea necazuri, conform versetului: Nici o dojenire nu vă va fi făcută astăzi. (Yusuf[Iosif], 12/92). Apoi se declarase amnistie generală.
Starea Lui sufletească şi convingerea erau pentru iertare. El se consultă în această chestiune. Prima dată cere părerea Măritului Ebu Bekir (ra). Acesta îi spune: O, Mesagerule! Acesta este clanul tău, poporul tău. Au încercat toate răutăţile cu musulmanii. Dar Tu, dacă îî ierţi şi îî eliberezi, le vei câştiga inimile şi vei avea prilejul să-i îndrepţi pe calea cea bună . Părerea mea este să-i ierţi.
Mesagerul lui Allah îl întreabă şi pe Măritul Ömer (ra). El îi dă următorul răspuns: O, Mesagerule! Prizonierii pe care îi avem acum sunt mai marii Meccăi. Dacă aceştia vor fi omorâţi, altă dată necredincioşii nu ne vor mai înfrunta. Ei trebuie ucişi. Fiecărui musulman să-i dai pe cel apropiat lui, ca să-l omoare. Pe Akîl să-l omoare Ali (ra), pe Abdurrahman să-l omoare Tatăl său, Ebu Bekir (ra). Şi mie să-mi dai o rudă, să-l ucid eu.
Părerile erau acum cunoscute. Sıddîk era pentru eliberarea prizonierilor, iar Fâruk pentru uciderea lor. Mesagerul lui Allah întâi priveşte spre Măritul Ebu Bekir (ra), apoi spre Măritul Ömer şi zice: O, Ebu Bekir! Tu semeni întocmai stămoşului meu, Măritul Avraam (as). Cei din neamul lui i-au făcut tot felul de rele, apoi l-au aruncat în foc. Dar el şi-a ridicat braţele şi s-a rugat astfel de Stăpânul său: Domnul meu, căci ei au rătăcit mulţime de oameni! Oricine mă urmează este de-al meu, şi celui ce nu-mi dă ascultare, Tu eşti Iertător, Milostiv. (İbrahim[Avraam], 14/36). Tu semeni cu Isus (as). Clanul său l-a supus la tot felul de chinuri şi torturi, dar ruga lui a fost: Dacă îi osândeşti…, ei sunt robii Tăi! Dacă le ierţi lor…, Tu eşti Puternic, Înţelept. (Mâide[Masa], 5/118).
Într-o zi, Mesagerul lui Allah repetă aceleaşi cuvinte şi zice: Văd cum un grup de oameni este alungat de lângă fântână, precum cămilele venite la apă. Mă rog de Allah zicând: "Companionii mei, companionii mei!" Atunci mi se zice: "După ce te-ai despărţit de ei, nu şti ce au făcut." Iar eu nu spun decât ce a zis Isus: "Dacă îi osândeşti, ei sunt robii Tăi! Dacă le ierţi lor, Tu eşti Puternic, Înţelept!"[1]
Măritul Ebu Bekir (ra) a fost primul ucenic al Mesagerului lui Allah. El gândea şi acţiona la fel cu Mesagerul lui Allah. Această asemănare era evidentă şi în hotărârile pe care le luau.
Mesagerul lui Allah se întoarce spre Măritul Ömer (ra) şi îî zice: O, Ömer! Şi tu eşti ca Noe(as), care a zis: Domnul meu! Nu lăsa pe pământ nici un locuitor dintre tăgăduitori. (Nuh[Noe], 71/26).
În acelaşi timp eşti ca Moise (as), care a zis: Profetul nostru! Tu ai dat lui Faraon şi căpeteniilor sale podoabe şi bunuri în Viaţa de Acum, iar ei, o, Domnul meu, se îndepărtează de calea Ta. Profetul nostru! Nimiceşte-le averile. Înăspreşte-le inimile ca să nu creadă până ce nu vor vedea osânda cea dureroasă. (Yunus{Iona], 10/88).
Cei doi profeţi au îndurat chinuri şi tiranie din partea clanurilor lor şi din partea celorlalţi duşmani ai lui Allah, dar ei văzând cum, cu fiecare zi ce trece, le creşte încăpăţânarea şi îndârjirea, ei s-au rugat de Allah aşa cum s-a arătat în versetele de mai sus. Cei doi mari reprezentanţi ai comunităţilor lor, care au meritat marile binefaceri ale lui Allah, cerând moartea celor necredincioşi, dacă au înălţat o asemenea rugă pentru orfanii rămaşi în urma părinţilor lor, gândindu-se la pregătirea lor sub tutela musulmanilor, însemnă că au făcut o faptă bună.
Mesagerul lui Allah, prin blândeţea şi spiritul său iertător , izvorâte din marea sa morală, a luat hotărârea: Să nu-i ucidem. Să cunoască İslamul şi să îmbrăţişeze adevărata viaţă. Acum să aflăm de la Măritul Ömer (ra) urmarea evenimentului: S-a hotărât. Eu plecasem de acolo cu o treabă. Isprăvindu-mi treaba m-am întors şi i-am văzut pe Mesagerul lui Allah şi Ebu Bekir cum plângeau în hohote. I-am întrebat: "Pentru ce plângeţi? " Nu aveau puterea să răspundă. Plângeau fără încetare. Am insistat, zicând: " Spuneţi-mi, să plâng şi eu." Mi-a citit versetele 67, 68 şi 69 din Sura Prăzile. Iată că, fuseseră pogorâte versetele de avertizare, care păreau ca o mustrare…
Allah (cc) îi insuflase Profetului nostru capacitatea de a convinge şi a alege. El a convins şi a ales frumosul, dar Allah (cc) credea că robului său nu i se potriveşte frumosul şi i-a zis: Tu trebuie să găseşti ceea ce este cel mai frumos. Datorită faptului că Profetul nostru înclina spre frumos şi nu spre cel mai frumos, Allah (cc) îl avertiza. De fapt, nu exista un păcat sau o vină. Mesagerul lui Allah se afla mereu în mijlocul frumosului. Da, în primul rând astfel trebuie înţeleasă această chestiune, apoi să se acorde importanţă modului de exprimare, încât să se înţeleagă atitudinea blândă faţă de Mesagerul lui Allah.
Iată mesajul blând de avertizare: Dacă o Carte de la Dumnezeu n-ar fi venit mai înainte, o osândă dureroasă v-ar fi luat pentru ceea ce v-aţi însuşit. (Enfâl[Prăzile], 8/68). Semnificaţia versetului trebuie privită cu atenţie. Deci, dacă acea Carte nu ar avea o mare influenţă, ei ar fi beneficiat de prăzile luate. În cazul acesta, după ce au fost convinşi, prada şi prizonierii nu constituiau ceva interzis, dar totul se desfăşura sub forma unui examen. Ca şi în problema Măritului Adam, un eveniment care va avea loc mai târziu, a dat înapoi înainte de vreme şi, în loc de "foarte bine" s-a stabilit "bine", încât după traversarea evenimentelor de la Bedir, aşa urma să fie. Cred că porunca dintr-un alt verset susţine acest lucru: Atunci când vă întâlniţi cu tăgăduitorii, loviţi-le grumazurile şi când le-aţi nimicit forţele, legaţi-i cu tărie şi după aceea: fie îndurare, fie răscumpărare, până când războiul îşi lasă jos poverile. Şi aceasta, căci dacă Dumnezeu ar fi voit, ar fi scăpat de ei, însă El a vrut să-i pună la încercare pe unii prin alţii. El nu va face deşarte faptele celor ucişi pe calea lui Dumnezeu. (Muhammed, 47/4).
Parcă Profetul nostru ar fi sesizat această poruncă dată de Allah mai târziu. Dar, deoarece această poruncă urma să fie dată mai târziu, era bine, iar a aştepta porunca era foarte bine.
Profetul nostru, enumerând cele cinci lucruri care i-au fost îngăduite numai lui, include în rândul acestora îngăduinţa la prada de război. Prada de război, care până la luptele de la Bedir nu era permisă şi nu era considerată permisă nici profeţilor anteriori, urma să fie permisă musulmanilor în acea zi. Şi tocmai atunci, venise o asemenea avertizare, care părea să fie o dojană la adresa Profetului nostru. În afară de aceasta, porunca a venit în vederea convingerii Mesagerului lui Allah.
Mesagerul lui Allah, care, pentru o asemenea hotărâre ce i se potrivea, fusese format în spiritul moralei divine şi educat personal de Cel Drept, nu putea să aibă o altă convingere, deoarece comportamentul său era dovada convingerilor sale. De altfel, porunca venită apoi, era conformă convingerilor sale.
Permisivitatea prăzii de război era stabilită conform dogmelor religiei. În acelaşi timp, nu este un obstacol în calea sincerităţii şi devotamentului şi a jihadului în numele lui Allah. Şi pentru ce să fie, căci, după învingerea duşmanului, posibilităţile financiare ar fi slăbit puterea duşmanilor şi ar fi sporit-o pe cea a musulmanilor. În mod deosebit, pentru cei care nu ajunseseră la acel nivel de devotament, exista o latură incitantă a prăzii de război, iar cei care se luptaseră timp îndelungat să nu-şi facă din aceasta un scop în viaţă, îşi pot asigura existenţa pe această cale.
Nimeni nu este obligat să ia pradă de război. Unii se pot comporta ca Amr b. Âa (ra), care a zis: Eu nu m-am făcut musulman pentru pradă de război.[2] Numai că, un asemenea devotament nu poate avea oricine. De altfel, devotamentul nu se cere, ci se dovedeşte.
Punând punct acestei chestiuni, doresc să să vă reamintesc o problemă , şi anume, atingerea de către Măritul Adam (as) a fructului oprit. Cel Drept l-a supus unei probe pe Măritul Adam (as) prin fructul oprit. Eu cred că, şi în privinţa prăzii de război, este vorba de aceeaşi situaţie. Prada de război, despre care se va discuta în viitor, a fost un prilej de încercare după luptele de la Bedir, apoi au fost cunoscute principalele hotărâri în această chestiune. Şi aici, datorită faptului că s-a acţionat conform acestor hotărâri, nu există nici un păcat săvârşit. Doar s-a atras atenţia asupra înclinaţiei naturii umane spre materialism şi s-a dorit să nu se dea ocazia ca această înclinaţie să fie exagerată.
Lecţia ce s-a dorit a fi dată aici şi atenţionarea făcută se adresează de fapt tuturor musulmanilor. Revenind la Mesagerul lui Allah, El nu a avut nici o aspiraţie lumească. Avertizarea s-a făcut tuturor, prin intermediul persoanei Mesagerului lui Allah, încât să ia pildă de la El. Aici, în metoda de educaţie divină, ţinând cont de adresare, este posibil să găsim un indiciu asupra gradului de acţionare precaută.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Cinstea Profetului Nostru (sas)    Lun Aug 30, 2010 7:11 am

b. Evenimentul Tebuk

Tebuk este o faptă de dimensiunile unei lupte, o tentativă a unei acţiuni de infiltrare în Bizanţ, pornită cu o puternică pregătire de luptă, dar soldată cu întoarcerea fără nici o confruntare. S-a pornit spre Tebuk cu gândul unei puternice lupte. De aceea, Mesagerul lui Allah i-a chemat deschis la jihad pe musulmani şi s-a făcut mobilizare generală. Numai că, unii au găsit scuze şi au venit la Mesagerul lui Allah să-i învoiască. Iar El a fost de acord. Aceştia nu mai luau parte la război. Iată, al doilea verset , care poartă caracteristicile unei avertizări către Mesagerul lui Allah, a venit cu această ocazie. În verset se spune: Dumnezeu să te ierte! De ce le-ai îngăduit, înainte ca să-ţi apară cei sinceri şi să-i afli pe mincinoşi? (Tevbe[Căinţa], 9/43).
Faptul că Cel Drept începe versetul cu adresarea "Dumnezeu să te ierte!", arată că o face pentru a-l consola. Această adresare, în aparenţă este o avertizare. Toţi specialiştii, de la Zemahşerî şi până la Sekkakî, au interpretat acest verset nu ca o avertizare a lui Allah către Profetul nostru, ci ca o mare bunăvoinţă.
Aşa cum un părinte duios îşi trage de urechi odrasla cu blândeţe şi zâmbeşte în aşa fel, încât acesta să nu creadă că-l pedepseşte, tot astfel, aici, în spatele avertizării se ascunde bunăvoinţa. În această exprimare nu există nici un fel de mustrare la adresa Profetului nostru.
În acest verset probabil că s-a dorit să i se amintească Mesagerului lui Allah următoarele chestiuni: Au venit, s-au învoit şi au plecat, iar Tu nu ai spus nimic. Cunoşti foarte bine că printre ei se află ipocriţi. În aparenţă ei sunt musulmani, dar în realitate sunt intriganţi şi uneltitori. Pentru ce i-ai învoit? Trebuie să faci deosebirea între cei care îşi demonstrează devotamentul faţă de Tine şi ipocriţii care mint, înşeală, trădează. Trebuia ca Tu să-i cunoşti pe ipocriţi. Prin cuvintele tale Tu le creionasei portretul: Când vorbeşte, ipocritul spune minciuni, când promite, nu se ţine de cuvânt, când i se încredinţează ceva, trădează.[3] Acum trebuia să-i cunoască individ cu individ, dar firea blândă l-a făcut să întârzie.
Se poate observa că, această adresare este doar o aducere aminte, necidecum o dojană. Mai mult, ea este o preamărire, o încuviinţare, un elogiu. Trebuie să acceptăm faptul că, prin acest verset, Mesagerul lui Allah este călăuzit spre ceea ce este cel mai bun. Deoarece Lui i se cuvine nu ceea ce este bun, ci ceea ce este cel mai bun.
Zemahşerî zice: Acolo unde este vorba de iertare, există şi păcat. Dar Fahreddin Râzi nu acceptă o asemenea orientare şi zice: Poate că, acolo unde este vorba despre iertare, pentru noi poate fi subiect de discuţie un păcat, dar pentru un profet iertarea poate exprima numai bunăvoinţă. Aceasta fiind situaţia, acest verset este plin de bunăvoinţă faţă de Profetul nostru.
Profetul nostru este stăpânul unei raţiuni măreţe. El ştia foarte bine ce va fi, cum se poate rezolva o anumită chestiune. Aici se poate oferi o alternativă la acea raţiune. Astfel că: Până la despărţirea în adevăratul sens al ipocriţilor de musulmani, nu trebuia acordată permisiunea…şi nu trebuia ca ipocriţii să se afle într-o poziţie nevinovată de a pleca cu permisiune. Deoarece ei, chiar dacă Mesagerul lui Allah nu permitea, se despărţeau şi plecau şi astfel era evident faptul că erau ipocriţi. Dorinţa Celui Drept era în acest sens şi de la Profetul nostru se cerea acelaşi lucru. De fapt, Cel Drept îl avertiza în legătură cu ipocriţii şi îi aducea totul la cunoştinţă. Numai astfel era posibil să-i descopere şi să-i prindă.
Iată, conform Coranului, Mesagerul lui Allah a pierdut o asemenea ocazie, dându-le permisiunea şi a dat dovadă de îndurare.
De altfel, această atitudine este o manifestare a moralei, a conduitei sale. În nicio perioadă a vieţii sale, Mesagerul lui Allah nu a făcut ceva care să contravină acestei morale. El nu a atras atenţia asupra greşelilor individuale, luând direct ca interlocutor persoana vizată, nu a dezvăluit identitatea persoanei, ci în cadrul comunităţii s-a adresat tuturor, dându-le sfaturi. Da, există multe exemple concrete despre atitudinea Lui. Astfel vina a fost înlăturată, iar cel vinovat nu s-a necăjit. Iată, aceasta era morala Profetului nostru! Aşa cum fiecare acţionează conform caracterului său, şi El se călăuzea după înalta sa fire.
Un profet nu pregăteşte terenul distrugerii aceluia căruia i se adresează şi mai ales, nu-i reproşează unui om un cusur, chiar dacă ştie, nevrând să-l intimideze. De exemplu: Mesagerul lui Allah îî ştia pe toţi ipocriţii şi pe conducătorii lor, dar nu a divulgat niciodată acest lucru. Pe lângă faptul că nu i-a divulgat, ci s-a comportat cu ei aşa cum se comporta cu drept-credincioşii.
Într-o zi, un ipocrit veni la El şi-şi exprimă părerea de rău. Conflictul său interior dispăruse şi el devenise un musulman sincer. După ce-şi exprimă regretul, acest om zise către Mesagerul lui Allah: O, Mesagerule! Câţi nu sunt în aceeaşi situaţie ca şi mine. Dacă i-aş chema, pentru ca ei din nou să-şi declare credinţa. Dar Mesagerul lui Allah a acţionat conform principiilor sale şi i-a zis: Să nu faci aşa ceva! Ei nu trebuie să ştie că Eu îi ştiu! Tu singur să le spui ce este de spus.
Da, El nu se dezvăluia în faţa lor, nevrând să-i intimideze. Abdullah b. Übeyy b. Selul era duşmanul său neîndurător. El voia să pară musulman, iar Mesagerul lui Allah dorea să se creadă că aşa este şi până la sfârşit nu şi-a pierdut speranţa, dar Allah nu-i sortise calea cea dreaptă, urmând ca acesta să moară ca ipocrit. Pe patul de moarte, pentru a scăpa de vina discordiei, acest om îşi trimise fiul la Mesagerul lui Allah pentru a-i cere cămaşa. Scopul era să se zică: Dacă ar fi ipocrit, Mesagerul lui Allah nu i-ar fi trimis cămaşa. Şi Mesagerul lui Allah ştia acest lucru mai bine decât toţi. De aceea nu dezvălui nimic şi scoţându-şi cămaşa i-o dădu. Apoi participă şi la namaz-ul de înmormântare. Deoarece şi fiul şi fiica acestui om erau buni musulmani. De dragul lor, Mesagerul lui Allah suportase tot ce făcuse acel ipocrit.
Tot în legătură cu acest subiect, vă redau acest mic exemplu: Unul dintre companioni voia să-şi vândă robul, dar dorea să păstreze dreptul de eliberator. Conform İslamului, dreptul de eliberator revenea aceluia care-l elibera pe rob. Din moment ce religia prevedea acest lucru, a spune contrariul însemna o culpă. Poate că, acel companion făcuse o asemenea propunere fără a şti porunca religiei în legătură cu acest subiect. Evenimentul a fost adus la cunoştinţa Mesagerului lui Allah, care din nou nu a ţintit direct persoana, ci ieşi în amvon şi aderesându-se tuturor, clarifică porunca religiei în acea chestiune. Apoi zise: Dreptul de eliberator îi aparţine aceluia care eliberează.
Prezentând încă sute de asemenea exemple, putem spune că, Mesagerul lui Allah nu a învinuit niciun vinovat pe faţă şi pe nimeni nu a intimidat pentru păcatele sale.
Iată că, şi în această chestiune de învoire, raţiunea Lui jucase un rol. Pentru a nu se dezvălui, El nu le-a spus în faţă scopul principal pentru care veniseră să ceară învoire şi le-a dat învoire tuturor. Da, pieptul Lui era foarte larg: Nu ţi-am deschis Noi oare Pieptul? (İnşirah[Deschiderea], 94/1). Într-o chestiune, în care ipocriţii minţeau, dezvăluindu-şi caracterele, Profetul nostru trăgea un văl peste minciunile lor, arătându-le morala unui profet. Da, El este un mare şi renumit profet, încât Coranul,Tora şi Biblia se întrec în a proclama măreţia renumelui său.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Cinstea Profetului Nostru (sas)    Lun Aug 30, 2010 7:12 am

c. Sura Abese (El s-a încruntat)

La prima vedere, Sura Abese pare o avertizare şi o mustrare la adresa Profetului nostru. Noi, fără a cerceta subiectul, să relatăm evenimentul care a fost pricina neajunsurilor acestui capitol. Apoi, îndreptându-ne atenţia asupra semnificaţiilor exprimate de versete, să ne străduim să arătăm, în cadrul unei teme ce doreşte să umbrească inocenţa Profetului nostru, cum inocenţa Sa se manifestă precum soarele.
Mesagerul lui Allah le expunea principiile religiei unor capi ai koreişiţilor, precum Utbe şi Ebu Cehîl. Tocmai când le relata ceva, concentrându-se asupra subiectului, intră orbul Abdullah İbn-i Ümmü Mektum (ra) şi zise către Mesagerul lui Allah: O, Mesagerule! Călăuzeşte-mă pe calea cea dreaptă! Acesta repetă de câteva ori ceea ce spusese. Mesagerul lui Allah se încruntă şi îi întoarse spatele şi continuă să vorbească despre subiectul în discuţie. Să facem rezumatul cauzei neajunsurilor acestui subiect.
Vom încerca să descifrăm miezul semnificaţiei acestei chestiuni. Dacă companionul care a venit n-ar fi fost nevăzător, ci unul care avea vederea bună, comportamentul Mesagerului lui Allah niciodată nu ar fi fost subiectul avertizării divine. Întrucât era nevăzător, Profetul nostru trebuia să fie îngăduitor. De aceea, faptul că El s-a încruntat şi şi-a întors faţa, a pricinuit avertizarea. Astfel se poate judeca la o privire superficială. Dacă se aprofundează analiza, este posibil să vedem şi cealaltă faţă a realităţii şi se va înţelege cât de repede s-a dat verdictul anterior.
În primul rând, fiecare om are o bunăcuviinţă. Luând în considerare acest lucru, nu te poţi apropia de persoana Mesagerului lui Allah aşa cum te apropii de orice om. În multe versete din Coran musulmanii sunt instruiţi în spiritul acestei politeţi. Musulmanii sunt instruiţi de către Cel Drept când se poate intra lângă Profetul nostru, cât timp se poate sta lângă El (Ahzâb[Alianţele], 33/53; Nur[Lumina], 24/58) şi care va fi tonul vocii (Hucurât[Încăperile], 49/2-3).
Nu se poate trece prin faţa celui care face namaz. Dacă un drept-credincios face namaz şi altul trece prin faţa lui distrugându-i liniştea, după orientarea hanefită acel om trebuie avertizat, dar potrivit orientării malekite, trebuie luptat cu acel om. Şi dacă omul persistă în a trece, el poate fi lovit.
Deoarece cel care face namaz se află în prezenţa Domnului şi vorbeşte cu El. Dacă atunci când doi oameni obişnuiţi stau de vorbă, trecerea printre ei se consideră o necuviinţă, gândiţi-vă ce necuviinţă este să treci prin faţa unui drept-credincios care face namaz. De aceea, Profetul nostru a zis: Dacă cel care trece prin faţa celui care face namaz ar fi conştient de vina pe care o are, ar aştepta patruzeci de zile şi nu ar trece.
Aşa cum cei care se află în prezenţa Celui Drept au bunăcuviinţă şi anumite reguli, tot astfel şi cei care se află în preajma Mesagerului lui Allah au o anumită disciplină a lor.
Ce făcea Profetul nostru în acest timp? El se străduia să lumineze conştiinţele oamenilor cu inima aspră. El era supărat că oamenii nu urmează calea cea dreaptă. Coranul foloseşte expresia "nu te omorî": Tu, poate vei fi ros de mâhnire pe urmele lor, căci ei nu vor crede în aceste spuse! (Kehf[Grota], 18/6); S-ar putea să te îmbolnăveşti de mâhnire fiindcă ei nu sunt credincioşi! (Şuarâ[Poeţii], 26/3).
Da, atunci când vedea un om care nu crede, devenea trist şi amărât. Iată că, tocmai când vorbea în această ambianţă, vine unul şi se amestecă în vorbă, întrerupe subiectul şi sustrage liniştea. De fapt, cel care venise avea o scuză îndreptăţită, căci era orb. Pe când Mesagerul lui Allah, dacă s-a încruntat şi şi-a întors faţa, avea cel puţin zece motive îndreptăţite. De aceea, a considera vină această comportare înseamnă o vină în sine.
Dacă evenimentul s-a desfăşurat în felul acesta, aceasta este dezlegarea şi răspunsul…numai că, acest eveniment nu a fost redat conform relatărilor din comentarii în nicio sursă din cărţile de hadis pe care le avem de la onoraţii Buhârî, Müslim, İbn-i Mâce, Ebu Dâvud, Tirmizî, Vesaî, Ahmet b. Hanbel. În scenariile redate în comentarii, unul dintre personaje este Profetul nostru, iar celălalt este İbn-i Ümmü Mektum (ra). Sunt şi doi figuranţi: Ebu Celîl şi Utbe. Unii comentatori l-au desemnat cu nume diferite pe cel care a venit la Profetul nostru. Oare cu adevărat persoana care a venit era nevăzătoare sau era o metaforă? Acest lucru nu este încă sigur. Dacă este aşa, sfera aprecierii trebuie lăsată deschisă.
În legătură cu acest eveniment, împreună cu İbn-i Ümmü Mektum (ra) se pomeneşte despre încă şapte oameni, deci sunt opt oameni în total şi nu există nici un motiv de a-l prefera pe İbn-i Ümmü Mektum (ra) şi nimic care să-l oblige să stea acolo. Acesta era un companion renumit, fiind printre primii musulmani, iar Profetul nostru îl lăsase de două ori în locul său la Medina. El a murit ca martir la Kâdisiyye. De altfel, era apropiat de Mesagerul lui Allah, fiind fiul unchiului Măritei noastre Hatice (r.anha). De aceea, nu avea de ce să se simtă incomodat în acea adunare. El era un om care ştia ce vorbeşte şi cel la care te-ai gândi ca ultimul dintre cei menţionaţi.
Cine ştie, poate că nevăzătorul care venise făcea parte dintre ipocriţi şi Mesagerul lui Allah ştia cât de dificil este şi poate că Mesagerul lui Allah se încruntase ştiindu-l un om nesincer şi care se opune călăuzirii. Exprimându-ne această părere, noi nu susţinem categoric că evenimentul a avut loc întocmai şi nu avem această convingere. Numai că, părerile bazate pe anumite zvonuri ale celor care-l arată pe İbn-i Ümmü Mektum (ra) ca personaj al acestui eveniment, nu sunt mai sigure decât părerile noastre. De aceea, trebuie luate în considerare ambele opinii în egală măsură.
Mai există o chestiune asupra căreia trebuie să ne îndreptăm atenţia: Unii comentatori consideră autor al verbelor "S-a încruntat" şi "S-a întors" nu pe Profetul nostru, ci pe Velîd b. Muğîre. Verbul "S-a încruntat" este trecut de două ori în Coran. Primul este verbul "S-a încruntat" din Sura "El s-a încruntat", iar celălalt este verbul "S-a încruntat" din Sura "Cel acoperit cu mantie". Acum gândiţi-vă că, Coranul cel Sfânt a folosit acest cuvânt în Sura "Cel acoperit cu mantie" pentru un necredincios, care poate fi Velîd İbn-i Muğîre sau altul… (Akkad susţine că acest personaj din Sura "Cel acoperit cu mantie" nu este Velîd). Deoarece în verset el este numit "Zemin" (om de rând). Pe când tatăl lui Velîd era un nobil, chiar dacă era necredincios.
Coranul foloseşte expresia: S-a încruntat şi s-a întunecat (Müddessir[Cel acoperit cu mantie], 74/22). Dacă într-un loc Coranul foloseşte această expresie pentru un necredincios, cum poate să folosească aceeaşi expresie într-un alt loc pentru Mesagerul lui Allah? Căci Mesagerul lui Allah era întotdeauna surâzător şi nu-i lipsea zâmbetul de pe buze.
Şi pentru verbul "S-a întors" situaţia nu este diferită. Coranul foloseşte această expresie pentru faraon: Faraon plecă şi-şi strânse vicleşugul, apoi veni (Tâhâ[Ta Ha], 20/60). Acest verb nu a fost folosit numai pentru faraon. Dar, apropierea de stilul Coranului s-a făcut pentru faraoni. (Vezi: Vaca, 2/205; Ta Ha, 20/48; Stelele, 53/33; Caturile, 70/17; Cea care învăluie,88/23; Noaptea, 92/16; Cheagul de sânge, 96/13).
Cum se poate ca, prin aceste două verbe Coranul a relatat despre Profetul nostru şi i-a atribuit Lui aceste verbe? Este necesar să li se acorde dreptul la probabilitate şi părerilor susţinătorilor acestei observaţii. Conform acestor păreri, autorul acestor verbe nu este Profetul nostru, ci necredinciosul orb. Acesta a venit, s-a încruntat în faţa Profetului nostru, apoi a plecat, încât, luându-se în considerare opţiunea pentru cinstea Profetului ales, putem denumi acest fapt " probabil".
Scopul nostru în cercetarea acestor lucruri, relatate ca "sigure" şi "probabile", este să declarăm încă o dată sfinţenia sursei, în pofida celor care fac declaraţii nepotrivite la afresa unei surse importante a religiei, analizând în mod superficial versetele pogorâte ca o mustrare şi o avertizare la adresa Profetului nostru. Cei care cred ştiu foarte bine adevărul despre El.
Da, El era un om de excepţie. În mod excepţional Allah (cc) avea cu El un dialog, o convorbire. Allah (cc) venea cu revelaţia, iar El comunica mesajul divin . Importanţa şi corectitudinea acestei particularităţi a fost mereu protejată de către Cel Drept. Este necesar ca şi noi s-o protejăm, considerând acest lucru un drept, o obligaţie şi cel puţin un devotament. Acesta este scopul principal al interesului şi entuziasmului arătat de noi. Există o serie de oameni necunoscuţi, care, apreciindu-L drept un om obişnuit, doresc să-L supună criticii. Noi credem că este necesar să-i apărăm şi să-i protejăm cinstea şi puritatea, mai mult decât cinstea şi onoarea noastră.
Noi ştim că puterile noastre sunt limitate. Da, nu avem destule posibilităţi de a lupta cu duşmanii credinţei, care s-au străduit să creeze conflicte în jurul Lui, cu cei care, cu voie sau fără voie, au fost uneltele lor. Nu, deoarece ei distrug, iar noi reparăm; ei folosesc forţa de temut a mediei internaţionale, noi însă aceste mici mijloace de difuzare le folosim numai în perspectiva ştiinţei şi gândirii; aşa cum ei au fost înfrânţi întotdeauna, şi de-acum încolo vor continua să aibă aceeaşi soartă. De fapt, nu putem răspunde la toate faptele lor. Astfel de situaţii au fost foarte bine exprimate prin maxime: Dacă am arunca o piatră asupra oricărui lătrător, n-ar mai rămâne piatră pe pământ.
Aici aş dori să mai amintesc de o chestiune importantă. În zilele noastre s-au adeverit cele spuse de Profetul nostru despre viitor. El a zis: În ziua de apoi îşi va face apariţia o negură. Această ceaţă îi va ucide pe necredincioşi, iar credicioşilor le va provoca guturai.
Filosofia materialistă, care nu acceptă dreptatea şi adevărul, a ucis omul lumii necredincioase şi ateiste pe plan semnificativ, iar printre musulmani a strecurat îndoiala.
Nu ştiu dacă se poate ilustra mai bine poziţia oamenilor zilelor noastre, care, datorită faptului că nu ştiu limba arabă şi nu cunosc subtilităţile acestei limbi şi care se străduiesc să acopere această ignoranţă, spun: Ne ajunge semnificaţia, ce nevoie avem de evenimentul în sine!?
Această chestiune nu este atât de simplă. Acest scenariu hulitor, care începe cu oameni precum Ebu Cehil, Utbe, Şeybe, apoi continuă cu orientaliştii occidentali, desigur că este pregătit în alte lumi şi îi face figuranţi şi pe cei care se plimbă printre noi. Lor li se spune "Numai să vedeţi", iar ei, datorită ignoranţei, a gândului la celebritate sau la profitul de cinci parale, devin figuranţii acestui urât scenariu. Ei zic: Nouă ne ajunge Coranul. Totul se rezolvă prin traducere. Ce nevoie este să cunoşti limba arabă? Omul poate citi doar interpretând semnificaţia. Aceste cuvinte şi altele asemănătoare reprezintă câteva mici puneri în scenă a unui mare scenariu pregătit şi sunt cuvinte rostite de câţiva figuranţi. Desigur că, în spatele acestora, o lume imensă de necredincioşi sondează terenul. Atunci când vor găsi terenul favorabil – să dea Allah să nu găsească – ceea ce vor spune nu se va limita la cele spuse astăzi.
Luând în considerare toate aceste lucruri, ca niciodată este necesar să reînviem respectul şi consideraţia pe care o aveau companionii faţă de Profetul nostru. Şi pentru a face cunoscută această chestiune, este nevoie să cunoaştem foarte bine cinstea şi siguranţa Mesagerului lui Allah şi să le acceptăm.
Companionii ziceau: Atunci când îl ascultam pe Mesagerul lui Allah, noi îl ascultam cu foarte mare atenţie, ca şi cum am fi avut pe cap o pasăre si nu voiam să-l facem să zboare. Ceea ce spuneau Măritul Ebu Bekir (ra) şi Măritul Ömer (ra) în preajma Mesageruluil lui Allah era foarte concis şi bine stabilit. Deoarece ei erau conştienţi că se aflau lângă un Profet împuternicit cu revelaţia divină. A-L asculta era ca şi cum a asculta pe Cel care Vorbeşte pentru Eternitate. Deoarece revelaţia se reflecta în cinstea ce izvora din conştiinţa lui curată şi din inima lui deschisă. Cei care îl cunoşteau, tăceau în preajma Lui şi-L ascultau. Cuvintele rostite lângă Sultanul Cuvintelor ne dau dureri de cap, indiferent din partea cui au fost rostite. Şi noi vom face aleleaşi lucruri atunci când vom ajunge la înţelegerea companionilor şi vom asculta numai de El şi de frumoasele Lui cuvinte, străduindu-ne să găsim în ele o soluţie pentru suferinţele noastre de secole.
Lipsa de respect faţă de cuvintele Lui şi negarea Tradiţiilor reprezintă o punte către necredinţă. Cei care au făcut o obişnuinţă din a se plimba pe acest pod se vor desprinde din mediul Măritului Mohamed (sas) şi se vor alătura celor de teapa lui Ebu Cehil.
Această manieră de gândire este foarte periculoasă, iar calea de a înlătura acest pericol constă în a-L cunoaşte pe Mesagerul lui Allah în toată complexitatea sa. Iar una din laturile cele mai importante este, fără îndoială, cinstea Lui. Religia este întregită prin inocenţa Lui. A deschide o breşă în acest domeniu înseamnă a pricinui cea mai mare distrugere.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Cinstea Profetului Nostru (sas)    Lun Aug 30, 2010 7:14 am

d. Propunerea clanului Sakîf

Alte versete care apar ca o avertizare la adresa Profetului nostru sunt: Ei au fost cât pe aici să te amăgească de la ceea ce ţi-am dezvăluit, ca tu să născoceşti despre Noi altceva. Atunci ei te-ar fi luat prieten. Dacă Noi nu te-am fi întărit, tu mai că te-ai fi aplecat către ei. Atunci ţi-am fi dat să guşti îndoit viaţa şi îndoit moartea. N-ai fi aflat împotriva Noastră nici un ajutor. (İsrâ[Călătoria în noapte], 17/73-75).
Clanul Sakîf cerea de la Mesagerul lui Allah privilegii în schimbul acceptării İslamului. Ei solicitau scutirea de unele îndatoriri. Dacă alţii s-ar opune unei astfel de înlesniri, în faţa propunerii lor simple şi copilăreşti, Profetul nostru ar fi spus: Aşa mi-a poruncit Stăpânul meu.
Aceste versete ne înfăţişează situaţia lor şi poziţia fermă adoptată de Mesagerul lui Allah. Insistăm în a afirma că, în aceste versete nu există nici o exprimare, nici un indiciu care să umbrească cinstea şi nevinovăţia Profetului nostru.
Ei intraseră copilăreşte în această aventură, fiind absorbiţi de presupunerea că-l vor zăpăci pe Mesagerul lui Allah. Aceşti ignoranţi, care nu ştiau ce înseamnă revelaţia şi profeţia, prin scenariul compus de ei, rod al imaginaţiei, au fost captivaţi de fantezia că, un om care doreşte ca atâţia oameni să-i urmeze calea şi să accepte İslamul nu va spune "nu" propunerii lor în legătură cu acceptarea İslamului şi îi va scuti de unele responsabilităţi. Aceasta era speranţa lor. În ceea ce-l priveşte pe Mesagerul lui Allah, nici prin minte nu-i trecuse şi nici nu-şi imaginase o asemenea compensaţie. Religia este un întreg. Nu este posibil s-o fragmentezi ca s-o numeşti din noi religie. Ceea ce le spusese Profetul nostru în prima zi a profeţiei sale celor ce-l ascultau, acelaşi lucru le spusese şi în ultima zi. El era un om al dreptăţii. De altfel, İslamul venise să-i îndrume pe oameni spre dreptate. Nu este de conceput că include forţe contradictorii care să se distrugă reciproc. O asemenea gândire nu are nici o legătură cu ştiinţa şi logica.
O asemenea propunere nu fusese acceptată nu numai de către Profetul nostru, ci nici de către Măritul Ebu Bekir (ra), care le-a declarat război celor care au zis că vor face namaz dar nu vor da danie. Deci, se poate spune că, în aceste versete nu există nimic care să specifice vreo vină a Profetului nostru. Ceea ce se relatează în aceste versete reprezintă gândurile şi fanteziile unor oameni care nu au nici o legătură cu Mesagerul lui Allah. Profetul nostru este departe de intenţiile lor.
Al doilea verset zice: Dacă Noi nu te-am fi întărit, tu mai că te-ai fi aplecat către ei. (İsrâ[Călătoria în noapte], 17/74). Înţelesul acestui verset este: Dacă Noi nu te-am fi fixat precum masivii şi înalţii munţi, da, dacă, întocmai ca acei munţi, nu ai fi îngropat în adevăr, poate că te-ai fi aplecat spre ei.
Acest cuvânt rostit fără sens trebuie abordat din punct de vedere al relevării marii personalităţi a Profetului nostru. Cu alte cuvinte, Mesagerul lui Allah se află pe un teren atât de solid al religiei, încât nu este posibil să relatezi despre surparea terenului în locul unde se află.
Dacă El, prin absurd, nu ar fi fost un om superior prin profeţie, ci ar fi fost un om al unui ideal abstract, atunci ar fi arătat îngăduinţă gândurilor acestor oameni, care doreau să fie protejaţi şi s-ar fi străduit să-i apropie de persoana sa. Deoarece în natura omunui există asemenea slăbiciuni. Dar, Mesagerul lui Allah era un profet protejat împotriva tuturor slăbiciunilor. El se străduia să-i lege pe oameni de credinţa în Allah, şi nu de sine. Din moment ce, un om, care nu acceptă în totalitate o religie, nu poate fi considerat ataşat de acea religie, pentru ce Mesagerul lui Allah să-i acorde compensaţii şi pentru ce să schimbe preceptele religiei? Profetul nostru este un mesager care comunică poruncile şi interdicţiile Celui Drept. Allah (cc) este cel care porunceşte şi stabileşte interdicţiile.
Din expresia: Te-ai fi aplecat spre ei, putem extrage următoarea semnificaţie: Dacă Noi nu te-am fi ales şi nu am fi pus sub controlul revelaţiei toate acţiunile tale, şi tu, ca şi alţii, dacă ai fi apucat calea minţii şi logicii în comunicarea religiei, atunci era posibil ca şi tu să gândeşti astfel: Eu să-i accept aşa cum sunt, apoi încet, încet îi voi deprinde cu religia, asigurându-mă să devină drept-credincioşi desăvârşiţi.
Da, prin mintea ta deloc nu a trecut o asemenea idee, dar faptul că nu te-ai aplecat asupra acestei idei se datorează Nouă. Nici o clipă Noi nu te-am lăsat liber să te apleci asupra unor asemenea idei.
O altă semnificaţie este: Datorită naturii tale, tu eşti foarte ambiţios în ceea ce priveşte călăuzirea lor pe calea cea dreaptă. Nu vei cruţa nimic până când ei nu vor crede.
Tu eşti un om cu inima deschisă tuturor. Dorinţa de a-ţi deschide inima şi acestor oameni este necesitatea vastei tale generozităţi. Având o asemenea inimă şi o asemenea generozitate, ai fi putut accepta propunerile lor şi nu i-ai fi întors din calea cea dreaptă. Dar Noi am dat sens şi măsură tuturor simţămintelor tale. Astfel te-am ferit de exagerări. O generozitate exagerată ar fi putut fi în favoarea lor. Deoarece generozitatea ta trebuie să aibă o măsură. Tu şti foarte bine cuvintele: Cui, când şi în ce măsură trebuie să arăţi mărinimie.
Există aceste cuvinte atribuite lui Mevlânâ: Vino! Vino! Oricine ai fi, vino! Cuvintele acestea sunt corecte din punct de vedere al sensului şi, în principiu, sunt inspirate din acţiunile Mesagerului lui Allah. El are o asemenea inimă, încât doreşte să aducă pe calea cea dreaptă toţi oamenii, fără excepţie. Dacă toţi oamenii de pe pământ ar deveni musulmani şi dacă doar câţiva nu ar accepta acest mesaj divin, atunci Mesagerul lui Allah ar dori foarte mult să-i aducă şi pe aceştia pe calea cea bună şi şi-ar arăta devotamentul în acest sens. Da, avea o asemenea inimă, încât, dacă pieptul lui, deschis tuturor precum porţile cerului, nu ar fi fost sub protecţia divină, s-ar fi străduit să-i ia şi pe aceştia sub aripa sa protectoare. Dar, Allah (cc) l-a protejat, stabilind o măsură şi un echilibru al senzaţiilor şi sentimentelor Lui. Datorită acestui lucru, El nu a greşit.
Poate că te-ai fi aplecat nu înseamnă chiar aplecare. Din moment ce nu există nici un eveniment care să fi avut loc, a-i atribui o asemenea slăbiciune Profetului nostru înseamnă o slăbiciune a minţii.
Allah (cc) l-a plasat în eternitate şi l-a protejat. Existenţa Lui s-a întregit cu dreptatea, acţiunile i s-au consolidat prin revelaţie, iar inima îi era plină cu voia lui Allah. Atunci când un asemenea Sultan al Sultanilor se află aşezat pe tronul ceresc, a da posibilitate ca glezna Lui să fie atinsă de noroi, înseamnă ori a nu şti ce înseamnă noroi, ori ce reprezintă înălţarea unui tron pe ceruri.
Versetul care urmează arată clar că Mesagerul lui Allah nu s-a aplecat către ei: Ei te-au tulburat în acest ţinut ca să te izgonească din el, însă nici ei nu vor sta în urma ta decât puţin. (İsrâ[Călătoria în noapte], 17/76).
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Cinstea Profetului Nostru (sas)    Lun Aug 30, 2010 7:14 am

Atitudinea faţă de săraci

O altă bunăvoinţă sub forma unui sfat a fost arătată cu prilejul unei solicitări a koreişiţilor. Aceştia au venit la Mesagerul lui Allah şi au zis: Lângă tine stau aceşti oameni săraci şi leneşi, aceşti robi. Noi nu putem sta împreună cu ei în aceeaşi adunare. Sau ne rezervi nouă o zi specială, sau îndepărtează-i pe ei la venirea noastră.
În legătură cu această chestiune, a fost pogorât acest verset: Nu-i alunga pe cei care Îl cheamă pe Domnul lor dimineaţa şi seara, dorind Faţa Sa. Ei n-au să-ţi dea ţie nici o socoteală, iar tu nu ai să le dai lor nici o socoteală. De-i alungi, vei fi dintre nedrepţi.(En'âm[Vitele], 6/52).
Aceeaşi semnificaţie o are şi versetul: Rămâi cu cei care, dimineaţa şi seara, Îl cheamă pe Domnul lor, căutând spre Faţa Sa. Ochii tăi să nu se desprindă de ei căutând poleiala Vieţii de Acum. Nu-i da ascultare celui a cărui inimă am făcut-o nepăsătoare la amintirea Noastră, căci el îşi urmează poftele, iar purtarea lui este desfrânată. (Kehf[Grota], 18/28).
Din momentul începerii misiunii sale de comunicare, în jurul Mesagerului lui Allah se aflau oameni care s-au legat de el şi aceştia erau săraci, lipsiţi de mijloace de trai. În cadrul sistemului de necredinţă din zilele acelea, sărăcia era considerată o ruşine. Pe când Mesagerul lui Allah venise cu o religie care lua în considerare superioritatea numai din perspectiva fricii faţă de Allah, precum spune versetul: Cel mai cinstit dintre voi înaintea lui Dumnezeu este cel mai temător. (Hucurat[Încăperile], 49/13). Potrivit acestei religii, nu putea fi vorba de o superioritate a celui bogat faţă de cel sărac.
Profetul nostru a zis: Raiul doreşte patru oameni. Aceşti patru oameni erau cu toţii săraci. Ammar era sărac, Selman era sărac, Mikdad era sărac şi Măritul Ali (ra) era sărac. Aceştia râvneau raiul, iar raiul râvnea la aceşti oameni. Ca să-i facă să ajungă, parcă trăgea de zile. Inima lor era plină de respect pentru Allah (cc). Zi şi noapte pomeneau de Stăpânul lor şi trăiau aproape de El. Cum putea Mesagerul lui Allah să-i îndepărteze de lângă El, când Allah îi crease să fie aproape!
Lui Ebu Zerr (ra), care i-a zis lui Bilal: Ei, fiu de femeie neagră!, un profet i-a spus: În tine mai există rămăşiţe de ignorant. L-a dojenit şi l-a sfătuit prin aceste cuvinte nemuritoare: Cei care muncesc sub porunca voastră sunt fraţii voştri. Lor daţi-le din mâncarea voastră, din îmbrăcămintea voastră şi nu-i împovăraţi prea tare. Şi dacă poartă poveri, veniţi-le în ajutor.
Un profet îşi întinde aripile modestiei până jos.Toată lumea poate să vină lângă el fără oprelişti. De altfel, în spiritul religiei sale existau aceste principii. Oare drept-credincioşii, bogaţi şi săraci, robi şi nobili, stăpân şi slugă, cu toţii nu sunt robii care stau în acelaşi rând în moschei? Dacă este aşa, Marele Profet, mesagerul acestei religii, cum poate să-i alinge pe unii oameni care sunt săraci? Nu este El cel care s-a rugat de Allah, zicând: Dă Doamne să trăiesc sărac, să mor sărac, să fiu cu ei în ziua de apoi!?
Este de conceput ca un om, care a rostit aceste cuvinte, să-i îndepărteze pe cei săraci de lângă el? Nu, Mesagerul lui Allah nu a alungat nici un sărman de lângă el, nu i-a îndepărtat de colectivitate şi nici prin gând nu i-a trecut o asemenea faptă.
El era un profet şi dorea în egală măsură pentru toţi drumul călăuzitor. Într-un hadis se relatează despre ruga Mesagerului lui Allah pentru intrarea Măritului Ömer (ra) în İslam. După unele spuse, această rugă îl viza pe Ebu Cehil, al cărui adevărat nume era Amr bin Hişâm. În această rugă, Mesagerul lui Allah spusese: Allah, confirmă această religie cu Ömer b. Hattâb (ra), întărind-o!
Probabil că, aşa cum Allah i-a arătat apropiatului Său realităţile viitorului, tot astfel a arătat şi biruinţele pe care le va avea Ömer (ra). Ştiind acest lucru, Profetul nostru a dorit ca acesta să accepte İslamul o clipă mai devreme şi s-a rugat pentru acest lucru. Sau poate că, Mesagerul lui Allah, cu excepţionala sa intuiţie, a citit pe fruntea Măritului Ömer că este deschis către İslam şi de aceea s-a rugat.
Cea mai mare dorinţă a Mesagerului lui Allah era de a reuşi să-i atragă spre İslam pe mai marii koreişiţilor. De multe ori i-a invitat acasă la el, i-a ospătat, a încercat să le cucerească inima şi sufletul, dar de fiecare dată a fost respins. Cine ştie de câte ori trecuse peste capul fiecărui koreişit această pasăre a norocului…şi cine ştie de câte ori aceşti oameni fără de noroc au rămas indiferenţi faţă de El!?
Acum primise de la aceştia propunerea de a se întâlni. Îi spuseseră: Vrem să ne întâlnim cu tine. Oare aveau intenţia de a accepta İslamul? Acest lucru nu era ştiut. Chiar dacă era posibil în proporţie de unu la mie, Mesagerul lui Allah avea o speranţă. S-a văzut cum s-a ambiţionat pentru aducerea pe calea cea dreaptă a Măritului Ömer (ra) şi cum au evoluat evenimentele odată cu trecerea acestuia la İslam. Dacă şi aceşti oameni ar trece la İslam, s-ar fi întâmplat multe lucruri pentru viitorul İslamului.
Numai că, propunerea era în contradicţie cu spiritul İslamului. Mesagerul lui Allah a regretat şi s-a necăjit pentru faptul că ei au venit cu o asemenea propunere. Deoarece propunerea ce i se făcuse, fusese adresată şi tuturor profeţilor de dinaintea Lui. Aşa cum aceştia respinseseră o asemenea propunere, şi Mesagerul lui Allah avea s-o respingă. Dar nu putea s-o facă fără să se necăjească. Dintr-o deşartă mândrie, aceşti oameni dădeau cu piciorul unei călăuziri ce le venea până la uşă.
Iată, de aceea era trist Mesagerul lui Allah, iar versetul zicea: Tu nu ai nici o responsabilitate pentru ei.
Hotărârea Profetului nostru era de a nu-i îndepărta pe cei sărmani. Numai că, El căuta soluţii pentru aducerea pe calea cea dreaptă şi a celorlalţi. Oare El corespundea acestei hotărâri? Imediat vine versetul şi îi aduce la cunoştinţă că este potrivit acestei decizii. Deoarece El hotărâse să nu-şi alunge prietenii, iar versetul îi spunea să nu-i alunge pe cei sărmani.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Cinstea Profetului Nostru (sas)    Lun Aug 30, 2010 7:15 am

f. O aducere aminte

Voi încerca să vă reţin atenţia asupra unei alte chestiuni: În Coran există sute de porunci care se adresează Profetului nostru şi tuturor drept-credincioşilor. Poruncile date şi interzicerile aduse sunt expuneri ale unor sentinţe. Nu sunt exprimări care anunţă că a avut loc contrariul celor spuse. De exemplu: Coranul zice către Profetul nostru: Să faci namaz, să ţii post, să faci danie. Acestea sunt porunci şi nu este corect să le acceptăm ca nişte avertismente în cazul neîndeplinirii lor. Tot astfel, Coranul a zis: Nu-i alunga pe cei sărmani de lângă tine! Niciodată nu înseamnă: Pentru ce îi alungi de lângă tine pe cei sărmani? Aceste cuvinte nu au semnificaţie opusă cinstei şi nevinovăţiei Mesagerului lui Allah. Adică, la Mesagerul lui Allah nu s-a văzut nici un indiciu al unui comportament opus acestei porunci. Această poruncă a venit pentru a confirma corectitudinea hotărârii Profetului nostru, încât proclamă corecta judecată şi cinstea Lui.
Ceea ce am afirmat se vede clar în versetul "Grota", care zice: Rămâi cu cei care, dimineaţa şi seara, Îl cheamă pe Domnul lor, căutând spre Faţa Sa. (Kehf[Grota], 18/28). Răbdarea are sensul de a nu schimba comportamentul. Cât de puţin dacă comportamentul este subiect de discuţie, atunci nu se poate relata despre răbdare. De exemplu, un om are răbdare atunci când rosteşte rugăciuni; el se roagă mereu în măsura în care ştie aceste rugăciuni. Un om arată răbdare în faţa necazurilor, iar necazul nu aduce o modificare a comportamentului şi acel om se comportă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Răbdarea este al fel în cazul înfăptuirii unui păcat. Pentru a nu păcătui trebuie să-ţi menţii vechea stare. Atunci când Profetului nostru i se zice să rabde, i se spune de fapt: Rămâi în starea în care eşti şi păstrează decizia pe care ai luat-o! Acest lucru arată că, primul comportament al Mesagerului lui Allah este conform voinţei Celui Drept. Deoarece răbdarea nu înseamnă să înnoieşti direcţia, ci să rămâi pe aceeaşi linie. Ţinând cont de acestea, aici Mesagerul lui Allah are superioritate. Allah (cc) a vestit că faptele Lui sunt frumoase: Nu arăta bunăvoinţă celor care s-au ataşat de viaţa lumească. De altfel, tu nu le arăţi un chip zâmbitor. Deoarece acest lucru ţi-ar întunaca orizontul. Tu eşti mai pur decât toţi. Orizontul Tău nu are nici un praf.
Aşa a fost El, aşa a rămas şi a plecat lângă Stăpân cu această puritate. El s-a protejat împotriva păcatului în aşa fel, încât, cât de pur era în ziua în care s-a născut, tot atât de pur era atunci când a murit.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Cinstea Profetului Nostru (sas)    Lun Aug 30, 2010 7:16 am

g. Căsătoria Profetului nostru cu Mărita Zeynep

Necredincioşii vechi şi noi ai Mesagerului lui Allah, discutând despre căsătoria Lui cu Maica noastră Zeynep (r.anha), doreau să-l împroaşte cu noroi. Dar noroiul a mânjit propriile lor chipuri şi nu s-a atins nici măcar de poalele Lui. Acest evenimet este astfel redat în Coranul cel Sfânt: Când tu spui celui pe care Dumnezeu l-a copleşit cu binefaceri şi celui pe care tu l-ai copleşit cu binefaceri: "Ţine-ţi soţia ta pentru tine şi teme-te de Dumnezeu!" Tu tăinuieşti în inima ta, de frica oamenilor, ceea ce Dumnezeu va da în vileag. Mai drept este înaintea lui Dumnezeu să te temi de El decât să te temi de oameni. Când Zaid a împlinit cele de cuviinţă faţă de ea, Noi ţi-am dat-o ţie de soţie ca să nu li se mai facă un păcat credincioşilor care le iau pe soţiile copiilor lor de suflet, dacă au împlinit cele de cuviinţă faţă de ele. Porunca lui Dumnezeu trebuie împlinită. (Ahzab[Alianţele], 33/37).
Mesagerul lui Allah îl iubea foarte mult pe Zeyd (ra). Îl considera ca pe propriul fiu. Se ştia că Zeyd este atât de apropiat de Mesagerul lui Allah, încât toţi îl priveau ca pe fiul Profetului nostru. Da, el se jertfise pe calea Mesagerului lui Allah, iar Mesagerul lui Allah îi deschisese larg porţile iubirii.
Zeyd (ra) era un rob eliberat. Profetul nostru îl eliberase şi-l adoptase. Dar, potrivit obiceiurilor acelor vremuri, nu era posibil să ştergi calitatea de rob eliberat. Această mentalitate era o maladie ce pătrunsese în comunitate. Un om chiar dacă era eliberat, el era considerat un cetăţean de categoria a doua. Era necesar ca această mentalitate să fie distrusă din temelii şi comunitatea să fie salvată de această maladie. Mesagerul lui Allah căuta un remediu pentru această chestiune, care îl frământa mult.
Rezolvarea trebuia să vină din practică. De aceea, Mesagerul lui Allah s-a apropiat printr-o nouă metodă de aceşti oameni cu stigmatul robiei pe frunte.
Libertatea era foarte importantă, dar mai importantă era păstrarea acestei calităţi. Un om care nu ştie să-şi poarte libertatea, oricât de liber ar fi, nu poate trăi ca un om liber. Atunci când, în America sclavii au fost eliberaţi, această problemă a fost grea şi a cerut ani de zile pentru a fi rezolvată. Aceşti oameni, care nu s-au deprins să respire aerul libertăţii, s-au întors lângă vechii stăpâni. Deoarece pentru acele zile, condiţiile nu erau pregătite pentru atmosfera libertăţii. Nici comunitatea şi nici oamenii nu erau pregătiţi sufleteşte pentru acest lucru. Eforturile depuse în această direcţie nu dăduseră rezultatele aşteptate.
Pe când Mesagerul lui Allah, pe de o parte îi obişnuia sufleteşte cu o gândire liberă, cu un comportament liber, iar pe de altă parte pregătea comunitatea şi se străduia să-i includă pe aceşti oameni în sânul comunităţii. Aceştia ieri erau ca nişte obiecte casnice, însă azi, cu toţii deveniseră membri ai comunităţii.
Profetul nostru aştepta prilejul să dea ultima lovitură acestei mentalităţi învechite. Era un lucru foarte greu, dar Mesagerul lui Allah era în stare să găsească o rezolvare.
Mesagerul lui Allah, aşa cum îi conducea pe cei apropiaţi lui în cele mai periculoase locuri ale luptei, tot astfel urma să procedeze şi aici. Trebuia s-o căsătorească pe cea mai nobilă femeie, fiica mătuşii sale, sora lui Abdullah b. Caş, cu Zeyd, robul său eliberat.
Întotdeauna Mesagerul lui Allah se ducea în casa acestei rude. Era casa mătuşii sale şi de ani de zile această familie aştepta o propunere din partea Mesagerului lui Allah. Deoarece a face parte din rândul soţiilor Mesagerului lui Allah era cel mai mare ideal al oricărei femei şi aici nu era nimic neobişnuit.
Precum am relatat mai sus, atunci când Profetul nostru a vrut să divorţeze de Mărita Sevde (r.anha), marea doamnă a venit şi s-a rugat de Mesagerul lui Allah, i-a adus la cunoştinţă că şi-a cedat ziua lui Aişe (r.anha), exprimându-şi singura dorinţă de a muri ca soţie de Profet. Asemenea comportări izvorau din devotamentul faţă de Mesagerul lui Allah şi dorinţa acelor femei de a rămâne cununate cu El.
De-alungul vieţii sale, Măritul Ömer (ra) s-a străduit să intre în această familie şi a devenit pretendent la mâna Măritei noastre Fatıma (r.anha), dar Mesagerul lui Allah a dat-o Măritului Ali (ra), urmând ca Măritul Ömer s-o aştepte pe fiica Măritului Ali, Ümmü Gülsüm. Atunci când s-a cununat cu Măritul Ömer, această sfântă femeie era încă copil, dar era visul Măritului Ömer (ra) de a fi ruda Profetului nostru.
Dorinţa unei mătuşi de a-şi da fiica nepotului său şi speranţa ei în înfăptuirea acestui lucru era ceva normal. Iar Mărita Zeyneb (r.anha) era potrivită din toate punctele de vedere să devină soţie de profet. Poate că şi ea îl voia pe Profetul nostru.
Mesagerul lui Allah s-a dus în casa mătuşii sale şi a zis: Am venit s-o cer pe Zeynep. Cei din familie erau în culmea fericirii. Deci, venise momentul aşteptat de ani de zile. Mesagerul lui Allah o cerea pe Zeyneb. Cel cu o măreaţă intuiţie înţelese că fusese greşit înţeles şi se corectă: Eu o cer pe Zeyneb pentru Zeyd. Toată lumea rămase uimită. Dacă nu era vorba de Mesagerul lui Allah, cererea putea fi respinsă. Dar nu era posibil să se opună Mesagerului lui Allah. Deoarece această căsătorie era o poruncă absolută a Profetului nostru, ea fu acceptată şi s-a întemeiat un cuib nedorit. Numai că, se înfăptuise ceea ce trebuia înfăptuit în numele societăţii.
Femeia era nobilă şi de neam ales, iar educaţia ei era pe măsură. Dar Zeyd (ra), chiar dacă era foarte iubit de Mesagerul lui Allah, potrivit mentalităţii acelor vremuri, era un rob eliberat. El făcea parte dintr-o familie de rând. Nu se întrezărea posibilitatea să se potrivească. Mai bine zis, Zeyd (ra) intuia că el nu este egal cu această femeie. Iar Zeyneb (r.anha) avea o inimă deosebită, un suflet deosebit, o voinţă deosebită şi era ca un candidat amânat de a face parte din familia unui profet.
Zeyd a apelat de mai multe ori la Mesagerul lui Allah, exprimându-şi dorinţa de a se despărţi de soţie, iar Profetul nostru de fiecare dată l-a gonit zicându-i: Ţine-ţi soţia. Teme-te de Allah! Profetul nostru avea un singur gând, şi anume, prin această căsătorie să taie din rădăcină o mentalitatea ce aparţinea ignoranţei. Cu aceste considerente pornise la drum şi devenise pricina acestei căsătorii. Dar, cu fiecare zi sporeau neînţelegerile, ajungând în punctul culminant.
Deşi despărţirea era iminentă, Mesagerul lui Allah arătase că, practic, un rob putea să se căsătorească cu o femeie nobilă. Mesagerul lui Allah era un călăuzitor. Un călăuzitor trebuia să aplice ceea ce spunea în primul rând asupra sa şi a celor apropiaţi lui. Aceasta era voia lui Allah, dar acum răbdarea devenise de nesuportat şi se iviseră semnele sfârşitului evenimentului.
Mesagerul lui Allah ştia că într-o zi, printr-o înştiinţare a Celui Drept, Zeyneb (r.anha) va deveni soţia sa. Pentru că nu exista o poruncă desluşită, tăinuia acest lucru. De altfel, potrivit precizărilor Măritei Aişe (r.anha), dacă Mesagerul lui Allah tăinuia ceva din revelaţie, iată că tăinuia versetul în legătură cu această căsătorie.
Da, căsătoria cu Zeyneb (r.anha) i se părea Mesagerului lui Allah ceva foarte greu, dar cine era în măsură să respingă o cununie poruncită de divinitate? Allah (cc) i-a zis: Am cununat-o cu tine. Această cununie se făcuse de-adreptul de către Cel Drept, iar martorii erau îngerii. Odată cu anunţarea acestei căsătorii, Allah (cc) făcea cunoscută o altă poruncă: Copiii adoptaţi nu sunt la fel cu proprii copii ai omului. Dacă un fiu adoptat se desparte de soţie, tatăl are permisiunea de a o lua el. Pe când în epoca ignoranţei, copiii adoptaţi erau consideraţi ca proprii copii şi dacă aceştia mureau sau se despărţeau de soţie, nu era permisă căsătoria tatălui cu soţia acestuia. Acest obicei trebuia să dispară, iar Mesagerul lui Allah avea o mare responsabilitate în această chestiune.
Iată câteva elemente ale acestui examen greu: Priviţi destinul Măritei Zeyneb (r.anha), care, prin cele două căsătorii, devenea pricina distrugerii unei mentalităţi ce aparţinea epocii ignoranţei.
Unii comentatori relatează o întâmplare născocită: Într-o zi, Mesagerul lui Allah a văzut-o pe Mărita Zeyneb (r.anha) şi încă în perioada în care era cununată, a zis: Slavă Ţie, o, Cel care primeneşte sufletele! , iar Mărita Zeyneb a auzit. Asemenea cuvinte şi idei mincinoase, din păcate au avut influenţă şi asupra unor comentatori, unul dintre aceştia a lansat ideea că : Venind acasă, Zeyd a înţeles. O asemenea idee este o falsificare pe care nu o poate face decât un duşman. Eu nu pot să-i spun acestui comentator "Să ţi se usuce limba", dar cine spune acele cuvinte şi crede în ele, aceluia să i se usuce limba.
În primul rând, Profetul nostru o vedea pe Zeyneb (r.anha) pentru prima dată şi nu este adevărat că ea crescuse sub ochii Lui.
În al doilea rând, dacă ar fi avut o cât de mică atracţie pentru Zeyneb (r.anha), pentru ce s-o căsătorească cu Zeyd (ra) şi să n-o ceară pentru el!?
În al treilea rând, mai sus am relatat faptul că, toţi membrii familiei doreau din inimă ca Zeyneb (r.anha) să devină soţia Mesagerului lui Allah. Pentru ce a dorit s-o căsătorească cu Zayd (ra), când putea El s-o ceară?
Pentru ca Mesagerul lui Allah să se căsătorească cu Zeyneb (r.anha) era necesară o poruncă. Allah (cc) a poruncit şi Profetul nostru a acceptat porunca. Toate cuvintele născocite sunt nişte scenarii, nu sunt altceva decât calomnii şi minciuni. O, Allah! Ce calomnie înfricoşătoare, ce minciună şi ce ignoranţă îngrozitoare, ce duşmănie înspăimântătoare împotriva credinţei! Cu regret redăm faptul că, aceste lucruri mai sunt folosite de unii figuranţi dintre noi. Cred că pe aceştia i-a determinat să zică asemenea cuvinte un complex de inferioritate. Ce putem zice decât că, drumul călăuzitor este în mâinile lui Allah (cc). Stăpânul să le arate calea cea dreaptă!
Am început abordarea subiectului prin cuvintele: Fiecare profet este inocent, iar Mesagerul lui Allah este inocentul inocenţilor. Apoi, prin exemple concrete, ne-am străduit să arătăm inocenţa Mesagerului lui Allah. Dar, trebuie să mărturisim faptul că, inocenţa Lui este deasupra înţelegerii noastre. Noi am reuşit să cercetăm acest subiect numai în măsura capacităţii noastre.
Tot ceea ce am afirmat până aici este în legătură cu cinstea şi puritatea Mesagerului lui Allah. Acum aş dori să relatez despre inocenţa Lui din alt punct de vedere. Cei care doresc să vadă şi să înţeleagă inocenţa Stăpânului Lumilor sub toate aspectele şi să-L cunoască din punct de vedere al neprihănirii, a fricii de Allah, ar trebui să ştie caracteristicile care-l leagă de Cel Drept.[1] Buhârî, Tefsir, (21), 2; Müslim, Tahâre, 37; Salat, 53; Tirmizî, Kıyâme, 3; İbn Mace, Menâsik, 40, 76
[2] Müsned, 4/197
[3] Buhârî, İman, 24; Müslim, İman, 107; Tirmizî, İman, 20; Müsned, 2/2, 291, 357
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Cinstea Profetului Nostru (sas)    

Sus In jos
 
Cinstea Profetului Nostru (sas)
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
 :: RELIGIA ISLAM :: TRADITIA PROFETULUI-
Mergi direct la: