AcasaPortalCalendarFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare
Conectare
Utilizator:
Parola:
Conectare automata: 
:: Mi-am uitat parola
Top postatori
Noor İslam
 
Admin
 
ascary
 
ahmed yusuf
 
Corina
 
nargis b
 
io@n@
 
jadhha
 
Miss Surya
 
Selma Nuran
 
Ultimele subiecte
» Ruga rostita in taina de cei necajiti
Lun Iul 27, 2015 5:01 am Scris de nargis b

» Ruga pentru intampinarea lunii Ramadhan
Vin Iun 19, 2015 1:50 am Scris de nargis b

» Munca asidua si darnicia
Dum Mar 15, 2015 4:02 am Scris de nargis b

» Mai intai pentru aproape si apoi pentru sine
Sam Mar 14, 2015 11:02 pm Scris de nargis b

» Imamul Hussein (as) - Scurta descriere si analiza
Lun Mar 09, 2015 3:03 pm Scris de Admin

» Viata Imamului Hasan (as)
Mar Mar 03, 2015 6:44 pm Scris de Admin

» Viata Fatimei Al Zahraa (as)
Joi Feb 26, 2015 6:45 pm Scris de Admin

» Imamul Ali (as) - Viata sa
Mar Feb 24, 2015 5:28 pm Scris de Admin

»  Profetul Muhammad (salla Allah alayhi wa alih wa salam)
Lun Feb 23, 2015 5:03 pm Scris de Admin

» Perioada sarcinii
Lun Feb 23, 2015 12:36 am Scris de nargis b

» Oare unde sunt si ce mai fac revertitii?
Mier Ian 28, 2015 5:05 pm Scris de Admin

» Taqwa - Evlavia
Dum Ian 18, 2015 6:38 pm Scris de nargis b

» Ruga tainica a celor care nadajduiesc
Mier Ian 07, 2015 11:34 pm Scris de nargis b

» Ruga tainuita a celor ce se caiesc
Lun Ian 05, 2015 3:01 am Scris de nargis b

» Obiecţii ȋmpotriva credinţei ȋn dreptatea divină – Partea a II-a
Lun Ian 05, 2015 2:04 am Scris de nargis b

» Norme pentru atingerea perfectiunii spirituale
Mier Dec 31, 2014 7:47 am Scris de nargis b

» Ruga rostita in taina de cei care se plang
Mier Dec 31, 2014 5:26 am Scris de nargis b

» Sunt dezastrele manifestarea dreptatii sau milei lui Allah?
Sam Dec 27, 2014 3:23 am Scris de nargis b

» Calea de mijloc - Amr bainal amrain
Lun Dec 08, 2014 12:15 am Scris de nargis b

» Scoala shiita versus Ashairah si Mutazilah
Lun Noi 24, 2014 1:03 am Scris de nargis b

Cautare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Noiembrie 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
CalendarCalendar
geomap

hit counters
Bloguri dragi mie
Noul Musulman
Blogu'lu'Yusuf
Hadisuri
Familia İslamica
Coranul Tradat
İslam Romanesc
Gradinile Credincioşilor
Dumnezeu ın Coran
Subiectele cele mai active
TRADITIA PROFETULUI
Versetul zilei
SA NE CUNOASTEM!
SUBIECTE LA CARE TREBUIE SA MEDITEZI
SCUZELE FEMEİLOR CARE NU PORATA VAL
Istoria Convertirii Mele...
Lectii despre Ramadan - Sheikh Assim L. Al Hakeem
BINE ATI VENIT!
DUA PENTRU FIECARE ZI DIN LUNA RAMADAN
INTREBARI & RASPUNSURI
facebook
Forumul Despre Islam

Creează-ți o insignă
Cei care creeaza cel mai des subiecte noi
Noor İslam
 
Admin
 
ahmed yusuf
 
nargis b
 
io@n@
 
Corina
 
ilayda
 
Noor
 
Selma Nuran
 
Umm Adam
 
VIZITATORI

Distribuiţi | 
 

 Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:24 pm

Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele

Şi iată că, cu mare fast s-a ajuns la Bedir şi propagând unicitatea lui Allah, adică, difuzând măreţul nume al lui Allah (cc), cu cele mai inocente simţăminte şi gânduri, urma să lovească în oamenii care încercau să-L împiedice şi să zică: De-acum nu veţi mai împiedica amintirea numelui lui Allah în cele patru zări şi nu veţi mai oprima sufletele deschise către El.
Da, Marele Nume să nu fie cunoscut numai într-un loc, ci să pătrundă în toate piepturile şi să liniştească toate inimile. Pentru a înlătura toate piedicile, pentru a elibera doctrina islamică de asuprire din dorinţa de a propaga unicitatea lui Allah, pentru acceptarea ca un principiu a realizării acestu lucru, pentru a deschide căile care duc spre libertatea de idei şi gândire, Măritul Mohamed Mustafa (sas) urma să aplice ultima lovitură necredincioşilor care nu-i recunoscuseră dreptul de a trăi omeneşte în Mecca.
Toată avuţia pe care o acumulaseră până atunci musulmanii le fusese luată. Mesagerul lui Allah şi apropiaţii săi, atunci când au fost îndepărtaţi din Mecca, nu putuseră să ia aproape nimic, fiind nevoiţi să-şi lase toată avuţia în Mecca şi astfel emigraseră. Iar meccanii încărcau totul pe spinarea cămilelor chiar sub ochii lor şi se duceau să vândă în Damasc şi Yemen. Mărfurile încărcate pe camilele care formau caravana care trecea pe lângă Medina erau ale lor şi era necesar să-şi recupereze avuţia.
Trebuia să distrugă duşmanii care ieşeau în calea musulmanilor şi îi ameninţau, unora le străpungeau piepturile cu suliţa, pe alţii îi alungau din gospodăriile lor. Dându-le ultima lovitură urma să zică: Puterea nu este în mâinile lor, ci în mâinile dreptăţii şi cine se va preda dreptăţii, Allah (cc) îl va face puternic. Dacă nu astăzi, cu siguranţă mâine, toată puterea va trece în mâinile dreptăţii şi va veni o zi în care cuvântul va fi al dreptăţii, sufletele vor fi dominate de gândul dreptăţii; toată lumea va saluta marele vis al omenirii.
Iată că, Măritul Mohamed (sas) ducea această bătălie.
În tot acest timp, unele triburi şi clanuri erau dezorientate. Unii dintre cei care aparţineau acestor triburi şi clanuri doreau să treacă la İslam, dar se temeau de tirania şi tortura koreişiţilor. Aceşti oameni nehotărâţi şi tulburaţi încercau să păşească într-o anumită direcţie, dar nu erau decişi.
Iată că venise vremea ca aceştia să facă pasul hotărâtor. Mesagerul lui Allah urma să le arate că puterea este în mâinile lui Allah (cc), iar echilibrul de forţe este acum de partea Medinei şi astfel să le insufle încredere, zicându-le: Nu vă temeţi, nu vă neliniştiţi, dacă credeţi, adică dacă sunteţi drept-credincioşi, Allah (cc) vă va aduce consolare şi o ieşire din această situaţie; va deschide larg uşile şi ferestrele şi voi veţi avea parte de prosperitate, fericire.
La sfârşitul luptelor de la Bedir, cei nehotărâţi vor înţelege că se schimbă locul puterilor, vor zice că necredincioşii intoleranţi nu au ce să le mai facă şi se vor îndrepta către Măritul Mohamed Mustafa (sas), marele om, care a venit în Medina, capitala civilizaţiei, cu gânduri bune; ei vor descoperi o nouă semnificaţie a adevărului: Mărturisesc că în afară de Allah Preamăritul nu există altă divinitate şi că Mohamed este robul şi profetul Lui.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:26 pm

Forţele de la Bedir

Conform tradiţiei relatărilor despre lupta adevărată şi a cărţilor de morală, Mesagerul lui Allah a venit în Bedir cu 305 oameni. Cu anumite diferenţe, această cifră se ridică la 313. Unele surse indică faptul că, această cifră ar fi identică cu cea a numărului ostaşilor lui David în lupta de la Câlut. Da, datorită faptului că, în aceste două perioade se înfăptuia operaţiunea de schimbare a destinului omenirii, împotriva obscurităţii lupta oştirea luminii şi datorită faptului că, măreţia lui İsaac simboliza măreţia lui İsmail, numărul ostaşilor din cele două armate poate fi de 313.

După relatările lui Muhyiddîn İbn-I Arabî, în opera "Fusus", în fruntea uneia din armate se afla Măritul David, reprezentantul califatului, iar în fruntea celeilalte se afla reprezentantul individului, stăpânul autorităţii individului, Măritul Mohamed Mustafa (sas).
Oştirea de la Bedir avea două unităţi de cavalerie şi cămile în număr de treizeci-patruzeci. La posibilităţile limitate ale musulmanilor, doi cai din partea lor echivala cu două sute din partea adversă. Un cal la o sută de cai. Împotriva unui călăreţ luptau o sută de călăreţi. Musulmanii aveau trei sute zece ostaşi, pe când ceilalţi aveau o mie de ostaşi. Acest lucru însemna ca un om să ţină piept la trei-patru.
Koreişiţii aveau o armată desăvârşită, înzestrată cu tot ce se cunoştea în materie de tehnică militară în acea vreme. În schimb, Mesagerul lui Allah venise cu oameni care încăpeau în spinarea a cinci-zece cămile şi parcurgând o distanţă de două sute km. Este bine de ştiut acest lucru, deoarece mai era deşertul, miezul verii, arşiţă, luna de post, oameni flămânzi şi o cale de străbătut de două sute km…
Ce-i deşertul? Unde este Bedir? Cei care merg în pelerinaj ştiu aceste lucruri. Astăzi acolo există benzinării. Dacă presupuneţi că acestea nu existau - sunt foarte noi – veţi vedea nisip cât cuprinde privirea voastră. Din când în când vor avea loc furtuni, care vă vor ameninţa, iar voi vă veţi strădui să parcurgeţi un drum de două luni în câteva zile…şi încă pe jos.
Pe de altă parte, musulmanii porniseră cu scopul de a ameninţa caravanele koreişiţilor. Numai că, dorinţa divină era alta şi ei fuseseră trimişi aici fără să vrea. În versetul Enfâl, Allah (cc) relatează astfel dorinţa Sa: Când Allah v-a făgăduit că una dintre cele două tabere va fi a voastră aţi fi vrut ca cea fără arme să fie a voastră, însă Allah a vrut ca Adevărul să se împlinească prin cuvintele Sale şi ca tăgăduitorilor să li se taie rădăcinile, ca Adevărul să fie adeverit şi zădărnicia să fie zădărnicită în ciuda nelegiuiţilor. (Enfâl [Prăzile], 8/7-8).
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:27 pm

Către punctul de întâlnire

Datorită faptului că Allah (cc) a dorit acest lucru, chiar dacă dorinţa şi scopul musulmanilor era alta, El i-a adus faţă-n faţă nu prin caravane, ci ca părţi beligerante. Musulmanii doreau să urmărească caravanele şi să-şi ia înapoi mărfurile. Pe când Cel Drept le deschidea calea în vederea neacaparării mărfurilor lor de către alţii. Da, musulmanii urmau să-i lovească în aşa fel pe necredincioşi, încât aceştia să nu-şi mai revină. Astfel Dreptatea va ieşi victorioasă şi nimic nu va fi mai presus de Dreptate. Allah dorea acest lucru:

Însă voi nu voiţi decât ceea ce Allah voieşte. Allah este Cunoscător, Înţelept. (İnsan [Omul], 76/30).
Voi nu voiţi însă decât ceea ce Allah, Stăpânul lumilor voieşte! (Tekvir [Chircirea], 81/29).
Allah dorea ca ei să se ducă la Bedir. Şi apropiatul Său simţea acest lucru. Cerul parcă îi privea altfel, se apropia Noaptea Predestinării (Kadır Gecesi) din sfânta lună Ramazan, iar pământul zâmbea altfel.
Ajungând la Bedir, venise o ploaie liniştită şi acest lucru avea o semnificaţie aparte. Praful se potolise, fântânile se umpluseră cu apă şi, odată cu picăturile de ploaie, coborâseră şi îngerii, care, purtând semnele drept-credincioşilor, spuseseră: Am procedat astfel ca să semănăm cu voi.
În ziua aceea parola drept-credincioşilor era "Unul! Unul!" Toată lumea striga "Allah este unul!". Veşmintele lor erau albe, precum giulgiul. Deoarece venind acolo cu veşminte albe precum cele ale hagiilor de la Arafat, ziceau: Acolo unde ne vom întâlni cu duşmanul, unde ne vom confrunta cu ei, cine ştie ce se va întâmpla, dar dincolo ne vor întâmpina huriile şi copiii inocenţi ai raiului. În aşa fel veneau că, merita să-i priveşti.
Erau şi unii care trăiau amărăciunea de a nu putea participa la această măreaţă campanie. Dintre aceştia făcea parte şi Enes bin Nadır, care nici în vis nu se gândea să se despartă de Mesagerul cel Generos. El nu putuse să fie de faţă şi un an de zile trăise cu această durere în suflet. Durerea, tristeţea este cea mai impresionantă rugă. Dacă doriţi, voi fi şi eu în situaţia de a cere dureri, tristeţi legate de cele lumeşti: (Allah (cc) să răspândească în raţiunea, în inimile voastre durerea, chinurile şi suferinţele!). Da, pentru naţiunea noastră distrusă şi pentru naţiunile care gândesc ca voi, a trăi în suferinţă, a geme de durere este o rugă extraordinară, încât dacă aţi face o mie de namaz şi dacă acest namaz va avea loc la Kaaba, apoi vă veţi ruga, tot nu veţi atinge nivelul rugăciunilor celor suferinzi şi întristaţi.
Da, atunci când aţi fost în suferinţă, nu aţi spus "O, Stăpâne!", dar chinul nu v-a lăsat să dormiţi. Până dimineaţa aţi stat şi v-aţi gândit: Ah, fraţii mei din Türkmenistan, ah, fraţii mei din Afganistan! Cine ştie de vălul cărei surori s-au mai atins? Cine ştie unde s-a atentat la onoarea unei mame? Fraţii mei din Cumbâlâ, fraţii mei din Gümülcine, fraţii mei din Sofia! Fraţii mei din Kavalla, unde n-a mai rămas urmă din geamiile ridicate de marii sultani! Şi cei de unde, de unde…
Da, durerea, chinul este o extraordinară rugă, încât îndreptată către Allah, tot cerul va spune "amin". Chinul este momentul atingerii de către drept-credincios a unei valori superioare. Şi acel moment este mai util prin rugă. Este un moment în care tâmplele omului zvâcnesc. Deoarece în acel moment el este împreună cu coreligionarii săi şi cu cei care gândesc la fel cu el. De altfel, noi existăm pentru a realiza acest lucru. Dacă nu putem, pentru noi, a fi deasupra sau dedesubtul pământului este acelaşi lucru. A trăi în dispreţ, adică dacă se atentează la drepturile omului, la drepturile naţiunii mele şi eu nu pot face nimic, pentru noi este mai bine sub pământ decât deasupsa pământului.
Companionii veniseră la Bedir cu această mentalitate. Deoarece aveau în faţă raiul, aveau veşnicia, mulţumirea lui Allah. În acea zi îngerii erau atât de satisfăcuţi de atitudinea lor, încât atunci când ei strigau "Unul! Unul!", cerurile se deschideau şi coborau o mulţime de ingeri. De parcă, înainte de a începe luptele de la Bedir, îngerii coborau pe pământ pentru a sărbători victoria, pentru a organiza o noapte festivă. Aveau pe cap turbane albe şi erau înveşmântaţi în alb. Pentru ce veşminte albe? Deoarece, companionii veniseră la Bedir în haine albe. Parola lor era "Unul! Unul!"
Da, astfel îi întâmpinau pe idolatrii din Mecca, înveşmântaţi în negru, precum le era sufletul.
Unul din companioni, care venise vesel la Bedir, stătea sub un pom şi mânca curmale. Auzindu-L pe Mesagerul lui Allah, care zicea: Astăzi, cine va muri aici mărturisind credinţă în Allah şi va lupta aşteptând binefacerea lui Allah, acela va intra în rai, el aruncă curmalele şi zise: Dacă voi merge în rai murind de mâna acestora, atunci sunt recunoscător sufletului meu. Apoi se repezi asupra duşmanului. În acea zi, acest companion îşi îndeplinise dorinţa.
Această dorinţă era unicul gând al companionului şi de aceea venise vesel la Bedir. Era de o asemenea forţă, încât nici o putere nu putea s-o întreacă şi iată că, acest ostaş, acest suflet se pregătise cunoscând acest lucru. Nu poţi lupta cu un asemenea ostaş, care întâmpină moartea cu zâmbetul pe buze! Deoarece el, de fapt, poartă în el două vieţi, adică nu dă importanţă nici lumii de azi şi nici lumii de apoi, ci zice numai "Allah!" şi porneşte.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:29 pm

O armată organizată

Cu prilejul luptelor de la Bedir, în deşert putea fi văzută o armată bine organizată. Datorită acestei armate, tâlhăria va deveni o istorie şi lumea va cunoaşte o nouă organizare. Deoarece în fruntea acestei armate se afla un om, care aducea omenirii o nouă ordine, o nouă armonie.

În Coran Allah redă importanţa măsurii, a echilibrului şi armoniei şi îl consideră pe Măritul Mohamed Mustafa (sas) un om echilibrat, care ştie măsura şi de aceea a fost trimis în fruntea unei oştiri organizate.
Existau patrule de recunoaştere şi idolatrii ştiau acest lucru. Din aceste patrule de recunoaştere făceau parte oameni capabili, formaţi, încât era imposibil să găseşti alţii la fel cu ei.
Aceste patrule de recunoaştere scotociseră deşertul de aproape douăzeci de ori şi se formaseră nu ca o realizare exclusivă, ci confruntându-se direct cu evenimentele. Confruntarea directă cu inamicul, atingerea celor mai tainice puncte, toate acestea îi ajutaseră să se formeze, încât unul care nu trecea prin aceeaşi educaţie, nu putea să stea alături de ei.
Duşmanul unde era? Unde erau curierii care aduceau ştiri despre duşman? Caravana unde era? Cum poate fi asigurată siguranţa drumurilor? Ei cunoşteau foarte bine toate acestea. Pentru prima oară în deşert, poate că în istoria omenirii, patrule de recunoaştere care acţionau cu viteza fulgerului apăruseră pe timpul Măritului Mohamed (sas). Cum? El, care nu avusese de-a face cu armata şi cu informaţiile, organiza şi conducea o oştire.
În acea perioadă, siguranţa drumurilor se îmbunătăţea, se putea parcurge o distanţă de două sute de km pe jos sau călare pe cămilă. Mai mult, nu te puteai întâlni cu nici un obstacol, deoarece unităţile Lui fulger scotociseră de douăzeci de ori deşertul, stabiliseră care era ruta şi calea sigură de urmat şi se putea ajunge în Bedir în cea mai mare siguranţă. Aceasta este o problemă foarte importantă.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:32 pm

Către locul unde se aflau fântânile


Locul pentru cantonament al armatei era lângă fântânile din Bedir. Şi duşmanul dorea să pună mâna pe acele locuri; de aceea venea în viteză cu două sute de călăreţi. Dar, datorită intuiţiei şi vitezei extraordinare, drept-credincioşii veniseră primii. În acea zonă, Bedir era singurul loc unde se găsea apă şi acest loc era controlat de către musulmani. Din această cauză, koreişiţii erau paralizaţi.
În tot acest timp, patrulele de recunoaştere urmăreau şi supravegheau caravanele. Dacă aici lucrurile mergeau bine, se vor gândi şi la ele, deoarece, caravanele transportau mărfurile rămase în Mecca, pe care doreau neapărat să le recupereze. Din necesităţi juridice, trebuia ca mărfurile să fie luate din mâinile uzurpatorilor.
Drept-credincioşii astfel gândeau şi făceau planuri, dar Allah (cc) dorea altceva. Necredinţa trebuia nimicită, pentru ca altă dată să nu se mai revolte.
Mesagerul lui Allah îşi împărţise oştirea în unităţi de dreapta, de stânga şi de centru şi acest lucru nu era cunoscut până în acea zi. Centrul era format din primii emigranţi şi băştinaşi, care, până la moarte erau supuşi Mesagerului lui Allah. Aceştia, chiar dacă erau singuri, nu-şi călcau cuvântul dat. Iată, forţele din centru erau formate din astfel de oameni.
În fruntea acestor oameni erau aduşi Măritul Ali şi Sa'd b. Muaz (r.a), care-şi demonstraseră de multe ori maturitatea. Unul din ei era în fruntea emigranţilor, iar celălalt, în fruntea băştinaşilor.
Prin virtuţile sale particulare, Măritul Ali era cel mai de seamă companion. Exista o convingere unanimă asupra faptului că, în privinţa virtuţilor generale, deasupra lui se situau trei califi. Dar, prin situaţia lui particulară, prin apropierea de Mesagerul lui Allah, faptul că el cunoştea taine legate de acea familie, că urmaşii Mesagerului lui Allah i se datorau lui şi era cel mai iubit prin sfinţenia sa, toate acestea îl făceau unic.
Măritul Ali devenise musulman la vârsta de şapte ani. Praful necredinţei nu-i atinsese poalele hainei. Când avea nouă ani, atunci când Mesagerul lui Allah s-a adresat înaintaşilor koreişiţi, întrebându-i: Care dintre voi poate să-mi fie de ajutor?, el a lăsat din mână ulciorul cu apă şi lovindu-şi pieptul, a zis: Eu, o, Mesagerule!
La vârsta de şaptesprezece ani, în timpul hegirei, Mesagerul lui Allah i-a propus să-şi dea viaţa în locul său, iar acest tânăr a primit cu bucurie, considerând acest lucru ca o chemare în rai.
Da, Măritul Ali era un om care niciodată în viaţă nu şovăise şi acum se afla în fruntea emigranţilor la Bedir. Nici nu se putea găsi un om mai potrivit. Ce bine ştia Mesagerul lui Allah să-şi aleagă oamenii!
Sa'd b. Muaz era un monument de virtute. Devotamentul său era incontestabil. În această privinţă stăteau mărturie cuvintele sale rostite în clipa morţii, fiind grav rănit: Allah, dacă urmează să particip la încă o luptă în numele Tău, atunci fă-mă să trăiesc, dacă nu, ia-mă imediat lângă Tine! El murise, iar atunci când era condus spre cimitir, Mesagerul lui Allah mergea în vârful picioarelor. Celor care-l întrebau pentru ce merge astfel, le-a răspuns: Mi-e ruşine să calc pe pământ, deoarece cei din ceruri au pogorât să-l conducă.
Iată, cei doi erau în centru. Dacă comandantul este un om care alege să moară cu onoare în loc să trăiască în dispret, atunci ostaşul mai fuge? Acolo unde moare el, nu doreşte să moară şi ostaşul? De fapt, ostaşul venise acolo în căutarea martiriului. Aici, Mesagerul lui Allah era înconjurat de o cetate alcătuită din carne şi oase. Nimeni nu putea să-L atingă. Oamenii din jurul Lui erau dispuşi să moară pentru El, deaorece nu se putea apropia nimeni de El dacă nu era de partea Lui.
Iată, El se afla în fruntea celor din centru. Steagul era purtat de către Mus'ab bin Umeyr. Ce privelişte extraordinară, ce alegere! (Acesta era un suflet menit să ajungă în rai. La Uhud, o sabie i-a retezat mâna dreaptă, dar a ţinut steagul cu mâna stângă. O altă sabie i-a tăiat şi mâna stângă, atunci a zis: Nu mi-a mai rămas nici un scut de apărare; loveşte-mă în gât!
În centru stătea Mus'ab, înălţând steagul alb. Flancul drept şi flancul stâng erau frumos aliniate, iar avangarda îşi ocupase locul, în aşteptarea ordinelor. Din urmă veneau unităţile de rezervişti. În fruntea lor se afla Kays İbn-i Ebî, un om hotărât şi rezistent.
Era un asemenea sistem de organizare, încât până atunci conducătorii militari nu mai văzuseră aşa ceva. Venirea Mesagerului lui Allah cu un sistem diferit arăta că structura lor învechită nu era bună de nimic. În timp ce Mesagerul lui Allah venea cu un nouă organizare, koreişiţii foloseau metode învechite.
Mesagerul lui Allah se afla printre ostaşii săi, ceea ce insufla musulmanilor forţă şi dinamism. E zicea: Dacă murim, să murim împreună. Sângele meu, ca şi viaţa mea sunt ale voastre. Este foarte important ca imamul să inoculeze încredere şi siguranţă comunităţii sale. Şi Mesagerul lui Allah înfăptuise acest lucru foarte bine, zicând: Sângele meu este al vostru, iar viaţa mea vă aparţine; dacă se ating de voi, înseamnă că se ating de Mine! În timp ce aceste cuvinte răsună printre musulmani, El se află printre ei. De altfel, veniseră până acolo călărind cu rândul cămilele puţine pe care le aveau. Pe cămila Lui mai luase doi oameni, care ziceau cu părere de rău: Noi putem merge şi pe jos, urcă-te Tu! Dar, Mesagerul lui Allah le răspundea: În privinţa forţei, voi nu sunteţi mai puternici decât Mine. Iar în ceea ce priveşte necesitatea de a obţine răsplată în lumea de apoi, Eu nu sunt mai puţin dornic decât voi.
Da, astfel vorbea Domnul acelor timpuri şi locuri: Voi nu sunteţi mai tari decât Mine. În privinţa nevoii de răsplată în lumea de apoi şi dorinţei de a ajunge în rai, Eu nu sunt mai puţin dornic decât voi. Acest Emir al Emirilor, era atât de aproape de oameni, încât stătea tot timpul cu ei, împărţind cu ei aceeaşi mâncare, acelaşi loc de odihnă.
Egalitatea este un cuvânt care picură balsam pe limbile oamenilor de la revoluţia franceză până acum. Oare de atunci a mai văzut cineva ceea ce se numeşte egalitate? A văzut-o numai omul Epocii Fericirii şi numai prin intermediul Măritului Mohamed Mustafa (sas).
În perioada cea mai grea a vieţii Sale, cerurile şi-au deschis porţile pentru El, îmbrăţişându-L. Da, El a avut parte de "Mi'rac" (Noaptea Înălţării), de ceremonialul huriilor din rai, iar îngerii şi-au pus capetele sub picioarele Lui precum dalele caldarâmului şi, precum a zis Nizamî: Semiluna a devenit ca o potcoavă sub picioarele calului Lui. Raiul i-a zis: Nu pleca, rămâi!, dar El s-a întors printre oameni.
Marele sfânt, Abdu'l-Kuddüs, menţionează acest eveniment şi jură: Măritul Mohamed (sas) a ajuns unde n-a ajuns nimeni. Jur pe Allah că, dacă eu ajungeam acolo, nu mă mai întorceam. Un alt sfânt apreciază astfel: Iată marea distanţă dintre profet şi sfânt, ce nu poate fi depăşită. Şi cum să depăşeşti când El este Măritul Mohamed Mustafa (sas).
Da, El, chiar şi când se află lângă Allah, se consideră un om din rândul oamenilor şi întotdeauna este împreună cu oamenii. Omenirea a avut parte de egalitate datorită Lui. Şi dacă într-o zi o va găsi, acest lucru se va înfăptui prin El. Această aşteptare este o realitate inevitabilă, ce va evolua având ca sursă miezul dreptăţii. Oamenii deşertului priveau această oştire prin această latură foarte importantă. Pentru ei era o mare onoare, în ziua aceea deşertul se acoperea cu giuvaeruri, atingând gloria şi onoarea grădinilor raiului.
Mesagerul lui Allah personal a organizat oştirea şi a fixat amplasamentul. Apoi a fost săpată o mare fântână în centru, apa căreia să ajungă pe toată perioada războiului. Toate celelalte fântâni au fost secate şi astupate.
Duşmanul va veni nepregătit, bazându-se pe existenţa fântânilor şi văzând starea lor, va fi descurajat…
Oştirea era desăvârşit organizată, iar modul de acţiune era extraordinar. Ostaşii ştiau foarte bine unde să folosească săgeata, suliţa şi sabia. Când va intra în acţiune flancul drept, când se va pune în mişcare flancul stâng, când vor interveni rezervele, toate acestea fuseseră stabilite în timp.
Locul unde se instalase cortul Profetului nostru, fusese ales cu atâta grijă, încât numai un mare comandant militar putea să aleagă un loc atât de potrivit. Cortul era instalat într-un loc, care domina câmpul de luptă. De acolo se vedeau flancul drept, flancul stâng, rezervele. De asemenea, ştirile care trebuiau transmise şi tacticile poruncite soldaţilor, erau stabilite din timp.
Totul era pregătit, nu după mult timp începea războiul şi, în faţa puterii sâcâitoare a idolatrilor, va egala prin dreptate cu cinci-zece martiri, duşmanul de trei-patru ori mai numeros.
Aşa cum am arătat mai sus, Profetul nostru dăduse şi o parolă ostaşilor. Toată lumea urma să zică "Unul! Unul!"( Ehad), cu sensul de "Allah este unul". Ehad este numele lui Allah (cc). În afară de Allah (cc), nimănui nu i se spune Ehad. În versetul: Spune: "unul este Allah" (İhlâs [Crezul], 112/1) se exprimă faptul că unul este Allah, există o singură divinitate. El este unic, nu există un al doilea. După unu (Vahid ), urmează doi (İsneyn), dar Ehad nu are drept urmare doi. În rândul cifrelor, Ehad este unic, nu este urmat de doi, de trei.
Prin urmare, în acea zi, parola era Ehad! Ehad! , iar la acest cuvânt parcă din mulţime se auzea: Da, robii mei! Dacă primul mobil era alegerea ca parolă a numelui Ehad, al doilea era faptul că reprezenta o particularitate necunoscută până atunci de către meccani. Datorită acestui lucru, drept-credincioşii îşi asigurau legătura unii cu alţii şi scoteau un asemenea sunet din toate piepturile, încât inima idolatrilor se strângea de frică. De altfel, veşmintele albe precum nişte giulgiuri stârneau groaza printre idolatrii.
Cei care erau de partea dreptăţii, se gândeau: În care colţ putem prinde moartea? Da, drept-credincioşii apreciau doar acest lucru.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:34 pm

Prima confruntare

Organizarea generală era pusă la punct, pentru fiecare moment era stabilită strategia, fiind prezentată Mesagerului lui Allah spre adoptare. La început, Mesagerul lui Allah alese trei luptători, oameni foarte importanţi, care făceau parte dintre băştinaşi. Aceşti oameni, căutând moartea şi jurând credinţă, ar fi putut lupta nu cu idolatrii, ci cu Hercule sau Ghilgameş.
Dar koreişiţii ziceau cu orgoliu: Noi nu vom lupta cu argaţii şi ciobanii din Medina. Atât a aşteptat şi Mesagerul lui Allah. Poate că era o tactică, nu putem şti acest lucru. Cărţile de istorie nu consemnează acest lucru, dar nu există dubii asupra faptului că Mesagerul lui Allah a pregătit totul în mintea Sa. El urma să zică: Scoală-te Hamza! Scoală-te Ubeyde! Scoală-te Ali! Dintre aceşti trei oameni, cât o armată întreagă, doi erau fii de unchi, iar al treilea era unchiul Său.
Oamenii pe care-i trimitea primii la moarte, erau cele mai apropiate rude de sânge.
Din partea adversă veniră tot trei: Utbe, Şeybe şi Velid, fiul lui Utbe. Acest Utbe, conducătorul celei mai puternice clanuri, fratete său şi fiul fratelui urmau să fie trecuţi prin sabie în mijlocul Bedir-ului, iar moralul duşmanului va scădea şi astfel va fi înfrânt. Aşa s-a şi întâmplat. Cei trei luptători ai părţii adverse zăceau la pământ.
Musulmanii l-au adus pe Ubeyde, căzut ca martir, în faţa vărului său, Călăuzitorul spre rai.
Duşmanul avea moralul scăzut, erau învinşi, dar recurgea la jafuri. Erau şi oameni care încercau să reziste, dar erau ucişi, ceea ce panica pe ceilalţi.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:36 pm

Ţintele, obiectivele erau diferite

Peste tot era zgomot şi dezordine, iar koreişiţii erau împinşi spre a deveni ţinta săgeţilor, suliţelor şi a săbiilor musulmanilor. Mesagerul lui Allah le-a dat o asemenea lovitură, încât le-a zdruncinat conştiinţa şi ei au început să fugă, neştiind ce să mai facă. De altfel, ei nu aveau nici un ideal. Starea lor sufletească era tulbure şi fuseseră împinşi de ură, duşmănie şi mânie.
Pe când Mesagerul lui Allah venise la Bedir cu un măreţ ideal, urmărind un scop anume: propagarea unicităţii lui Allah (İ'lâ-yı Kelimetullah). Da, idealul are o mare importanţă. Nu se ştia pentru ce luptă Ebu Cehil, Şeybe, Utbe, İbn-i Muayt , Umeyye İbn-i Halef. Ei veniseră să ucidă oameni cu ură. Prin fapta lor, nu creştea gloria Kaabei, nu sporea respectul celor din jur. Nu câştigaseră nimic, căci veniseră cu ură, duşmănie şi furie.
Drept-credincioşii veniseră pentru a îndeplini un mare scop. Gândul lor de a propaga măreţul nume al lui Allah (cc) în cele patru colţuri ale lumii, era scopul vieţii lor. Inima fiecăruia bătea pentru acest sentiment şi era important dacă se murea pentru acest scop. Deoarece mureau pentru Allah (cc). Murind pentru Allah, ajungeau la Allah. Cel care L-a găsit pe Allah, nu a pierdut nimic, ci a câştigat mult.
Iată că, fiecare drept-credincios lupta cu acest gând, pentru un asemenea ideal, dispreţuind viaţa. Patrea adversă însă, considera viaţa foarte importantă şi scopul era să supravieţuiască. Dacă vor fi victorioşi la Bedir, Ebu Cehil jurase să bea, să petreacă cu femeile.
Pe când musulmanii au făcut namaz, s-au rugat, căutând calea apropierii de Allah. Iată diferenţa dintre cele două comunităţi, una se află în ceruri şi este fericită, iar cealalta, în groapa cea mai adâncă şi în suferinţă.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:37 pm

Tiranul credincioşilor se prăbuşeşte

Abdurrahman bin Av (ra) relatează: Era momentul când în Bedir totul se încingea. Atunci când Mesagerul lui Allah lua un pumn de nisip şi-l împrăştia spre chipul duşmanului, zicând: Să li se întunece chipul, cădeau capete peste capete. Tocmai atunci s-au ivit în faţa mea doi flăcăi. Poate făceau parte dintre cei care, pentru a fi acceptaţi în luptele de la Bedir, se înălţaseră în vârful picioarelor ca să pară mai înalţi. Doi flăcăi în jur de cincisprezece-şaisprezece ani. Unul din ei veni pe partea dreaptă şi-mi zise: Unchiule, poţi să mi-l arăţi pe Ebu Cehl? Eu l-am întrebat: Ce vrei să faci? El răspunse: I-am jurat lui Allah, dacă-l văd pe acest duşman al Mesagerului lui Allah, îl voi ucide. (Am jurat că-l voi ucide pe acest om cu suflet negru, care până acum a împiedicat răspândirea credinţei, a fost un obstacol în calea difuzării luminii Coranului).
Celălalt flăcău veni pe partea stângă, ferindu-se de primul şi-mi zise la ureche: Unchiule, poţi să mi-l arăţi pe Ebu Cehl? Şi pe el l-am întrebat acelaşi lucru şi am primit acelaşi răspuns. Tocmai atunci l-am văzut pe Ebu Cehl. L-am arătat cu degetul. Nici nu-mi coborâsem încă braţul că, cei doi s-au repezit ca nişte cai arăbeşti la Ebu Cehl şi l-au doborât cu săbiile.
Unul dintre flăcăi era grav rănit, dar fusese doborât şi reprezentantul necredincioşilor în istoria omenirii, cel pe care Mesagerul lui Allah îl numea "Acesta este tiranul credincioşilor", cel mai mare necredincios.
Aceşti doi viteji, Avf İbni Haris şi Muavviz İbni Haris erau fraţi. Dacă doriţi să-i cunoaşteţi mai bine, pot să vă spun că ei erau fiii lui Sümeyra, acea femeie al cărei soţ, frate şi fiii au devenit martiri în luptele de la Uhud şi care, sărutând giubeaua Mesagerului lui Allah, a zis: În urma Ta, toate nenorocirile sunt uşoare. Aceasta era mama, şi aceştia erau fiii. Traversaseră culmea ignoranţei şi trecuseră dincolo.
La Uhud găsiseră ceea ce nădăjduiau şi ajunseseră la Allah (cc). Ei veniseră la Bedir cu un ideal măreţ, căci Mesagerul lui Allah declara război şi se socotea cu sectanţii necredincioşi, care-i făcuseră atâta rău în viaţă, care au luat poziţie împotriva omenirii, dreptăţii, ştiinţei şi culturii, împotriva credinţei şi a Islamului.
Dar, până la confruntare, până a spune ultimul cuvânt, recurgea la acţiuni potrivite, echilibrate, încât nu exista nici o dificultate, nici o nereuşită, ca şi cum se duseseră la Bedir de cincizeci de ori, se întâlniseră cu duşmanul de cincizeci de ori şi acele strategii fuseseră aplicate de cincizeci de ori. Da, nu se comisese nici o greşeală. Veniseră până acolo ca şi cum ar fi mers printr-o grădină de trandafiri. Fuseseră victorioşi datorită binefacerii şi generozităţii lui Allah (cc).
O victorie duce la alte victorii, deoarece se intrase într-un mediu favorabil (Ciclul Salih). Unii nu sunt obişnuiţi cu acest termen. Toată lumea cunoaşte termenul de cerc vicios (Ciclul Fasit). Ciclul Salih înseamnă că binele generează bine, iar Ciclul Fasit semnifică faptul că răul naşte rău. Dacă facem o greşeală, ne vom confrunta cu diferite complicaţii şi vom face alte greşeli, iar această greşeală va duce la alte complicaţii, la o altă greşeală, apoi o altă complicaţie, altă greşeală. Şi va continua tot aşa…
Da, dacă armele au fost pregătite foarte bine, dacă tactica este bună, veţi avea rezultate foarte bune. Vorbele înţelepte: Binefacerile dau naştere la lucruri bune, reprezintă exprimarea Mesagerului lui Allah. Victoria de la Bedir este o binefacere. Este o binefacere extraordinară, care lasă urme în suflet, în inimă, în gând. Celor care au luptat punându-şi viaţa în pericol, Allah (cc) le-a deschis calea binelui, ca şi cum le-ar zice: Urmaţi calea pe care o doriţi. Fiecare drum vă va duce spre victorie!
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:39 pm

Şi înfrângerea


În urma loviturii primite, idolatrii erau distruşi şi Mesagerul lui Allah era ca un baros deasupra capetelor lor. Mult timp ei au trăit cu teama în suflet. Dacă unii susţinători ai lui Ebu Cehil n-ar fi fost supuşi unei provocări şi propagande deosebite, nimeni nu ar fi avut curajul şi voinţa de a ieşi în întâmpinarea musulmanilor la Uhud. Acţiunea koreişiţilor de la Uhud era determinată de ură şi răzbunare. Ei ziceau: Ori în fruntea statului, ori leşuri pentru corbi. Orice ar fi, să ne mai luptăm o dată cu ei. În această privinţă, cel mai elocvent exemplu îl constituie instigatorii lui Ebu Süfyan, care zicea: Mie mi-a murit tatăl, mama, fratele Velid. Tu stai înăuntru ca o soţie; decât să stau cu soţia, mai bine stau cu mama.
Femeile plângeau toată ziua, îşi sfâşiau veşmintele, îşi zgâriau feţele şi îi îndemnau pe bărbaţi. Acest îndemn, care a ţinut un an, a provocat idolatrii să iasă în întâmpinarea musulmanilor la Uhud. Asupra acestui capitol vom reveni.
Da, la Bedir Mesagerul lui Allah parcă îi lovise cu barosul, încât nu se gândeau să se mai confrunte cu musulmanii, dar se născuse în ei o asemenea ură şi duşmănie, încât nimic nu putea să le stingă. De fapt, la sfârşitul luptelor de la Bedir, Mesagerul lui Allah fusese amabil cu ei, dorind să le repare orgoliul frânt, onoarea pătată. De exemplu: toţi prizonierii, aduşi în lanţuri în faţa Mesagerului lui Allah, puteau fi trecuţi prin sabie. Dimpotrivă, Profetul nostru a preferat să-i ierte, zicând: Să-i iertăm pe toţi. Cel Drept urma să recomande schimbul de prizonieri şi nu eliberarea necondiţionată. Dar, atitudinea Mesagerului lui Allah era foarte delicată. O parte dintre prizonieri urma să-i înveţe pe mediniţi să scrie şi să citească. Această comportare a Mesagerului lui Allah nu va rămâne fără urmări…
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:40 pm

Scopul iertării prizonierilor

Da, acest lucru era o amabilitate…Propunerea de răscumpărare îi bucurase pe aceşti oameni, care aşteptau moartea. De altfel, în primul rând, ceea ce dădeau era echivalentul avuţiilor musulmanilor, avuţii rămase în Mecca.
În al doilea rând: Numărul celor de la Medina, care ştiau să scrie şi să citească, era foarte mic. Aceşti oameni candidau la propagarea ştiinţei şi credinţei. De aceea, ei aveau cea mai mare nevoie de a şti să scrie şi să citească. Îndeosebi, datorită acestui lucru, diferenţa culturală dintre meccani şi mediniţi urma să fie în favoarea mediniţilor.
În al treilea rând: Oamenii aceştia, rămaşi să-i înveţe carte pe mediniţi, vor avea prilejul de a vedea şi studia îndeaproape İslamul şi, întorcându-se în Mecca, îşi vor trece familiile de partea Mesagerului lui Allah. Deoarece, prin extraordinara sa generozitate, Mesagerul lui Allah intrase în sufletele lor.
Gândiţi-vă că, fratele lui Ebu Cehl, İbn-i Hişâm, până în ziua când a devenit musulman, nu a mai participat la nici un război împotriva Mesagerului lui Allah. El văzuse în Profetul nostru atâta mărinimie şi omenie, încât se ruşina să i se înfăţişeze. Şi această stare era un sentiment comun aproape tuturor.
În al patrulea rând: Apropiaţii şi rudele acestor prizonieri, văzându-i pe aceşti oameni, care în fiecare zi erau îngrijoraţi pentru viaţa lor, că erau nevătămaţi, începuseră să poarte în suflet un aer cald de ataşament. Deoarece, ei făcuseră atâtea musulmanilor, dar, iată că acum El se comporta astfel cu tatăl necredincioşilor. Un meccan nu ar fi avut o asemenea atitudine nici pentru proprii copii. Această generozitate îi fermecase pe meccani şi pe aliaţii lor din împrejurimi. Atât de mult fuseseră cucerite inimile, încât după luptele de la Bedir dacă ar fi supravieţuit Ebu Cehl, în Benî Mahzum, în familia lui Ebu Cahl, numai el ar fi rămas necredincios. Deoarece, în acea familie inimile tuturor se muiaseră. Chiar şi un om dur ca Ebu Süfyan, se purta blând. Acest om inteligent, care îşi pierduse tatăl, unchiul şi fratele, şi care avea ca soţie pe Hind, nu mai participase la luptele de la Bedir.
Da, Mesagerul lui Allah, odată cu Bedir, apucase o cale justă. Deoarece, despotul era puternic în acea zi. În timp ce atingea punctul să-şi exprime dreptul de a avea puterea dominantă, zdrobea minţile. De altfel, atunci când avusese un prilej, Hind, soţia lui Ebu Süfyan, mâncase ficatul Măritului Hamza precum un canibal. Dacă ar fi avut ocazia, ar fi făcut acelaşi lucru şi la Bedir. Însă musulmanul se comporta altfel, dând exemple de înaltă omenie. Acolo unde toţi aveau parte de duşmănie şi antipatie, musulmanul insufla simpatie. Acest lucru se datora generozităţii şi raţiunii Măritului Mohamed (sas). De altfel, şi noi considerăm ca o dimensiune a raţiunii faptul că el este un bun conducător de oşti.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:42 pm

Cauzele care au determinat victoria


Din punct de vedere al cauzelor, vom analiza victoria de la Bedir a Mesagerului lui Allah, făcând conexiunea cu următoarele cauze: În primul rând, Mesagerul lui Allah avusese parte de o foarte bună instruire militară. Venise la Bedir cu o oştire sub comanda unui singur om, care acţiona unitar, care asculta de un singur om. Această oştire avea un moral extraordinar şi o credinţă puternică. Datorită puterii credinţei, ei vedeau în faţa ochilor cărările raiului.
Această oştire, atunci când mărşăluia pe cărările Bedirului, nu putea deosebi dacă îşi poartă paşii pe cărările raiului sau ale Bedirului. Iată cu ce moral şi putere a credinţei veniseră la Bedir. În mod deosebit, toţi ostaşii înţelegeau raţiunea de a se supune la ordinele comandantului. Chiar dacă unii erau ucişi, cei care erau lângă aceşti eroi, nu făceau nimic fără a primi ordin.Toată lumea trebuia să asculte de poruncile Mesageruluil lui Allah. În evoluţia desfăşurării războiului era foarte important ca porunca să vină de la centru. De aceea, Mesagerul lui Allah făcuse ceea ce era necesar, stabilind o autoritate centrală. În afară de acest lucru, constituise o desăvârşită reţea de informaţii. Din locul unde îşi ridicase cortul ţinea sub observaţie totul, se ducea printre ostaşi şi era prezent acolo unde sesiza vreo slăbiciune. Acest lucru este relatat de Măritul Ali (ra): Noi găseam refugiu lângă Mesager. El era cel mai aproape de duşman.
Dacă cineva ar fi încercat să se atingă de El, s-ar fi lovit de un zid de carne şi oase. Da, El era mereu prezent printre ostaşi, ridicându-le moralul: Allah (cc) este cu voi şi vă va îndruma. Această putere morală, această supunere îi întărea pe toţi, de parcă se duceau în rai.
De altfel, exista un sistem militar exact pentru condiţiile de atunci, care să răspundă întrebărilor: Ce înseamnă o bună instrucţie? Care este flancul drept, care flancul stâng? Care este centrul? Ce înseamnă putere centrală? Ce înseamnă a fi prudent?
În ziua aceea, Mesagerul lui Allah era un ostaş care orientase toate aceste elemente spre locurile potrivite. De exemplu: milităria înseamnă supunere; în tot timpul educaţiei de începător, ostaşul este învăţat să se supună. Da, este foarte importantă ascultarea ordinelor. Când ţi se spune "Culcat!", trebuie să te culci, când ţi se porunceşte : "Sculat!", te scoli. De altfel, până să ajungă acolo, Mesagerul lui Allah îşi obişnuise ostaşii cu supunerea.
Aşezându-şi cortul de comandant suprem pe o colină de lângă Bedir, Mesagerul lui Allah ţinea sub observaţie totul. Dădea ordine şi ei se supuneau. De altfel, îşi adusese armata cu o asemenea credinţă, încât această luptă avea loc între cei care dispreţuiau viaţa şi cei care iubeau viaţa. Unii doreau să culeagă roze din grădina de trandafiri, alţii însă, doreau să crească trandafiri vărsându-şi sângele. Unii ziceau: Ajunge cât am dus în spinare povara vieţii, de s-ar deschide porţile raiulu şi eu să intru acolo şi să mă plimb printre iasomii! Alţii: Ah, de-ar fi să mă întorc sănătos, să pot bea, să-i pun pe dansatori să danseze şi să-mi trăiesc viaţa!
Da, aici se luptau cei care dispreţuiau viaţa cu cei care erau robii vieţii. În ochii comunităţii, era o luptă a unei mulţimi dezordonate şi rezultatul era ştiut de la început. Deoarece aici ordinea se lupta cu dezordinea. Dacă avea loc o breşă în rândul oştirii sau într-un loc cineva era rănit, imediat Mesagerul lui Allah poruncea consolidarea şi ostaşii, văzându-l pe Mesagerul lui Allah în fruntea lor, luptau cu şi mai mult curaj, iar breşa era imediat astupată. De altfel, tactica deosebită era cea mai vădită însuşire a Lui. Prin urmare, se venise la Bedir cu această tactică. Mesagerul lui Allah nu aşternea pe hârtie acţiunile sale, deoarece era posibil ca duşmanul să afle despre tactica aplicată.
Mesagerul lui Allah planifica totul în capul său, încât nu scăpa din vedere nici cele mai mărunte detalii. Manevrele ce astăzi sunt trecute pe hărţi şi sunt redate în planuri schiţate, El le formula în capul său, iar atunci când sosea timpul, le aplica. Venise la Bedir cu o asemenea strategie, încât duşmanul, oricât se gândea, trimitea cincizeci de spioni, nu reuşea să afle nimic. În afară de cei apropiaţi, nimeni nu ştia, până la sfârşitul războiului, cum va acţiona Mesagerul lui Allah, ce va face. Duşmanul lupta fără să cunoască aceste lucruri. Pe când oştirea Mesagerului lui Allah avea atenţia încordată, ştia unde să arunce săgeata, unde să lovească cu lancea.
Da, strategia era foarte importantă. Iar eu, făcând excepţie la unele probleme referitoate zilelor noastre, nu sunt convins că suntem în stare să avem o strategie de asemenea nivel!


Ultima editare efectuata de catre Meryem in Mier Iul 28, 2010 5:44 pm, editata de 2 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Noor İslam
Admin
Admin
avatar

Mesaje : 551
Data de inscriere : 22/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Turcia

MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    Mier Iul 28, 2010 5:43 pm

Fuga de pe front nu era pentru drept-credincioşi

O chestiune foarte importanţă era ca, până nu venea ordin din partea Mesagerului lui Allah, nimeni nu putea să acţioneze impulsiv şi toată lumea trebuia să rămână pe loc. Chiar dacă soarta le era potrivnică, nu plecau din locurile lor, zicând: "Leşul este al corbilor!" De altfel, nu zice Coranul?: O, cei ce credeţi! Când îi întâlniţi pe cei care tăgăduiesc gata de luptă, nu le întoarceţi spatele. (Enfal [Prăzile], 8/15).
Nu se fugea, chiar dacă rămânea un singur om. Eu, atunci când îmi amintesc de deruta de la Viena, mă doare inima şi-mi zic mie însumi: "Dacă cei din preajma celui de la Merzifon îşi dădeau acolo ultima suflare şi nici unul nu ar fi fugit, poate că neşansa ar fi devenit şansă. " Mărul roşu" nu a putut fi cucerit, Dar, viaţa fiind dulce, iar moartea devenind o chestiune îngrijorătoare, chiar şi raiul şi credinţa ajungând pe locul doi sau trei în atenţia drept-credinciosului, lumea crescând în ochii săi, Allah (cc) l-a lăsat fără sprijinul Său, iar necredinciosul a fost victorios, nu-i mai este teamă de drept-credincios, mai mult îl înşeală şi-şi bate joc de el.
Drept-credinciosului nu i se potriveşte fuga de la locul luptei. El poate fi ucis, dar nu fuge. Istoria este plină de asemenea exemple. Toţi au învăţat generozitatea şi curajul de la leii de la Bedir. Această luptă este foarte importantă datorită faptului că ea constituie un exemplu pentru generaţiile următoare.
La Yermük, douăzeci de mii de viteji s-au luptat împotriva a două sute de mii de bizantini. Ca la Bedir. Desigur că, această victorie a fost obţinută cu sprijinul unor oameni ce poartă acelaşi spirit şi aceeaşi raţiune. La Yermük, pe lângă mii de viteji, exista un viteaz deosebit, şi acesta era Kabbas b. Eşyem, care, chiar dacă i-a fost retezat un picior, el nu simte şi spre apus, când victoria era de partea drept-credincioşilor, vrea să descalece. În momentul în care, ca de fiecare dată, vrea să-şi pună piciorul pe pământ, cade în gol. Încercând să se ridice în picioare, îşi dă seama ce s-a întâmplat; în acea zi, piciorul său plecase în rai înaintea lui. După mulţi ani, atunci când nepotul lui se înfăţişează lui Ömer b. Abdülaziz, se prezintă astfel: O, Calif! Eu sunt nepotul unui bunic, care, rămas fără un picior în timpul prânzului, îşi dă seama de acest lucru de-abia spre seară.
Luptau în aşa fel, încât nu le păsa nici de lumea de azi, nici de lumea de apoi. Se aflau lângă Mesagerul lui Allah, precum zice Yunus: Mereu cu mine vreau să fii.
Fuga de la locul luptei este o mare culpă. În această privinţă, Cel Drept a stabilit o măsură şi retragerea a fost permisă doar în limitele acestei măsuri. Şi nimeni nu poate interpreta aceasta după bunul său plac. Coranul specifică: Căci cel care întoarce spatele într-o asemenea zi – dacă nu se duce la o altă bătălie ori dacă nu se alătură unei alte oştiri – acela va atrage mânia lui Allah asupra sa şi limanul său va fi Gheena! Urâtă devenire! (Enfal [Prăzile], 8/16).
Vitejii de la Mu'te, când s-au întors, nu au putut să i se înfăţişeze Mesagerului lui Allah, fiind cuprinşi de sfială, deoarece se considerau dezertori şi se ascundeau. Însă Mesagerul lui Allah i-a îmbrăţişat şi i-a consolat cu versetul de mai sus, zicându-le: Voi nu aţi fugit, ci v-aţi adăpostit lângă mine protejându-vă. După ce vă veţi dezmetici, veţi merge din nou. Da, dacă era necesară retragerea, acest lucru trebuia să se facă cu ordinul comandantului şi după aceste considerente.
O altă chestiune importantă este permanenta prezenţă a comandantului în fruntea oştirii. Martoră este istoria că, atunci când oştirea a fost condusă de cei din fruntea unui stat islamic, în majoritatea cazurilor, ei au fost victorioşi. În cazul otomanilor, când sultanii au început să locuiască în seraiuri, a început şi decăderea, moleşeala şi destrămarea. Legiuitorul a petrecut patruzeci şi şase de ani de domnie călare şi alergând de pe un front de luptă în altul. Aceasta este cea mai mare taină a menţinerii pe culmi a unei ţări.
În relatările de mai sus am văzut că, victoria de la Bedir a fost obţinută prin încrederea în Allah şi prin respectarea anumitor condiţii. Da, Mesagerul lui Allah, după ce a pus la punct toate problemele, s-a rugat fierbinte lui Allah, iar Cel Drept le-a destinat drept-credincioşilor o strălucită victorie.
Chiar dacă nu am analizat pe larg şi în profunzime victoria de la Bedir, cel puţin am încercat să vă transmit faptele în măsura în care ni le-au transmis cronicile. Mesagerul lui Allah era un adevărat ostaş, care, împreună cu o mână de oameni devotaţi, a respectat poruncile Stăpânului, iar noi, în faţa succeselor Lui, ştim adevărul: El este Mesagerul lui Allah.
Pentru ce a reuşit? Deoarece Mohamed (sas) este Mesagerul lui Allah. Era un bun ostaş datorită instruirii, educării de către Allah. Da, El învăţa de la Allah (cc), având o sarcină de îndeplinit. Cea mai mare onoare ce i s-a acordat a fost "Măreaţa raţiune", datorită căreia a putut să valorifice poruncile lui Allah, înţelegându-le toate subtilităţile. E o raţiune, o inteligenţă ce nu reprezintă o iscusinţă, o dexteritate de a merge pe o cale trasată de El însuşi, ci o raţiune ce înţelege fără dificultate scopurile divine, poruncile şi dorinţele lui Allah (cc).
Da, "Tabloul de onoare" al omenirii este singurul om, care a reuşit cu ajutorul Coranului să consemneze adevărurile din cartea universului. Ceea ce se spune în Coran, mai întâi a fost lucrat conform compasului ştiinţei lui Allah, în centru punându-se puterea şi voinţa, iar cartea universului, realizată prin voinţa divină, relatează aceleaşi lucruri. Măreţul Mohamed (sas) este unic în privinţa armonizării acestor două cărţi, şi, mai ales, în înţelegerea şi aplicarea lor în viaţă.


Calităţile militare ale profetului nostru - Scris de Fethullah Gülen
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://www.muslimsromania.blogspot.com
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele    

Sus In jos
 
Profetul nostru şi bătăliile sale: Bedir şi cauzele
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
 :: RELIGIA ISLAM :: TRADITIA PROFETULUI-
Mergi direct la: